„Satul părăsit pe trei sferturi, cobora pe munte de o parte şi de alta a unui drumeag de ţară, rupt din loc in loc de viitură. Nicăieri glasuri de copii. Casele înseşi, îngenuncheate, păreau fantome cu zidurile şi acoperişurile lor sparte. Doar ploaia şi vântul îşi mai găseau refugiul sub mormanul de cărămizi.
De mirare cum totuşi au rămas in picioare casele, după ce sufletele s-au băjenit! urnindu-se la deal greu, către cimitir — cu numele încrustate pe răbojul crucilor, şi la
vale de-a rostogolul, către oraş sau altă zare deschisă — cu numele încrustate nicăieri.”
(albaştrii, dosarul. Fenmenul Piteşti 1971. Ion Toma Ionescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu