În numărul 100 al revistei Actualitatea literară, mă bucur că şi-au găsit un colţ de pagină şi
două poeme din Al cincilea anotimp al meu. Mă gândesc, cum îndeamnă şi
confratele Nicolae Silade, directorul şi meseriaşul dintâi al tuturor
lucrurilor de acolo, filosofând în eseul său de început, Despre gânduri… şi bineînţelesuri (pe scurt), că, într-un număr
centenar, spaţiul agrar al cuvântului este limitat de constrângeri. Nu ajunge pentru
poporul flămând! Până la iubirile planetare din final, poate fi şi o confruntare…
„Pentru
asta e nevoie de o lumină călăuzitoare spre lumină, pe care o primesc din start
cei cu sufletul curat, cei smeriți, cei iubitori, cei care suferă.”
Ce-avem noi aici?
Putea să fie un număr ratat! O rostogolire de cuvinte sărbătoreşti, o pandemie
prelungită care să ne ţină izolaţi, „afară”!
Ce spun oamenii
ăştia modeşti şi harnici care lucrează pentru Unirea scriitorilor din România
despre sărbătoarea lor? Am să reproduc tot:
„Iată-ne ajunși
la numărul 100, un eveniment pe care am fi dorit să-l sărbătorim împreună cu
voi, cu toți: cititori, colaboratori, redactori, tipografi și susținători. Pentru
că datorită vouă am reușit să facem din „încă o revistă” o publicație cu
adevărat a Unirii scriitorilor din România, iar pentru asta vă mulțumim. Și
sperăm că tot datorită vouă „Actualitatea literară” va fi în actualitatea
literară și de acum înainte”
Ar mai fi o
retrospectivă a lui Corneliu Ungureanu intitulată La mulţi ani Actualitatea
literară! care cu o reală delicateţe vorbeşte despre Literatura Banatului
Felicitări
oameni buni! „Când iubirea mişcă sori şi stele…"
https://actualitatealiterara.ro/al100.pdf
https://actualitatealiterara.ro/al100.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu