Brumaru şi Maşa (Ţăruşi de argint)

Ziarul Adevărul de Sfântul Valentin pune o întrebare, unor scriitori importanţi, despre primul lor sărut, cum a fost, când s-a petrecut?… Am parcurs cu mult interes şi plăcere amintirile fiecăruia, dar în primul rând m-a impresionat Emil Brumaru (Dumnezeu să-l odihnească!), începându-şi povestirea în Poiana Nistrului cu o româncă „extrem de atrăgătoare, veselă şi lipsită de prejudecăţi”, povestind cui stătea să o asculte cum treceau Nistrul patrulele ruseşti ca s-o sărute şi să le fie iubită, înotând doar c-o mână, cu cealaltă ţinând arma în aer să nu se ude, îmbrăcaţi în uniforme kaki. Mă rog, ea păzind singură pe la 13-14 ani, vacile gospodăriei. Rămânea după ce plecau cu ochii ei verzi, măriţi, uitându-se pierdută într-o zare numai de dânsa ştiută…”

Fata aceea avea sa fie mai târziu mama iubitoare a Brumarului. Atât de iubitoare încât, ca sa nu-l piardă, îi împingea în pat prietenele binevoitoare şi rudele mai îndepărtate, de vârsta ei – fără haine – să-l înveţe sărutatul şi celelalte taine!... Conjunctură în care de copil, Emil, se simţea obligat să le dea pe spate cu versurile lui deocheate.
Citindu-l pe Brumaru mi-am amintit de rusoaica mea. 15-16 ani, eu! Nu ştiu ea!... Aflat pe malul mării într-o tabără la Neptun, dansam în grup pe terasa de la restaurantul Marea Neagră şi, odată formaţia a schimbat ritmul într-unul mai lent, învăluitor. Voiam să mă retrag pe margine neavând cu cine dansa şi de nicăieri a apărut Maşa. M-a luat în braţe şi a început să danseze conducându-mă uşor. Părul ei de aur îmi atingea faţa, trupul ei de şarpe îmi curenta mâinile.
Încerca să-mi spună ceva, eu o priveam nătâng, nu înţelegeam o boabă în limba rusă. Îi repetam oceni krasivaia, ca o bandă de magnetofon stricată şi ea râdea… La un moment dat s-a desprins şi m-a tras către ieşire. Mi se părea în sfârşit că puteam traduce momentul şi începusem să pricep.
Prinşi de mână alergam, inima îmi ajunsese în gât. Eram sigur că în seara aceea îmi voi preda copilăria în mâna duşmanului sovietic. N-ar fi fost rău, am privit-o cu coada ochiului, din punct de vedere estetic...
Ne apropiasem prin parc de hoteluri. Al meu era primul. M-am controlat să am cheia camerei în buzunar. N-o pierdusem, dar Maşa m-a tras mai departe către următorul hotel. Începusem să mă îngrijorez, doar puţin, cât era necesar... Cum să intri aşa într-un viespar? Tovarăşa Maşa era totuşi rusoaică, ardea pe mine cămaşa ca o pufoaică, ştiu eu ce tovarăşi avea ea la dosar?… Cum să plonjez în necunoscut?…
Am ajuns în dreptul hotelului. S-a oprit, m-a privit lung şi buzele ei au atins buzele mele, întâi ca o briză, apoi s-au contopit într-un sărut nesfârşit. S-a lipit de mine, corpul îi tremura, m-a sărutat încă odată, ştia toate secretele, avea expertiză. A mai vrut o repriză şi m-a împins cu putere, rupând vraja a rupt-o la fugă către hotel. La intrare, un autobuz îşi încălzea motorul. S-a urcat direct în el.
Nici nu m-am întors bine în cameră, cătrănit, se surpase ceva în mine şi am auzit un ciocănit. Pe palier, uşă-n uşă cu mine, stătea o arădeancă, singură cu o păpuşă de patru ani. Pe plajă căutam să-mi pun prosopul lângă ele la soare. Schimbam cuvinte, nisipul era fierbinte şi-i mai aduceam apă fetiţei cu găletuşa din mare.
–Te-a aşteptat aia mică… acum a adormit. De dimineaţă plecăm spre Arad. M-a rugat bietul copil să-ţi dau o sărutare din partea ei, şi, dacă mă v-a întreba mâine, simt că n-aş putea s-o mint!...
Aveam încă aurul Maşei pe buze (alt tezaur pierdut la ruşi!). Mi-a fost scris să despart copilăra  şi-am bătut în noaptea aceea ţăruşi de argint.