vineri, 14 iunie 2019

A sunat goarna…



lume luminată
tunată şi adunată
din toate părţile


au venit la târg
să vadă cum
dau în pârg cărţile


aşezate în drum
ca prunele uscate
pe gratii de fum


nebunele nenumăratele
cine le pritoceşte
pe toatele


şi scriitorii vai
ce de mai scriitori
la cinci lei


la un pol de parale
spun trancanale
spânzuraţi/ spânzuratele


de microfoane
şi se răstoarnă-n eter
pe goarnă


cu picioarele
umflate
ca baloanele


colorate
înălţate
LA CER…



(din volumul, ceară şi miere )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu