Interviu neintervievat

– Domnule ITI aţi postat pe site-ul Cutia de viteze o serie de fotografii

cu Brigada artistică, a cui a fost ideea înfiinţării acestei formaţii şi cum a fost primită ea în secţie? că în afara ei ştim, stau mărturie premiile.

– Dacă ar fi s-o luăm pe rând, ar trebui să recunosc, a fost o sarcină de partid. Ştiţi cum e, ca în viaţă! Întâi ideea… Nii, nii, nii! Na, na,na! Mai o repetiţie, mai o socializare şi te trezeşti că are burta mare… Dar copilul nu s-a născut la termen, a fost cam precoce şi nici nu mai ştiu iniţial ce părinţi a avut şi dacă s-a cântat pe o singură voce. (Dacă ştie cineva să tacă!, am mai zis undeva.)

Ne-am trezit cu copilul în incubator. Nici nu ştiam sigur dacă trăieşte… Cine-o să-i dea să sugă şi a apărut aşa din senin, Adriana lui Drugă.

A venit la mine ca o floare şi m-a rugat:  

– Nene Ioane, hai să-l ţinem! Uite ce gene frumoase are! Stăm amândoi la butoane şi-l creştem! Oxigen avem, la secţie se dă lapte…

– Şi cu dragostea noapte de noapte, cum vom sta? Am întrebat…(eram deja însurat). Al ei răspuns, ca o enigmă a rămas, nepătruns. Suntem şi noi nişte bieţi muritori, cum să-i rezişti Adrianei? Am acceptat, ce dacă era copilul din flori!

Adevărul e că Adriana, cu talentul ei m-a ţinut în priză. Scriam textele ca s-o pun în valoare, dar nici cu celelalte fete nu mi-a fost ruşine. Era o plăcere să le vezi dansând şi cântând, iar băieţii, pe rând, au dat din ei ce aveau mai bun. Cristi, Bogdan, Petre, Demi.   

Vorbind serios, chiar nu am exagerat când am zis ca a fost sarcină de partid. Comitetul a hotărât ca fiecare secţie de producţie din uzină să-şi organizeze propria brigadă artistică şi s-o înscrie în cadrul Cântării României într-o competiţie internă între secţii.

Terenul era arid. Discuţia cu Cornel Slavoiu, şeful secţiei Cutii viteze s-a purtat într-un laborator (la Staicu), unde mă aflam şi eu întâmplător. Miu Petre, secretarul de partid pe comitetul de secţie şi Spătaru Constantin, un alt secretar de organizaţie de bază, încercau să-l convingă pe Slăvoiu să fie de acord ca repetiţiile să aibă loc în timpul programului şi inginerul, un tip mai comod, îi lua în băşcălie pe amândoi.

– De ce veniţi mă la mine? Sunteţi voi doi şefi de comitete şi comiţii, vouă nu vă trebuie aprobare şi nici prea multe repetiţii că staţi de poveşti toată ziua, sunteţi şi aşa de râsul lumii cu comunismul vostru multilateral dezvoltat…

Îl mai luaţi pe Floroiu de la Conţeşti cu acordeonul, că la mine vine doar la avans şi lichidare să-şi ia mălaiul şi face-ti voi trei o cântare. Ţineţi alaiul până vine revelionul. Vă dau scris că n-am nevoie de voi!

Am intrat în vorbă, nu m-am putut abţine, făcând pe deşteptul. Ştiam că-i place fotbalul, în studenţie chiar jucase cred la Politehnica Iaşi. L-am văzut în câteva meciuri în echipa secţiei, avea o eleganţă în alergare, avea fenta la el şi un şut de la distanţă ce prindea traiectoria unui trasor.

– Domnule Slăvoiu, cică s-a hotărât la Conductor(domnul Matea era director pe-atunci) în ajun şi s-au dat porunci, cine n-are brigadă nu mai are dreptul nici la echipă de fotbal şi nici la şunci de Crăciun!

– Uite Petrică, Ion al tău are umor, e tare-n glas şi n-are frică. E bun de instructor şi aşa am rămas.

Cum a fost primită brigada în secţie? La început ciudat.

– Noi muncim de ne sar capacele şi ăstora le arde de cântat!” Dar pe parcurs, dădeau năvală în sală (sala de şedinţe),. Acolo prezentam spectacolele. Când au văzut că ne luăm, mai ales de şefi, li se luminau chipurile. Cornel Slăvoiu a venit să ne vadă, doar după ce obţinusem locul doi la Cântarea României, în finala pe ţară.

– Să văd eu dacă aţi meritat premierile, că mi-aţi irosit bugetele şi mi-aţi pus maiştrii în cap!

M-am uitat la el, era mulţumit, nu scăpa din priviri fetele. L-am întrebat la sfârşit, ca pe un specialist, deh şi noi curioşi, mi-a replicat:

– Acum înţeleg pe ce-aţi luat voi premiu, pe ochi frumoşi!

Se pare că am ştiut să aleg.