Da,
ne-am recăpătat strigătul de luptă! Tribunele au scandat din nou la Cesena, Hagi(!),
Hagi(!), cu inimile zâmbind victoriei care urma să se întâmple, după superba
preluare cu dreptul, degajându-se de adversar şi şutând în forţă cu piciorul
stâng, retezând precum coasa vârfurile ierbii, spre euforia înălţată la unison în
tunetul tribunei, la fel ca altădată: Hagi! Hagi!
Ianis
cel mic s-a făcut mare. Şi după o cruntă aşteptare, uitându-mă ce frumos au
crescut, nu doar fiul ci toţi puştii din jurul regelui, cu siguranţă într-un an
doi, ne vom pregăti de nuntă şi va trebui apoi să procurăm bronz pentru statui.
Indiferent
de ce va fi în meciul cu Franţa, de mult nu ne-a mai produs fotbalul o asemenea
bucurie. În primul rând e meritul lui Hagi şi abia apoi meritul lui Rădoi! Cât
despre ceilalţi eroi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu