În curând voi urca pe raftul bibliotecii, Fotografii
mişcate. De fapt e a şaisprezecea carte a mea. Opt de poezie şi opt de
proză. Cu patru cinci ani în urmă – până atunci adunasem vreo şapte-opt cărţi,
tot aşa împărţite, de ambele părţi, încă
îmi doream să am carnet de membru în sindicatul scriitorilor – un preşedinte de
filială mi-a reproşat:
Ionescule, hotărăşte-te cine eşti! Ori
prozator, ori poet! Nu se poate amândouă!... Pe bune?… Am lăsat uşor enervat
dosarul la filială şi mi-am văzut de drum. Îmi făcusem socoteală că soluţia se dă oricum la
Bucureşti. Nu putea fi în întregul ei instituţia opacă! Eşti primit în ea pe
cărţi, nu pe ouă numai de la găină porumbacă…
Dacă a ajuns dosarul?... Ca într-un vis urât
am recuperat dosarul după trei ani, plin de praf dintr-o magazie a filialei
respective, întrucât din aceleaşi motive, nici măcar nu fusese trimis.
Şi cum nici o altă filială nu mi-a făcut
invitaţie în răstimp, să-l depun la ei şi să obţin legitimaţie de intrare în
Olimp, mi-am mai făcut un dosar, de ziarist… Nu am nici o refutaţie, să fiu de
acord că omul ăla avea dreptate. Ce trist!
Nu poţi fi şi prozator şi poet şi ziarist, toate
la un loc, decât într-o carte specială cu prieteni!... Cum să stea o fotografie
mişcată a mea pe o legitimaţie oficială?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu