– Mǎ Waltere, tu esti un neamţ prost mǎ!
–
Nene Gogule, aflǎ cǎ mǎ supǎr eu într-o zi și poţi sǎ mǎ ceri cât vrei de la
conducerea trustului, cǎ nu mai merg cu matale.
–
Ba mergi mǎ Waltere, nu faci ce vrei tu, cǎ nu ești de capul tǎu. Eu sunt
conducerea ta! Și stai sǎ-ţi explic pe-ndelete, cǎ avem timp pânǎ la Topliţa,
de ce e capul tãu prost, cu toate cǎ
dacǎ stau și-ţi explic nu se mai schimbǎ lucrurile. Vezi tu, dacǎ Hitlerul tãu nu pierdea rǎzboiul, eu eram acu departe
pe plaja Monte Carlezã cu ciolanele la soare ȋntinzȃnd uleiul de zeamã
bordelezã (bronzul) pe fuselajul de stewardezã ai Mariei pe sub aripi și la
ampenaje ȋn locurile alea mai sensibile unde ȋși ține ea capitalu. Nu mai eram
aici în camionetul tǎu prǎpǎdit sǎ mǎ zdruncini de mi-au sãrit balamalele. Nu
mai cãram materiale de construcții ca sã ridice comuniștii tãi pușcãriile alea
de blocuri.
– Pãi eu sunt de vinã?
Nu matale m-ai adus aici pe fundǎtura asta de stradǎ ca sǎ luǎm nu știu pe cine?
–
Waltere, sã ai grijǎ cum vorbești cu ãla pe care-l luãm cu noi, cã eu țin la
tine neamț prost ce ești. Chiar dacǎ-l vezi civil sã șii cǎ e de-ǎla de-i curge
cerneala din ochi și are urechile fine. Sǎ nu te trezești cǎ-ţi ia mǎsura la
pantofi sã-ți punã cãtușe la picioare! Sã-ți vȃnd un pont, cãtușe adevãrate nu exotice,
nu te gȃndi nebunule la de-alea erotice! Cã prost cum ești, dup-aia poftești și
la vreo ofițereasã grasã. Prin urmare mucles
la vorbã pe drum cã te citesc pe ordin de front.
Cu
o zi ȋnainte Gogu fusese chemat de securistul lui și ãsta ȋi pusese ȋn vedere
cã are o treabã ȋntr-o comunã undeva cãtre Sighișoara și vrea sã meargã cu el.
De unde aflase pușlamaua asta cã plec ȋn delegație? Bãgami-aș p… ȋn ea de nație
cã nu mai poți sã te caci nici ȋn izmene cã miroase.
–Vezi
cã suntem doi nene Gogule!
–
Mareșale, da sã știi cã nu te mai iau ȋnapoi. Vin plin cu materiale.
Pe
drum bineințeles cã ȋn petec și-a dat tot unchiu Gogu. Era un izvor nesecat de
bancuri și cu vocea lui cu nimic mai prejos decȃt a lui George Calboreanu, cãreia
ȋi altoise un umor natural irezistibil, cu pofta lui de a rȃde ȋnainte de a
spune poanta, creind suspansul, nici nu s-a simțit cȃnd au trecut de Brașov și
au luat drumul spre Sighișoara. Cel care ȋl ȋnsoțea pe cãpitanul Paraschiv mai
gomos și mai puțin comunicativ nu și-a dezvãluit ce hram poartã și ȋși cam
strecura rȃsul printre dinți. Paraschiv ne prevenise sã-l lãsãm ȋn pace cã e om
cu griji, se ȋnsoarã. Mergea la Criț la sorã-sa sã-i facã ȋntrebarea dacã ea cu
sasul ei vor sã-i fie nași. Dacã nu…
– N-ar fi o problemã,
cã nu lași omul la greu! Ȋl ȋmpingi sã se nenoroceascã… ȋl ajuta eu! Se
molipsise și nașul Paraschiv de la unchiu Gogu.
–
Stai liniștit nene Gogule cã mai stãm cȃteva zile. Nu trebuie sã ne iei. Mai
avem o misiune de ȋndeplinit. Luãm și mireasa tot acum cã e de pe aici, mergem
ȋn pețit. Mata cȃnd treci ȋnapoi ne iei doar un butoi cu pãlincã.
–
Ȋnțeleg, ȋi facem loc dar nu știu dacã are noroc sã ajungã ȋntreg. Cu neamțul ãsta
de Walter prost la volan, mã-ndoiesc! Oãintre lichidul ȋn doage de atȃta clãtinat
–
Nene Gogule, mã opresc, cu jignirile matale nu se mai poate!
Viitorul ginericã se foia pe bancheta
din spate.
Spre
searã, cȃnd au ajuns la Criț, Ana și Hans, oameni cumsecade nu știau ce sã punã
mai ȋntȃi pe masã. Walter ar fi vrut sã plece, se punea de ȋntuneric pȃnã la
Toplița. Ana pe lȃngã Gogu, simțise cã e șefu, scurgea promisiuni din ochi și
șoapte. Gogu pișicher simțise și el cã e rost de dans. Sub capotul lejer cu
gulerul rãsfrȃnt amușina a mere coapte. Al dracului poet ratat am mai fost
clipea din ochi unchiu Gogu.
– Am putea ȋnopta
aici la noapte, nu e grabã. Cȃți kilometrii mai sunt?... La Toplița de
dimineațã avem treabã.
Hans scosese o sticlã
pȃntecoasã cu burta plinã cu pãlincã din beci, spãrsese o ceapã, tãiase felii
groase de slanã și plecase sã dea drumul la grãtar ȋn spate. L-a luat cu el și
pe Walter dupã ce acesta a tras mașina ȋn curte. Ca sã se asigurã, ciocnirã
ȋmpreunã cȃte un pahar privindu-se ȋn ochi: Prost ! Prost ! Și-l
dãdurã pe gȃt.
– Hei, v-am spus eu cã
Walter recunoaște pȃnã la urmã cã e prost ?
Paraschiv se așezase
ȋn capul mesii, deh locul de onoare al nașului și se abonã la pãlincã. Doar
ginericã nu se deschidea de fel. O cunoștea pe sorã-sa mai nãrãvașã bãgase de
seamã o strãlucire ȋn ochi știutã… (Asta ar vrea sã se f… !) N-apucaserã
sã stea de vorbã și, sincer n-ar fi dorit sã-i fie nașã.
– Tovarãșe Gogu
haideți sã v-arãt casa sã v-alegeți o
camerã. Sã vã pregãtesc patul dupã ce ne omenim.
– Eu nu sunt comunist
și nu sunt tovarãș cu nimeni. Poate doar cu dracu. Anã, dacã vrei sã nu fiu
trist spune-mi Gogu și venim.
– Gogule,
pintenogule!... Și-au intrat ȋn casa mare cu șase odãi. Parcã Ana ȋși luase
cocoș.
Nu s-a lãsat pȃnã n-a
luat-o ȋn brațe ȋnãuntru și i-a furat un sãrut. Nici ea nu s-a dat ȋnapoi. Și-a
ales ultima camerã care avea dublã ieșire, ȋn hol și ȋn spatele casei.
– Eu dorm aici singur
cã sforãi. Și sforãi pȃnã vii sã mã oprești… Ea rȃse
– Pezevenchi bãtrȃn !
Noaptea a fost de
pominã. Ajunși la grãtar Hans a adus o gãleatã cu vin roșu din care luau direct
cu cãnile de pãmȃnt. Gogu i-a ȋmbãtat pe toți, ridicȃndu-se ȋn picioare umplȃndu-le
cãnile și urȃndu-le și noroc, și prost ca sã se simtã bine fiecare.
Cȃnd ne-o fi mai rãu
sã ne fie ca acuma ! El ȋși fãcuse suma cȃt ȋi trebuia ca sã rãmȃnã dȃrz.
Pãstra mereu cana jumãtate. și ȋși impletea picioarele cu Ana pe sub masã. Piciorul
ei desculț ajunsese pȃnã sus. Trebuia sã facã ceva, simțea cã nu mai poate. Ca
sã scape de ei și-a adus aminte cȃt de frumos cȃnta ȋn tinerețe cȃntecele lui
legionare și-a ȋnceput sã cȃnte. Avea de unde, știa tot repertoriu și-l
ȋnzestrase Dumnezeu cu un glas !... Aia doi securiștii s-au retras
instantaneu. De fricã sã nu audã cineva și sã cheme miliția. Cum ar fi
justificat cã s-a cȃntat ȋn prezența lor cȃntecele alea interzise. Pe Hans și
pe Walter, Ana era puternicã i-a cãrat culcȃndu-i pe amȃndoi ȋntr-un pat ȋn
prima camerã. Gogu a continuat sã cȃnte din ce ȋn ce mai frumos și mai ȋncet pȃnã
o datã n-a mai cȃntat.
Dimineața fratele
Anei s-a trezit primul. S-a dovedit cã nu fusese atȃt de beat ca sã nu
ȋnțeleagã ce se ȋntȃmplase. Cȃnd a simțit mișcarea, Gogu a ieșit afarã pe ușa
din spate. Ȋntre timp a ajuns și miliția.
– Nu e nevoie sã
ȋntocmiți proces verbal! S-au legitimat amȃndoi. E omul nostru doar cã s-a
ȋmbãtat și a fãcut puțin scandal. Avem noi grijã. Milițienii au plecat cam
nedumeriți
– Mareșale mã ierți ?
am greșit !...
– Nene Gogule cred cã
te-ai tȃmpit. Acum dupã ce toatã noaptea te dãduși ȋn spectacol de aflã miliția
trebuie sã fac raport. Unchiu Gogu se uitã la Walter cȃt era de mahmur.
– Mãcar pȃnã plecãm
la drum, unde e Ana sã ne facã o cafea!
– Știu eu cine s-a
culcat cu ea? Hans care nu ȋnțelegea nimic se dãdu rotund.
– Mã duc s-o scol, doarme
ȋn camera din fund. Gogu cuprins de griji filozofã pentru sine. Dacã pui la
inimã, toate au un cost!
– Nu ți-am zis eu bine mã Waltere cã ești prost!?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu