Stau în casă ostatic,
ţesând ca un păianjen
Răbdător, o plasă de vânt
în fuioare de nor…
La televizor se transmite
o dramoletă uşoară
dintr-un serial
cu o planetă bizară
fără oameni…
Un şir de brazde
desţelenite-ntr-o carte
de pământ roditor
atins de secetă…
Nefericita aia de moarte,
necesară,
cu picioarele goale,
coborâse pe scară,
direct la eveniment,
de pe miriştea unui afiş
şi sărea haotic
în rotocoale,
pe lama din fier oţelit
cu tăiş ascuţit.
Continuând cu un dans
erotic la bară,
pe toporiştea coasei…
În urmă-i sângele
i-a înflorit ca un vrej
în spirală într-un vârtej,
până-n podul casei
şi mai sus în cer
insolent până la soare,
cum văzuse ea la o dansatoare
de la românii au talent…
Staţi acasă!
Moartea e atinsă de virus
şi norii Cirus nu-i pot lua faţa.
E o plasă subţire,
n-au cum s-o ţină în fire…
Cum să te opui sorţii!...
Poate să cadă
din cer zăpadă,
şi morţii i se ia viaţa!...
Şi noi, fără de moarte,
cum să trăim mai departe?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu