vineri, 31 octombrie 2014

Vânzǎtoarea de iluzii

Notǎ: Rǎtǎcind pe blog, am descoperit un text melancolic, potrivit încercǎrii de a împlini duminicǎ un numǎr de înger. 66. L-am luat cu grijǎ (textul) și l-am așezat în vers

– Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ!
Aș dori un soare blând,  
blond ca tine.
– Cu toatǎ dragostea, dar mai nainte
domnul Bond a cerut pentru sine
soarele fierbinte.

A doua zi m-am trezit
mai devreme, în faţa tejghelei
cu un braţ de tǎceri în poeme.
– Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ!
Am o comandǎ
neonoratǎ de ieri.

– Domnule drag, cuptorul
a rǎmas cu ușa blocatǎ
azi noapte.
M-aș simţi vinovatǎ
sǎ-i ofer clientului
plǎcerile rǎscoapte.

N-am mai intrat în magazin
am renunţat de mult
sǎ cumpǎr iluzii.
În faţa casei, duzii
s-au înǎlţat
pânǎ aproape de cer.

Peste drum locul
a devenit auster.
Am deschis cu mirare ușa.
Dupǎ tejghea, pǎpușa din vis,
vânzǎtoarea mea,

se fǎcuse scrum...

joi, 30 octombrie 2014

Dandana la guvern

          Guvernul a devenit un institut de sondare în opinia publicǎ. Mǎcar pânǎ se alege președintele în republicǎ, nu mai e guvern! Tot aruncǎ întrebǎri în infernul din piaţǎ: „Ce-ar fi dacǎ i-am bǎga la pușcǎrie pe ziariști în fiecare dimineaţǎ? Sǎ-i învǎţǎm sǎ tacǎ, sǎ fie mai optimiști, sǎ nu mai transmitǎ stres naţiei informând siniștrii cǎ i-ar fi vǎzut pe miniștrii de la culturǎ sau mediu cu raţa-n gurǎ, înǎbușitǎ, pe Dristor Strasse și pe ea scria mitǎ? Vǎ jur cǎ n-o furase!”
          Publicul, oripilat peste mǎsurǎ și indignat, cere raţa, pe varzǎ sau în aspic și capul ministrului de la mediu, altceva nimic!
          Ca sǎ nu piarzǎ voturi, se implicǎ premierul și explicǎ de zor, apǎsat și rar, la televizor, cǎ raţa n-a fost mitǎ ci un exemplar simulat de cioarǎ vopsitǎ, necesar în democraţie. iar presa e liberǎ în continuare sǎ scrie.
          S-au strâns în conclav strategii: și Silberstein, și Teodorescu, și Mitch Stewart, și Sultănescu. Nu mai poţi mișca împotriva legii cǎ ajungi la DNA. Mai avem o sǎptǎmânǎ. Lucrul poate deveni grav. Dacǎ nu le dǎm în mânǎ o vrabie, zboarǎ cioara de pe gard.
          Dincolo de gardul vopsit, premierul, neliniștit ca un leopard, bǎtea fierul ca sǎ-l ţinǎ încǎlzit, s-a gândit și s-a luminat în priviri. „Ce ne-ar unii pe corabie (nu se putea dezlipi de marinar!) în cuget și-n simţiri?...  Le-am putea da în dreapta, o sabie și în stânga, scutul și le-am sugera: Români treceţi Prutul! Sigur cǎ atunci m-ar vota.”
          Și lui Putin ce-i spunem dupǎ scrutin când ne-o lua la stors? Ne face oale și ulcele!

          Cǎ, am cules micșunele și ne-am întors...

miercuri, 29 octombrie 2014

S-a suspendat suspendarea Google +

          Nu cred cǎ vǎ mai amintiţi comflictul meu internaţional cu un vameș ungur care mi-a ridicat din mașinǎ șase litrii de ţuicǎ de prunǎ a-ntâia din zona Piteștilor, pe motiv cǎ ţuica nu are certificat de înmatriculare în comunitatea europeanǎ și mi-a dat amendǎ. Degeaba mi-am folosit toate argumentele diplomatice, i-am explicat cǎ lichidul e medicamentul tradiţional românesc pentru frecţie, un fel de injecţie cu acupuncturǎ și e doar pentru consumul meu personal, stǎteam douǎ sǎptâni în Olanda de conjuncturǎ și n-aș fi vrut sǎ schimb tratamentul.
          El, tuciuriu cu mustǎţǎ, a rǎmas inflexibil de gheaţǎ, înconjurând momentul cu un zid chinezesc viu. Pǎrea sǎ nu înţeleagǎ o boabǎ românește. În diplomoţia mea, vrând sǎ-l îmbunez, crezând cǎ e și el om i-am zis rom nu ţigan, ca la carte. Nu era necesar, mi-am dat singur în van foc la valizǎ stârnindu-i mândria, susţinea în englezǎ ca e ţigan ungur și-și face doar meseria. Pentru ţuicǎ n-are cum sǎ-mi dea vizǎ. Desfǎcuse ușor dopul de la un vas și mustǎţile i se învârteau ca un sonar în vânt. Mirosea sfânt a izvor de prunǎ, tuleu gras. A tras un gât și-i vedeam omuleţul cum se mișcǎ rar, în sus și-n jos. Mai mult de-atât, am încercat omenește, frumos, sǎ-i propun jumǎtate - jumǎtate și mi-a rǎspuns clar romǎnește, întorcându-mǎ pe dos:
          – Nu se poate! Ţuica din vase la mine și chitanţa la dumneata! Atunci mi-am dat seama cǎ ungurul își lǎsase mama, la Constanţa.
          Am relatat evenimentul pe blog cu lux de amǎnunte și așa am dat de belea. M-am trezit olog, suspendat de Google + pentru discriminare.
          S-o luǎm pe rând. Nu l-am înjurat de mamǎ cu voce tare. L-am înjurat în gând. Și raţional, mama lui trǎia în ţara mea, deci nu era conflict internaţional. În viaţǎ însǎ treci și prin așa ceva! Ce era sǎ fac? Am parcat cuminte și eu într-un garaj ca marinarul, așteptând. Numai cǎ pentru mine nimeni n-a declanșat vre-un referendum. În primul rând cǎ nu eram președinte.
          Dar sǎ vǎ dau vestea cea mare. De asearǎ nu mai am suspendare! Pasǎrea ceţii zboarǎ din nou. Am primit fericit mult doritul cadou! Am aprins la eveniment lumânǎri de cearǎ. Aștern pe moment și ceva mirǎri, tot îmi pun întrebǎri.
          ...O fii cadou electoral de la guvern? Sǎ fie ciubuc otrǎvit de la Hrebenciuc? Microsoftul lucreazǎ? Dacǎ vine DNA-ul?... O fi mitǎ?

          Ce mai conteazǎ. Sǎ fie primitǎ!

marți, 28 octombrie 2014

Lamentaţia unei politiciene talentatǎ

       
   „De stânga sau de dreapta?...” „Nu, de centru!”

          Nu cǎ ar fi fost mai multǎ ordine și disciplinǎ! Stǎteai cuminte la cozi; pentru carne, ouǎ, lapte, benzinǎ. Împrejurarea e cǎ s-a pierdut mǎsura și nu mai e nimeni ca înainte, sǎ-ţi dea cât poţi duce. Mulţi au priceput cǎ democraţia in nuce, cu gura, e ca sǎ iei cât poţi fura! Lucrurile sunt mult mai simple acum, e o singurǎ coadǎ, peste drum, la DNA.
          Ai carte, ai parte! Perdea de fum rǎspânditǎ-n popor. O prostie banalǎ doveditǎ, gaurǎ în visteria personalǎ. Vremea cǎrţilor e la pușcǎrie nu la școalǎ! Acolo e timp berechet sǎ devi scriitoare genialǎ. Și ce dacǎ nu știi sintaxa, mare scofalǎ! Nu dai din picioare ca gǎina-n porumb. Gǎsești remediu! Uite ministresa Plumb de la mediu, ea cum s-a descurcat și-a plǎtit taxa automobilisticǎ în Bulgaria? Ce te încurcǎ?
          Lǎrgești aria lingvisticǎ și scri romanul în limba turcǎ. Decisǎ.
          Mare atenţie cu volanul când optezi sǎ oprești în stradǎ. Ca regulǎ cǎ n-ai plagiat, parchezi doar pe zona interzisǎ sǎ se vadǎ cine ești și cu cine-ai votat, sau votezi...
          Nu ști semnele în oraș?... Nu te-ncurci curcǎ-n lemne, de nebunǎ! Cum urcǎ ieri Andreea Paul Vass la tribunǎ și strigǎ-n gura mare, cǎ la soare te-ai puteai uita, da la Ponta ba!

          – Mǎ Vasile, s-o opreascǎ cineva!

duminică, 26 octombrie 2014

Singapore. Ultimul dans


        Prea drasticǎ, învǎţǎtoarea a pedepsit parcǎ un elev obraznic care începuse sǎ-și ia nasul la purtare. S-ar putea spune și asta, dar n-ar fi drept pentru cǎ Simona este cea care a tras-o dupǎ ea în finalǎ pe Serena și i-a oferit șansa sǎ-și apere coroana. Din pǎcate românca noastrǎ nu a putut duce pe umeri povara umbrei celei mari și mintea i s-a întunecat de propria strǎlucire. Blocatǎ mental i-a dat prilejul Serenei sǎ restabileascǎ în tiparele ei ordinea fireascǎ pentru moment a lucrurilor.       
          Cu ce a rǎmas Simona din meci? Înainte de orice, cred, cu privirea grea, încǎrcatǎ de urǎ, și furia cu care lovea mingea de dincolo de fileu cea umiltǎ de îndrǎneala unui muritor de rând, de a o fii zdrobit în prima partidǎ.
          Nu știu dacǎ tâlcul acelei uitǎturi fioroase a dat-o înapoi, dar sunt convins cǎ seninul privirii Simonei nu va putea fii niciodatǎ atât de feroce.
Altele sunt armele ei. Din pǎcate azi reglajul fin nu a funcţionat la parametrii și dupǎ primele ghemuri, când s-a rupt echilibrul, braţul încordat a trǎdat-o mai ales la serviciu.
          Cu ce am rǎmas noi din meci? Cu mândria de a fii fost, alǎturi de ea, priviţi cu respect și egali cu cei mari.
          Comentariile ulterioare ale Miticilor care de ziua lor își vor da în petec, cârtind cǎ ar fi trebuit s-o piardǎ la masa verde pe Serena, fǎcând blatul cu Ivanovici, doar în douǎ seturi, nu fac doi bani. Sǎ-i lǎsǎm pe aceștia cu Hrebenciucii și like-urile mincinoase în mocirlǎ lor.

          Dea Domnul sǎ putem privi lumea prin ochii ei!

Elemente de optimism

          Ninge. Peste toate relele lumii se așterne albul zǎpezii, pretutindeni egal cu sine, echilibrând balanţa. Prima zǎpadǎ, cu toate necazurile ei, ne încǎlzește sufletul cu suflul copilǎriei care ne strǎbate, ecou nevǎzut, furnicându-ne ecranul minţii și acoperindu-l cu inconsistenţa fulgilor ce se cern de undeva de sus. Admitem cǎ ni se mai dǎ o șansǎ într-o paginǎ nouǎ sǎ putem încǎ o datǎ fiecare sǎ ne scriem cartea de la început.
          Am deschis fereastra și m-am trezit lângǎ mine cu Alexandru, agitându-și degetele ca niște aripi de fluture și încercând sǎ prindǎ fulgii ce se topeau pe mânuţele lui.
          Azi e Sfântul Dumitru. Pe Alexandru îl cheamǎ și Dumitru. Oare pentru el sǎ fi venit zǎpada mai devreme, ca sǎ repare greșeala și el sǎ înceapǎ sǎ scrie cuvinte pe pagina lui?
          Minuni s-au mai vǎzut!
          Am scris povestea lui Alexandru în multe locuri pe acest blog. Nu e simplu în nici o luptǎ, de orice fel. Dar cât timp elementele de optimism sunt mai multe, meritǎ sǎ te lupţi.

          La mulţi ani Alexandru Dumitru! Sper din toatǎ fiinţa mea sǎ izbândești.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Singapore. Un tenis de vis


         6-2/ 6-2 cu Radwanska.
         Un tenis de vis! Un tenis de vis! Un tenis de vis! La ce bun alte cuvinte? Simona a fost cu adevǎrat selfie, iar în fotografia de zânǎ bunǎ, trimisǎ de peste mǎri și ţǎri, zâmbetul ei ne-a încǎlzit inimile. În momente grele pentru naţiunea rǎscolitǎ de orgolii mǎrunte, ne-a mai unit odatǎ în bucurie și mândrie ca un erou providenţial. N-aș fi crezut cǎ mai e posibil sǎ ne bucurǎm împreunǎ.
          Nu vreau sǎ exagerez lucrurile și sǎ alunec pe un teren minat.
Sǎ-i dǎm șansǎ acestui copil minunat sǎ iubeascǎ România, înalţând pentru noi tricolorul din sufletul ei, pe culmi.

          Mâine va fi mult așteptata finalǎ. Mai are doar un pas de fǎcut pentru ca s-o așezǎm pentru totdeauna unde-i e locul, lângǎ Nadia. 
         Știţi ce-au spus zeii. Sǎ avem încredere în ei!

Singapore. N-a fost amurgul zeilor

          La debutul primei semifinale de la Turneul Campioanelor, picatǎ din lunǎ pe dreptunghiul unui lac îngheţat, o lebǎdǎ neagrǎ, Serena Williams parcǎ nu se trezise din somn. Pe gheaţa aceea subţire nu venise o patinatoare, ci o balerinǎ de categorie grea. Cealaltǎ lebǎdǎ, argintie, Caroline Wosniacki își executa piruetele harnic și cu graţie. Scurt setul. 6-2.
          Setul al doilea începe altfel, dintr-o altǎ poveste.Un ghem devastator în faţa ochilor se desfǎșoarǎ, încheindu-se cu un strigǎt ca un triumf al trezirii din somn. Ne rǎmǎsese în imagine copacul acela smuls din rǎdǎcini când s-a descǎrcat marea campioanǎ pe biata rachetǎ care nu reușise sǎ înţeleagǎ nimic.
          Ce lanţuri îi legaserǎ braţele? Ce blestem se rupsese o datǎ cu racheta, doar zeii știu, dar sigur pe teren se dezlǎnţuise o altǎ jucǎtoare. 6-3. Și Serena pleacǎ la vestiare sǎ stabileascǎ cu scenaristul detaliile setului decisiv
          Decisivul e strâns. Se pare cǎ serviciul Serenei face diferenţa: 1-0. Apoi Wosniacki salveazǎ break-ul cu o minge care ridicǎ sala în picioare.
1-1; 2-2 și 3-2 pentru Wiliams. Un ghem superb cu tremolouri vocale de ambele pǎrţi. Duelul este fantastic și frunte lângǎ frunte, cele douǎ rachete danseazǎ împreunǎ susţinând mingea galbenǎ ce parcǎ nu vrea sǎ cadǎ din pom. Dupǎ câteva ratǎri și trǎdǎri ale fileului, lebǎda argintie face break-ul la 6-5.
          În pauza dintre ghemuri, bǎtrânul Wozniaki își sfatuiește fiica sǎ uite cǎ servește pentru meci și sǎ fie selfie.
          N-a fost ea însǎși. Marii campioni sunt cei care rezistǎ. Poate ca Serena în clipa asta rǎmâne cea mai mare. Tie break-ul așa a stabilit. Dar mǎ grǎbesc acum. Simona este cea care vine.
          Sǎ mai menţionez declaraţia de mare bun simţ a campioanei.

          „Mi-a pǎrut rǎu de Caroline. Merita sǎ câștige!”

vineri, 24 octombrie 2014

Singapore. Verișoarǎ Serena


          Da, e așa cum au prevǎzut zeii! Trebuia ca Simona sǎ piardǎ meciul cu Ana Ivanovici ca sǎ poatǎ câștiga finala. Vezi articolul meu  Ghemul buciucaș în care am beneficiat de ceva informaţii pe surse. Ce, nu pot avea și eu o cârtiţǎ acolo sus, la zei?
          A fost o partidǎ ușor ciudatǎ. Nu pot spune cǎ Ana Ivanovici nu a meritat victoria, ba dimpotrivǎ. Ea a ars ca o flacǎrǎ mai ales în primul set. Simona noastrǎ mi s-a pǎrut nehotǎrâtǎ, parcǎ avea în minte rezolvarea problemei, dar se încurcase la calcule. N-ar fi vrut, nici s-o scoatǎ pe Serena, supǎrând organizatorii, nici sǎ piardǎ la sârboaicǎ, nici sǎ oboseascǎ prea tare și nici sǎ supere zeii, mǎ rog. Bag seamǎ citise articolul meu de pe blog.
          Pe teren, Ana a încercat de toate ca s-o înduplece pe româncǎ. Și scurte, și lovituri plate, a vorbit românește: „Haide, haide!”Înainte, înapoi, i-a fǎcut și semne obscene, a cǎzut în genunchi, numai cǎ Simona și-a adus aminte cǎ avea un unchi în america și n-a vrut sǎ-i dea sârboaicei setul doi.
          Se putea isca o crizǎ globalǎ. Punea în pericol parteneriatul de ţarǎ, nu mai vedeam noi niciodatǎ scutul de la Deveselu! Nu mai visam: „Români treceţi Prutul sǎ jucǎm la Chișinǎu alunelul!” Și odatǎ, un gând i-a strǎfulgerat rǎrunchiul servind un as:
          „Dacǎ Serena îi era verișoarǎ? Cǎ nu știa bunǎoarǎ pentru cine a rǎmas și cu cine s-a însurat unchiul în lumea nouǎ?

          Rezolvǎ ele douǎ problema în finalǎ.

Doar o clǎtinare. Un fel de replicǎ.

          „Cu mare dezamagire în suflet domnule Ionescu consider ca hoti sunt peste tot: în salǎ, pe scenǎ. Eu sunt sǎtul ca numai unii sa fie arataţi cu degetul. Facebook a devenit studio electoral de la o vreme și imi este o lehamite cumplitǎ când încep sǎ îl rǎsfoiesc. Astǎzi a început cu Pasarea ceţii. Mi se pare cǎ trǎiesc o mica epoca fascistǎ. Lǎrgiţi spectrul. O sa vedeţi toatǎ pǎdurea. Și cea din stânga și cea din dreapta, ca recomandare. O searǎ plǎcutǎ. Ps: scrierile despre tenis le iubesc și evident poeziile;)
*
          Este comentariul la care mǎ gândesc de câteva zile. Tânǎrul acela pe care îl știu cu bun simţ și sensibil, mi-a clǎtinat convingerile cǎ nu poţi trece prin viaţǎ fǎrǎ sǎ ai atitudini civice, de parcǎ nu te-ar deranja nicicum implicarea dezastruoasǎ și murdarǎ acum, a politicului. Aș putea rǎspunde mǎrunt cǎ sfatul de a-mi lǎrgi spectrul ca sǎ vǎd toatǎ pǎdurea, și cea din stânga, și cea din dreapta și-a pierdut obiectul dupǎ ce diversele drujbe ale Dumnezeului atoatecuprinzǎtor, a chelit munţii, iar versanţii au luat-o la vale.          
          Aș putea sǎ gǎsesc, multe alte subterfugi pe unde sǎ mǎ strecor și sǎ mǎ prefac a nu vedea rǎul. Sǎ mǎ las orbit de minciunǎ, de parcǎ picioarele ei bronzate și lungi, le-aș putea transcende unei femei frumoase, iar hoţilor, ca o deplinǎ înţelegere a democraţiei, sǎ le las libertatea exprimǎrii gângave pe scena parlamentului sau la televizor, în numele negustorilor cinstiţi care au ridicat naţia.(Ce era sǎ-i facǎ dacǎ au gǎsit-o pe jos și a nimǎnui?)
          Aș putea sǎ iau like-uri pe facebook-ul fascistoid discriminând violenţa de limbaj, demagogia socialǎ, intoleranţa, îmbǎtându-mǎ cu apǎ rece, construind metafore și scriind eventual despre tenis. (Mai e puţin și începe meciul de azi al Simonei Halep). Înlocuind mǎnunchiul de nuiele cu un buchet de flori.
          Mulţumesc frumos, mie îmi place whisky-ul și nu trǎdez, strig în continuare. Vorba aia care circulǎ. Cicǎ un om în deșert vede o fântânǎ și strigǎ:
          Apǎ, apǎ apǎǎǎ! Imediat iese unul din fântânǎ și zice:

          –Unde, undee?