Prea
mari mizele pentru acest an 2014 și, așteptǎrilor, cu modul nostru dramatic de
a vedea lucrurile nu știu cum le vom putea face faţǎ. Mǎ tem cǎ vom începe sǎ
numǎrǎm dezamǎgirile, demonstrând, nu mǎ îndoiesc de acest fapt, cǎ la acest capitol
vom stǎpânii cu asuprǎ de mǎsurǎ chiţibușurile unui bun contabil. Din pǎcate,
nu știu a se decerna Nobelul sau mǎcar Lingura de lemn pentru asemenea abilitǎţi
speciale și în consecinţǎ, nu cred cǎ am sǎ am ocazia sǎ împlinesc vreodatǎ în
pozǎ, gestul viu al victoriei, precum Cǎrtǎrǎscu doar cu degetul mijlociu.
Totuși,
nu pot sta departe de fenomen, ne vin imagini însorite prin televizor din
Australia de la Sydney, cu fetele alea bronzate pe covorul albastru, în fustiţele
scurte, albe sau roșii, cu șepcuţele pe cap, într-o plǎcere a mișcarii ușor
cabrate, de gazele alergând liber dupǎ un ghem galben-auriu, care parcǎ le-a
luat minţile și îi tot deșirǎ firul poveștii.
Miezul
veștii, e cǎ Simona Halep ne-a servit prima linguriţǎ de dulceaţǎ amarǎ din
racheta ei, în primul tur la Sydney. (1-6/ 4-6, cu Madison Keys)
I
s-au dat sfaturi, cum cǎ ar fi bine sǎ participe doar la turneele mari, restul
timpului sǎ stea pe chaturi…
Am
o altǎ pǎrere, mai veche, de bine. Fata asta trebuie sǎ stea în joc, și-n
turneele mari, și-n turneele mici, fǎrǎ nume. Atunci se întrece pe sine, are
tot timpul din lume de prins forma și culoarea potrivitǎ. E un fel de dolce
de leche, se aurește, ca o ispitǎ, la foc întins.