— Bine ar fi fost dacă în noaptea aceea din Expo
Parc, când ne-a spus că o iubeşte şi se însoară, i-aş fi tras o mamă de bătaie.
Sau să-l fi pus pe El Gicu, gigolo, să-i stea în cale... (Mi-a povestit Gicu că atunci când s-a întors în
permisie din armată erau deja căsătoriţi, Nae plecase la muncă pe un şantier,
neştiind, a trecut pe la ei, îşi cumpăraseră apartament în Trivale, plăteau
rate. Anca, din vorbă-n vorbă, l-a învăluit la mantinelă, a tras de el. Abia
de a reuşit să se smulgă.)
— Venise însoţit de o puştoaică de vârsta Isabelei,
cu care voia probabil să întoarcă timpul. Mi s-a părut cam ciudat.
Am
convenit amândoi că-şi risipise talentul de prozator, în aceeaşi măsură cum s-a
risipit el însuşi femeilor ce-i dădeau târcoale. A rămas doar speranţă.
(În jurul nostru roiau mulţi tineri, mie unii mi se
păreau de-a dreptul naivi, ca să fiu generos. Majoritatea îl urmau pe Nae, el
simţind tot timpul nevoia de a fi în centrul atenţiei, ascultat. Ar fi trebuit
să fim mai circumspecţi.
Cu fetele altfel se punea problema. Aduceau
inefabilul. Şi totuşi, de la fete cred că ni s-a tras până la urmă. Ele şi
complicaţiile lor sentimentale! Şi Sanda, şi Gess, poate şi Anca, erau la o
vârstă când probabil le-ar fi convenit să nu ne cenzurăm dorinţele, noi ne
păstram în sferele înalte... Ne însoţeau un timp şi-apoi cădeau, iar în cădere
liberă, din izbitură, le prindea leşinul, ori luau pastile şi fugind de-acasă,
ajungeau întâmplător să scrie declaraţii la Miliţie.
Sunt
simple supoziţii, încerc să-mi explic.
[Nu se înţelege prea bine ce înseamnă complicaţii
sentimentale, trebuie să redai sensul exact — cum
mi-ai povestit tu mie. C. V]
(Ce să zic, poate că ele au căutat în altă parte
ceea ce noi nu le-am dăruit decât poate în gând. Trezirea lor la realitate s-a
dovedit cât se poate de brutală.)
*
— Ţi-aduci aminte, Ioane, noaptea aia când am băut
cafea cu leşie?.
— Cu leşie, nu. Eu doar când am fost protagonistul
cafelei cu sare mi-aduc aminte. Se înfiripa o idilă, printre puţinele în ce mă
priveşte, am înghiţit sănătos din cafeaua în care singur pusesem sare sorbind-o
din ochi pe Eli, în acelaşi timp. (O
minionă suficient de frumoasă cât să-mi pierd capul.) Biata mama! M-a găsit mai târziu în casă cu
evreica, după ce îi pusese pirostriile tipului ăla gelos. Nu prea se-nţelegeau
şi mă căuta uneori să-mi plângă pe umeri. Câtă morală mi-a tras mie, dar şi ei,
ca între femei cu experienţă. „Ce ai tu mă cu femeia omului!" Ce i-a zis
ei n-am aflat niciodată că m-a dat afară să poată conversa în linişte,
amândouă. Eli nu mi-a mai călcat pragul de atunci.
*
Pe nesimţite, prin geamul întredeschis se
strecurase întunericul. Am aprins lumina. Instantaneu, în bara de jos a
monitorului, am zărit o fereastră prin care se insinua online ClauD. Se logase
pe Messenger şi l-am întrebat pe Ică dacă voia să vorbim cu ea. Fără sens
întrebarea, i se luminase deja faţa la propriu:
— Sunt
ani mulţi, cel puţin 20, de când n-am mai vorbit. Am dat drumul webcam-ului.
Surpriza totală a fost a ei.
— Mă bucur
că v-aţi întâlnit şi mă bucur imens că ne vedem împreună.
După
schimbul de vorbe de convenienţă, am atacat frontal cum mi-e felul.
— Claudia,
tu ce ştii de cafeaua cu leşie?
— Care leşie!?... Mi-a fost greu să cred că a fost o
întâmplare. Am bănuit la un moment dat că cineva, apropiat ţie, ce îţi cunoştea
bine casa, a încercat să ne spulbere pe toţi. (Târziu mi-am dat seama că probabil Securitatea
intra la mine, ca la ea acasă.)
— Gicu a spălat ceştile cu un „praf de spălat"
ce s-a dovedit a fi probabil sodă caustică, dar Gicu nu e vinovat, ci
altcineva, cel ce a pus pe chiuvetă praful respectiv. Nu ai recunoscut acel
praf, nu ştiai că există. (Nu putea
fi vorba de sodă caustică, înghiţită ar fi produs dureri groaznice.)
Mama şi
sora ei ne-au găsit într-un somn adânc şi a durat până au reuşit să ne
trezească.
— Cine
le-a deschis uşa?
— Am
adormit cu uşa descuiată, ciudat. Picasem care pe unde am apucat. Mama,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun, a zis că intrând parcă s-a simţit pe
altă planetă, era ca într-un cadru de film. Dacă nu ne-ar fi trezit poate am fi
dormit pentru totdeauna. Ştiu că tu te-ai mirat cum a apărut praful acela
împachetat în hârtie, pe chiuvetă. I-ai zis lui Gicu glumind: „Ai vrut să ne
otrăveşti!?..." iar Gicu (Eu
l-am privit, avea ochii sinceri) ţi-a
răspuns zâmbind: „A fost pe chiuvetă, am crezut că e praf de curăţat. Sigur,
praf de curăţat." Tu te-ai
trezit mai greu. Mama a udat un prosop şi te-a spălat pe faţă. Până la urmă am
luat eu iniţiativa şi te-am plesnit niţel.
— Poftim cultură, deci m-ai şi bătut la viaţa ta! Am
să-ţi cer daune.
— Era cred după Paşte, nu-mi e prea limpede. Oricum,
perioada de glorie când cu toţii ne simţeam bine împreună. Cu puţin înainte de
a fi „arestaţi". Mama a vrut să cheme salvarea.
— Dacă eu m-am trezit ultimul, înseamnă că ceaşca mea
a avut o concentraţie mai mare, o fi fost vreun drog.
— Nu tu te-ai trezit ultimul, cred că Ică a fost
ultimul.
— Nu-mi aduc aminte, aveam senzaţia că eu am plecat
mai devreme, nu ştiu când a venit mama ta... (Aprecizat Ică.)
— In tot cazul am dormit două zile. Probabil, dacă nu
ne trezeam, ar fi scris ziarele despre noi ca despre vreo sectă sinucigaşă.
— Dacă a fost de Paşte să zic, şi faimoasa informatoare
declară undeva că a fost cu noi acolo.
— Nu, ce ştiu sigur e că Gicu a spălat ceştile
atunci, dar i s-ar fi putut întâmpla
oricui. Cineva a ştiut că ai sodă caustică în casă, pe vremea aia toţi aveam,
făceam cu ea săpun pe aragaz. O fi fost sodă caustică sau alte ingrediente în
hârtia aia?. Ceva a fost.
— Nu, nu era de Paşte!
— De Paşte au fost şi TitiT cu Aura, amândoi
simpatici, au cântat la chitară cu Vlasie şi de asemenea băiatul unui colonel,
un tip scund, grăsuţ, Stancu. Când am fost arestaţi era şi el la Securitate,
dar a venit tat-su şi l-a luat acasă. Eu chiar mi-am manifestat nemulţumirea că
participarea lui se muşamalizează atât de uşor şi Bărbulescu...
Mă opresc. Nu vreau să adaug povestirii conotaţii
de care nu sunt sigur. Şi apoi, ce-ar fi câştigat cei de la Securitate dacă
ne-ar fi suprimat astfel!?... Pe când o urmărire cu demascare într-un dosar
putea procura câteva stele de toată isprava, drept recompensă pentru vigilenţă,
comandantului.
*
Mă las tot mai greu, rob scrisului. Nu mi-au plăcut
niciodată scriiturile lungi. Nu am vocaţie, deci proza românească n-a pierdut
în mine un potenţial salahor. Imi pare că mă repet, faptele nu sunt
spectaculoase să le pot descrie pur şi simplu. Mă exprim mai liber între
paranteze. Nu poţi lucra o carte între paranteze. Mă bate gândul să renunţ.
*
E un an de când am urcat ultima oară scările CNSAS.
O fac din nou cu oarecare speranţă. Am bănuit când am găsit recipisa în cutia
poştală că am scăpat scrisoarea mult aşteptată. Lipsisem două săptămâni din Piteşti.
La poştă mi-au confirmat, recomandata mea se returnase. Nu ţineau evidenţa, nu
ştiau cine era expeditorul.
La
telefon, o voce amabilă de la CNSAS mi-a răspuns că sunt ceva date transmise
către expediţie la sfârşitul lui mai, dar nu era sigur dacă au fost bani pentru
expediere. Oricum, dacă ajung la sediu, îmi pot elibera documentul în copie.
Mă
învăţase cineva, Aurel Sibiceanu, poetul, un vechi şi bun amic, expert în
dosare de urmărire individuală, al cărui nume nu s-a albăstrit pentru simplu
motiv că încă nu se mutase în Piteşti când noi inventasem „Minulescu". A
ajuns după, la câţiva ani, şi consecvent n-a părăsit niciodată cenaclul „Liviu
Rebreanu", preferând să rămână în declarată tandreţe cu organele, acolo
pe zonă liberă. Aşadar, Aurel mi-a zis să las o cerere, dacă vreau să cunosc
numele real al informatorilor. Deconspirarea, de fapt cercetarea în teritoriu,
nu e atât de simplă şi durează ani, unii informatori încă mai sunt activi.
Aştept la poartă după înscriere să vină cineva de
la Relaţii cu publicul. Apare destul de repede o doamnă. îmi cere buletinul şi
mă roagă să aştept să consulte câteva fişiere din calculator. Pare că drăcia
aia joacă cu mine în echipă. Doamna mă conduce documentată la alt birou.
— Mai aşteptaţi o clipă, va veni
o colegă să vă preia.
Vine şi
colega, e blondă, strălucitoare. N-a prins patina arhivelor. Cu un zâmbet larg
îmi aduce chiar scrisoarea returnată. Semnez de primire pe recipisă şi o rog
mulţumit să aştepte să-i dau ceva „şpagă", mai aveam în geantă un Glonţ de argint, o carte recentă cu poemele mele. Savurez momentul
şi cobor pe scările largi. Desfac scrisoarea şi citesc. Trei nume; mai citesc o
dată. Destinul face ca această carte la care lucrez să se scrie singură. Trei
nume din alt roman.
Mărturisesc,
în asemenea momente te aştepţi la surprize. Când am rupt marginea plicului, îmi
analizam reacţiile, mă forţam să mă comport normal. Soarele arzător în miezul
zilei alungase oamenii de pe străzi, aşa că toate sforţările mele nu aveau
obiect, nu mă vedea nimeni.
După
impactul primei lecturi, am parcurs textul sec şi dramatic a doua oară.
*
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii / Nr. P 4198 / 08 / 27 mai 2010
„Domnului Ion Toma Ionescu, Stimate domn,
Având în
vedere Nota Direcţiei Investigaţii nr. S / DI / I / 1169 / 28.04.2010, Colegiul
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întrunit în
şedinţa din data de 18.05.2010 în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 7
din OUG nr. 24 / 2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea
Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293 / 2008,
coroborat cu art. 28 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, adoptat prin Hotărârea
nr. 1 / 2008, pe baza documentelor din arhiva proprie a stabilit:
•
identitatea
informatorului cu nume conspirativ „Walhal" în persoana numitului.
•
identitatea
informatorului cu nume conspirativ „Popescu Ion" în persoana numitului.
•
identitatea
informatorului cu nume conspirativ „Bătrânul / Brătianu Dan" în persoana
numitului.
în privinţa celorlalţi informatori a căror
deconspirare aţi solicitat-o, vă comunicăm faptul că investigaţiile noastre
vor continua şi vă vom anunţa pe măsură ce avem rezultate. Preşedinte Dr. Dragoş
Petrescu." [Ciudat!
Cred că cei care au dat relaţii atunci, cum au vrut ei securiştii, au fost
şterşi din scripte! Ăştia trei, cred, au rămas în scripte pentru că nu au
colaborat cum ar fi vrut securiştii, ca să poată legitima mai coerent acţiunea.
Eu aş rescrie tot pasajul. —
nota editorului, C.V.]
*
Ajuns acasă, am citit din dosar, direcţionat,
însemnările date de cei trei. Irelevante, neutre, răspunsuri la întrebări,
relatări diverse, nimic ostentativ rău, în fond ce-ar fi putut spune. Dar
ceilalţi, cei care au colaborat cu adevărat la scenariu să fi fost şterşi din
scripte?
„în
privinţa celorlalţi informatori a căror deconspirare aţi solicitat-o..."
Mă obsedează acest „celorlalţi". Unde e „scenarista", ea a fabulat
legitimând acţiunea, nici măcar acum n-are dreptul la glorie? Sau poate nu e
scenariul ei, sigur nu e scenariul ei, l-au scris securiştii, l-ar fi putut
face mai bun, au avut profesori. Puteau plagia, nu-i întreba nimeni. în '49-'50
se petrecuseră lucruri adevărate, cu securişti şi torţionari „integri",
originali. Cum deveniseră în '71 nişte caricaturi? Cât despre informatori,
poate doar scenarista
să se califice, cei trei
deconspiraţi, strânşi cu uşa, nu-mi spun nimic.
Nu ştiu
ce am sperat, poate în subconştientul meu tot aştept revelaţia răului, care să
răstoarne situaţia. Ce e cu Sanda, unde-a dispărut Gess? Pe Nae, Gicu, Geo i-am
întors pe toate feţele, oare răul nu e în mine?