Boema 33 și sunetistul Tinei Turner

 

          Când concerta în Olanda și asta s-a întâmplat nu de puţine ori, Tina Tarner îl cǎuta din priviri, printre tehnicieni, pe Martin și dacǎ nu-l zǎrea, îl striga de pe tocurile ei înalte jucându-și îngrijorarea și testând tremolo-ul vocii sale inconfundabile, „Maartiiin!”... Sunetistul o asigura aplecând ușor din cap, cu un semn convenit, cǎ nici o distorsiune acusticǎ sau microfonie nedoritǎ, n-are cum sǎ se apropie rǎtǎcitǎ pe o arie de câţiva kilometrii pǎtraţi de domeniul pe care îl stǎpânea el, iar cǎldura, timbrul și modulaţiile vocii uneia dintre cele mai mari cântǎreţe ale planetei, vor fi redate în toatǎ splendoarea dǎruitǎ de Dumnezeu încǎ de când se numea Anna Mae Bullock și locuia în Brownsville (Tennessee), unde tatǎl lucra pe o plantaţie de bumbac.
          Joi seara mǎ aflam cu Martin Keuterman și prietena mea de-o viaţǎ, Claudia Duminicǎ cea „albastrǎ”, la Boema 33, cârciuma de lângǎ Muzeul Literaturii care se pare cǎ nu mai e al literaturii de drept, cǎci Oprescu s-a gândit de la înǎlţimea funcţiei de primarele, cu preciziunea doctorului chirurg, cǎ literaturii i-a stat și îi va sta totdeauna bine în cârciumi, nu în muzee scorţoase. De aceea ne aflam acolo la invitaţie Lilianei Popa, la rândul ei invitatǎ de Daniel Vorona sǎ citeascǎ din propria creaţie(n-a mai ajuns sǎ citeascǎ și nici eu!...) alǎturi de o seamǎ de alţi scriitori, mai mult sau mai puţini veniţi la întâmplarea patronatǎ de amfitrionul despre care taman am fǎcut vorbire.
          Cântǎrind obiectiv și luând în consideraţie ce ne-a transmis amfitrionul în deschidere, cǎ oricine vine aici e liber sǎ se reproducǎ artistic( a nu se înţelege greșit reproducerea! Nu gândiţi limitat!... Poate sǎ citeascǎ adicǎ din propriile creaţii. N-are a face cu reproducţia bunurilor de consum) –, cântǎrind obiectiv deci, erau mai mulţi neaveniţi, dacǎ luǎm în calcul cǎ pe lângǎ cei o mie cinci sute de scriitori bucureșteni, cifra aproximativǎ datǎ de recensǎmântul Uniunii Scriitorilor, se mai adunaserǎ câţiva și de prin Ploiești, vre-o doi din Buzǎu, plus eu și Claudia din Pitești, chit cǎ ea devenise olandezǎ sadea. 
          Unde intram toţi și de unde lua omul ǎla cu localul atâta bǎuturǎ, ca sǎ mulţumeascǎ neînsetatata noastrǎ sete de literaturǎ?
          Trebuie sǎ precizez cǎ dintr-o cauzǎ sau clauzǎ de regie pe care eu personal nu am înţeles-o, totul s-a desfǎșurat într-o luminǎ difuzǎ a întunericului. Era acolo o veiozǎ cofuzǎ care tot cǎdea. Cum sǎ-și citeascǎ bieţii poeţi capodoperele în semiobscuritate deplinǎ? S-au încumetat doar câţiva ochi de șoim și alţi câţiva cu memorie rarǎ de elefanţi. Poeţii importanţi, în glorie, se știa dinainte, nu-și ţin minte versurile. Așa cǎ istoria va consemna în anale, vioara întâi, de departe la aceastǎ minunatǎ seratǎ de joi, cortinele muzicale, susţinute cu profesionism de Irina Munteanu, Traian Chiricuţǎ, Adrian Lupu și mai ales senzaţionalii Tic Petroșel și Nicu Nicușor. Am lǎsat la urmǎ pe Ana Maria Dumitru pe care Martin în geana zorilor, când afarǎ ploua cu spume, a felicitat-o în mod special. O fi știind el ceva sunetistul Tinei Turner!

Fotografii imprumutate de la Gabriela Tanase

Simona și Ahile

          Scriam în ultimul meu comentariu pe blog, referitor la superba victorie a Simonei Halep pentru calificarea în semifinale la Turneul de tenis de la Wimbledon (îmi menţin pǎrerea. o extraordinarǎ performanţǎ româneascǎ!):

          „Descǎtușarea, dacǎ s-a produs dupǎ meciul cu Lisiki, a fost mascatǎ firesc de modestia acestei fete și bunul ei simţ. Dornicǎ de a nu stârni invidii și patimi, conștientǎ de valoarea ei intrinsecǎ, a preferat sǎ nu se împǎuneze ca o vedetǎ, știind bine cǎ tenisul e doar un joc, iar într-o altǎ zi, chiar slujitǎ de puteri, poate fi pǎrǎsitǎ de noroc.

          Poate de aici dansul elegant armonios în teren, la ea nu seamǎnǎ cu o trântǎ. E o înţelegere detașatǎ, superioarǎ a artistului. Cât timp plǎcerea jocului și arta de a perfecţiona traiectorii și deschide unghiuri, vor sclipi constant în ochi senini ai Simonei, monstrul sacru va rǎmâne om. Sǎ nu-i cerem sǎ devinǎ monstru mai devreme!”

          Nu bǎnuiam cǎ adevǎrul cuvintelor mele va fi comfirmat dur, la 24 de ore dupǎ ce acesta se va fi rostit. Jocul din semifinala cu canadianca Bouchard parcǎ a urmat un scenariu scris dinainte( nu de mine), ca un postulat al hazardului. La 2-2 în primul set, cǎlcâiul Simonei a simţit mâna zeiţei Thetis când l-a scufundat în apele Stixului ca sǎ-l facǎ nemuritor pe fiul sǎu Ahile. Iarba tocitǎ pe fundul terenului luneca precum gheaţa și glezna-i finǎ, într-o mișcare insuficient controlatǎ, s-a clintit de la locul ei. Un operator inspirat scormonea cu obiectivul ochii Simonei și o umbrǎ ca un norișor de durere se insinua pe cerul lor senin. Am înţeles îndoiala și semnul zeilor și în continuare am privit detașat.

          Sǎ fiu bine înţeles, canadianca s-a depǎșit pe sine, a împins la limitǎ riscul asumat înǎlţându-se pe vârfuri și dorind sǎ-și arate tot timpul cei zece centimetrii în plus cu care a dǎruit-o natura. Nu vreau sǎ diminuiez meritele sportive ale adversarei. Fǎrǎ îndoialǎ ea și Simona vor domina viitorul dacǎ turbulenţele climatice nu vor cuprinde și sportul alb.

          Simona a strâns din dinţi și cu bandajul uriaș la picior a continuat meciul, dar mișcǎrile ei pǎreau ale unei gazele în lanţ, nu mai puteau fi la fel de libere. Fire nevǎzute îi legaserǎ de gleznǎ racheta și reglajul fin al atingerii mingii, imprima traiectoriilor erori de milionimi de secundǎ. Dansul ei în teren etalat sclipitor în alte partide a devenit o luptǎ de uzurǎ. O trântǎ.

          Dupǎ primul set pierdut la tie-brak, greu, neslujitǎ de puteri și pǎrǎsitǎ de noroc, a trebuit sǎ-și calce pe suflet, sǎ încline steagul și sǎ rǎmânǎ om. Ce-o fi fost în mintea ei deosebit de dotatǎ? Dar în inima ei?

          Sa ridicǎm pǎlǎriile dacǎ le avem!...

          Mǎ întreb Ahile nemuritor fiind, fǎrǎ cǎlcâiul lui, ar mai fi ajuns pânǎ la noi?

Basmele la zi ale românilor. Punguta cu doi bani

Notǎ:

Ca sǎ nu-i mai supǎr pe unii și pe alţii, între douǎ meciuri ale Simonei m-am gândit sǎ rescriu o poveste

          Acu’, timpurile se mai schimbaseră. Se schimbase şi povestea. Nu ştiu cum se făcea, da baba avea cucoşu şi moşului îi cotcodăcea găina în jurul casei de câte ori făcea ou şi nu numai. Murea de ciudă baba că-şi dăduse acordul oral pentru schimbul de orătănii.

          Luase cucoşul cu purcoiul de bani cu tot, da, a venit pârdalnica de criză de n-a mai rămăs ban pe ban. Moral i-a ieșit pe nas, s-a ales praful de cucoşul gras!… Să nu mint, rătăcise doi cocoşei de argint, în solniţa de sare. (Nici sare nu mai avea! După ce să bea apă?…). Îi păstrase, ca să zic aşa, să-i aibă moşul de-i va veni sorocul înaintea lui, să se-ngrjească a plăti ăle lumeşti care vin la urmă.

          Pe moşneag îl prindea mila uneori şi ar fi ajutat baba, numai că administra un proiect cu fonduri europene. Dezvoltase o găinărie şi tare se temea că nu-i ies cifrele la bilanţ, cand vor veni comisarii de la Europa sǎ le vadǎ. Că ştii cum e, te paşte ghinionul când dai din ogradǎ... ȘI n-ar fid at un șfanţ. Nu vroia să se facă de râs.

          Seara mai venea baba la moșneag la televizor sǎ-l vadǎ pe Dan Diaconescu, tare-i era drag când o cǎuta dezinteresat pe Elodia prin tot locul ( moșul o necǎjea zicând cǎ ǎsta își cutǎ norocul și vrea sǎ se însore cu ea). Din vorbă-n vorbă într-una dintre seri, baba acceptase sǎ guste din castronul cu ciorbǎ dreasǎ cu ouǎ de la gǎinǎrie și dǎduse-n beţie cu un pahar de socatǎ.

          Moșul îi tot bǎtuse babei apropouri cǎ i-ar trebui și ei o resursǎ nouǎ. Se și gândise una-douǎ și, i-a propus sǎ joace la Bursǎ. Baba șocatǎ, se spărie la început, crezând că bursa e un fel de emisiune de-aia nocturnă unde ca sǎ obţinǎ diurnǎ, trebuia să se dezbrace ca Bianca lui Capatos, pe toace, la un show păcătos. Moşul o liniştii. E păcătoasă şi bursa, dar e la lumina zilei n-apucǎ sǎ-ntunece şi baba n-are mintea copilei ǎleia sǎ-i lunece rochia cǎ nu  nici Baba Dochia sǎ se dezbrace de cojoce. Arǎta bine baba sǎ nu-i fie de deochi și moșul n-o slǎbea din ochi.

          Toate bune și frumoase! Convenirǎ într-un final că le era necesar un laptop, de-ăla fain, profesional, să se logheze la licitaţii online. Aşa făcură. 

          În zori, baba dupǎ ce se întoarse de la moșu, bătu cucoşu şi-i grăii în vervǎ:
          – Pintenogule, n-ai a te-ntoarce acasă fără un laptop de fală că, te ologesc şi te pun în oală! Iaca şi ăştia doi banuţi de argint, să-i ai de rezervă, Ţine-i pentru orice eventualitate în punguţă, şi mergi mǎtǎluţă la  OKTAL www.oktal.ro), că acolo e raiul pentru laptopuri şi netebookuri.

          N-avu d’ales pintenogul! Cum ajunse în faţa magazinului, se proţăpi la intrare şi strigă cât îl ţineau baierile pieptului lui ţanţoş:

          –Cucurigu, boieri mari

          Daţi un laptop pe doi bani!”

          Îl tufliră o dată, de două ori, vânzătorii. Nu te pui cu cocoşul! Îl aruncai afară pe uşa, el zbura pe fereastră înapoi, şi tot aşa.

          –Cucurigu boieri mari

          Daţi un laptop pe doi bani!

          N-au avut ce-i face! Ca să-l potolească, se enervaseră deja clienţii, au fost obligaţi să-i făcă hatârul şi-au scos un laptop obişnuit din raft. Numai că nu scăpară aşa uşor, el o ţinea una şi bună că vrea să vadă oferta completă. Consultând oferta pe de-a-ntregul, a rămas până la urmă la: Toshiba Satellite A660-167 Core i7-740QM(1.73), 6 GB, 640 (640 GB-5400), 16.0 LED, nVidia GT 330M-1024, BluRay-RW, Webcam-1.3, Bluetooth, Office HST Trial, bgn, W7 Premium-64, Velvety black w/ chain, KB Hal.

Întrebă de preţ. (5099 lei ). Când să plătească cu cei doi bănuţi, cârâii să se-audă de departe:

          –Doi bani dai, doi bani face!... Cu vorba asta, îi dădură şi banii-napoi.
Puse laptopu-n Geanta notebook 16, CADOU şi pe-aci ţi-e drumul.

          Nu mai ştiu, o fi castigat baba la bursă?...

Semifinlistǎ la Wimbledon

          6-4, 6-0.
          Minunat! Simona Halep pare sǎ devinǎ un monstru sacru. Acurateţea și tǎria ei mentalǎ e din stirpea celor cu adevǎrat unici. Braţele ridicate deasupra capului în semn de victorie și zâmbetul reţinut, controlat, dar sincer al bucuriei împlinite de la sfârșitul meciului, l-am mai vǎzut doar la Nadia Comǎnci dupǎ marile victorii. Descǎtușarea, dacǎ s-a produs dupǎ meciul cu Lisiki, a fost mascatǎ de modestia acestei fete și bunul simţ, conștientǎ de valoarea ei intrinsecǎ, dornicǎ de a nu stârni invidii și patimi, dar nici a se împǎuna ca o zeiţǎ, știind bine cǎ tenisul e doar un joc, iar într-o altǎ zi, chiar slujitǎ de puteri, poate fi pǎrǎsitǎ de noroc.

          Poate de aici dansul elegant armonios în teren, la ea nu seamǎnǎ cu o trântǎ. E o înţelegere detașatǎ, superioarǎ a artistului. Cât timp plǎcerea jocului și arta de a perfecţiona traictorii și deschide unghiuri vor sclipi constant în ochi senini ai Simonei, monstrul sacru va rǎmâne om. Sǎ nu-i cerem sǎ devinǎ monstru mai devreme.

          Felicitǎri Simona! Cât de bine îţi stǎ lângǎ Nadia. Și ea a mai pierdut dar nu ne-a dezamǎgit niciodatǎ. Lupta e grea.

Sferturi de finale

          Pare o victorie lejerǎ atunci când privești scorul la final de meci 6/3, 6/0, pentru Halep, cea care ne aduce de la o vreme o razǎ luminoasǎ de normalitate și constanţǎ, în turbulenţele climatico-politice de care suntem contaminaţi. Dar nici un meci nu începe cu sfârșitul, sǎ poţi privi liniștit spectacolul. Nici mǎcar aici la Wimbledon unde obiectivul camerei de filmat cautǎ cu obstinaţie norii pe cer, având suspansul asigurat dacǎ în terenul de joc s-ar rupe cumva echilibrul.

          A fost un meci cu un echilibru stabil al Simonei –,(doar ea ne intereseazǎ, nu Zarina din Kazahstan!). Halep a funcţionat elveţian, mǎ refer la ceasornic nu la Federer, el de când cu gemenele e mai nestatornic, mai dǎ și rateuri, toarnǎ apǎ-n vin și apa e plinǎ de E-uri...

          De data asta cerul a rǎmas senin pânǎ la sfârșit. Bravo Simona!

          Mǎ bucur cǎ n-a trebuit sǎ revin pe blog, dupǎ câteva zile de pauzǎ, cu fâsâitul rachetei premierului la Kandahar, nici mǎcar cu mondialul pușcǎriaș intern bercea, jucând GO cu judecǎtori în oraș, ori cu baronul de duicu trǎgând o mie de sfori la guvern.RO sǎ ajungǎ în birou la ǎl mare, sǎ plece cu zece prigori la tomnǎ când va fi rǎcoare, într-o paranghelie mai lungǎ.

          Azi conta, voie de la mine ca de la dumnealui Banu Ghica, sǎ i se facǎ loc în formaţie, cu alegaţie și mogulului cu ICA lui.

          Se mai întâmplǎ și minuni! Sunt pe cale sferturile de finale...