Corpul uman este fără
îndoială o orchestră care interpretează o simfonie sau o sonată. Un
şlagăr, sau o geampara, o horă staccato sau o manea, după cum dictează
căştile din urechile fiecăruia. Se întâmplă ca părţi din întreg,
suflătorii sau instrumentele cu coarde, percuţia, orga sau pianul,
chitarele, acordeonul sau cornul englez, să se abată suav anapoda peste
câmpul verde cu gardul dărâmat al portativului, părăsind linia melodică
spre disperarea dirijorului care,
închide ochii şi într-un picior, cu bagheta sprijinindu-se de aer, cu
cerul căzut pe el, încercă să ţină totul în echilibru.
Domnilor/doamnelor, aţi stat vreodată într-un picior cu ochii
închişi? Încercaţi vă rog acum şi număraţi clipele. Dacă reuşiţi să
rezistaţi până la 10 înseamnă că orchestra dumneavoastră încă
performează. Dacă nu, sigur s-au dezacordat clapele, s-a rupt vreo
coardă mai sensibilă la vioară, s-a înfundat timpanul cornului englez şi
suflătorii s-au dedulcit la tutun sau etnobotanice. În cazul ăsta,
starea de sănătate a corpului arată că aveţi 60/70 de ani, chiar dacă
n-aţi împlinit 40 şi credeţi-mă, e inútil să mergeţi la doctor. Lăsaţi-l
pe ministrul ăla care-o fi, nu-l disperaţi, să-şi facă reforma în
linişte.
Şansa dumneavoastră sunt exerciţiile Jin Ji Du Li. Staţi într-un picior precum cocostârcul, cu ochii închişi, zi de zi! După cum spun specialiştii chinezi, practicând zilnic un minut sau două exerciţiul, veţi evita senilitatea, iar hipertensiunea arterială, diabetul, afecţiunile coloanei sau cele cervicale, nu vor mai întrerupe peisajul. Memoria şi calitatea somnului se vor înbunătăţii.
Nu-mi cereţi să dau din casă ştiinţific ce meridiane ale corpului stau în echilibru în picior şi armonizează centrii nervoşi ai diferitelor organe. Nu e casa mea, am primit-o pe net şi o dau mai departe.
Staţi într-un picior, fiţi propriul dumneavoastră dirijor şi dacă tot auziţi în cască o muzică proaspătă, nouă, când schimbaţi piciorul de sprijin, poate scuturaţi şi manelele...
Sănătate multă!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu