Perla coroanei

          Dacǎ și Tribunul Vadim pune umǎrul în marea alianţǎ a infractorilor, lucrurile sunt clare. Lipsea perla coroanei! Cu lucrul ǎsta bine fǎcut, Pontonel și-a pus jungherul încins, deasupra ranei. Acum sunt sigur, ca în buzunar de batistǎ, cǎ lucrul Iohanis, tǎcut, nu va putea fi învins de lucrǎtura pesedistǎ.

          “Cadindatul” stângii a intrat în fibrilaţie. Și-a dus ciracii întâi sǎ se roage la Sfintele moaște sǎ iasǎ dracii din casǎ și i-a pus în grabǎ la treabǎ, în circulaţie. Și inșii s-au dus la televiziuni sǎ orǎcǎie ca niște broaște minciuni, și sǎ planteze trandafirii și macii –pentru nǎtângii ǎia sǎracii, care n-au decât sǎ voteze și apoi sǎ caște gura dinainte de ţâţa vacii, unde guvernul a pregǎtit toatǎ infrastructura – și dintrodatǎ dupǎ vot, ca-n poveste, va curge lapte cald sau fierbinte, dupǎ gust, peste tot, dacǎ Pontonel va fi președinte.

          – Muicǎ! se auzi unul mai trist din mulţime. Vaca aia nu poa’ sǎ dea pastramǎ și must, mai bine? Sau ţuicǎ?…

          Ţaţa Firea, subţirea, și Rovana, franciscana ce și-a înmatriculat bǎlana în Havana și Ana Birchall nǎzdrǎvana, cu gura spurcatǎ-n plǎcere ca ursul la miere, bâzâie toate trei cât e ziulica de lungǎ-n hailaif, cǎ Iohannis degeaba e mare, cǎ n-are!... dungǎ la ștaif!…

          Dumnezeule ce naţie! S-a întors lumea cu susul în jos! E clar, bun de președinte în ecuaţie e doar cel care minte frumos.

Cearǎ și miere

Trunchi fǎrǎ chip

din care

s-au desprins scântei,

așchiile

Lac de frunze

rǎsfrânt în genunchi,

golit de umbre,

buimac de trǎdǎri

M-am tot gândit

sǎ renunţ la-ntrebǎri

drumul-pasǎre

în luminǎri sfinţește

Cruce cǎlǎtoare

se topește

nopţii de cearǎ

și miere

Borna 66

          Se cuvine sǎ mulţumesc tuturor celor care aţi avut amabilitatea sǎ-mi dǎruiţi un gând bun pentru ziua de ieri când am depǎșit borna 66. Faceţi-mi onoarea de a servi împreunǎ cu mine și familia, o felie de tort. Pǎstrez în rezervǎ whiski-ul și șampania, sǎ nu dau prilejul guvernului democraţiei de trei parale sǎ interpreteze cǎ prin acţiunile mele am provocat un miting neautorizat și sǎ-mi ridice dreptul la vot pentru turul doi.

*

          Fǎrǎ legǎturǎ cu subiectul. Diaspora ne-a dat azi-noapte o lecţie. La Londra s-a cântat imnul. Oare acasǎ în Romania l-am uitat?

          Mi-au rǎmas în minte cuvintele ambasadorului Ion Jinga. El a încercat sǎ potoleascǎ spiritele, invitându-i pe “provocatorii securiști”(cuvintele ministrului Corlǎţean) care cântau imnul naţional, “la puţinticǎ rǎbdare”(strǎbunicul nemuritor Caragiale), dupǎ ce au stat ore în șir în ploaie și frig, sǎ revinǎ la urne peste douǎ sǎptǎmâni, mai de dimineaţǎ...

          Atunci s-a auzit ca din ceaţǎ în mijlocul mulţimii nemulţumite cǎreia i s-a luat dreptul la vot, parcǎ venind din toate capitalele lumii:

          Domnilor ambasadori dacǎ peste douǎ sǎptǎmâni vom veni de douǎ ori mai mulţi?... Vom veni ca stǎpâni, nu desculţi.

La anul plantǎm nucul

          Cu o zi înainte ca timpul sǎ se împlineascǎ rotund într-o cifrǎ, am citit undeva cǎ 66 e o cifra specialǎ, a îngerului, am plantat pomi. Un cireș, un pǎr și un mǎr ionatan. Dintotdeauna mi-am dorit sǎ am o casǎ pe pǎmânt, nu la bloc, cu grǎdinǎ și în ea obligatoriu un mǎr, un prun și un nuc. Fiecare pom cu povestea lui scrisǎ ca sǎ rǎmânǎ.

          Nu mi-am împlinit visul. Singurul nuc rǎmas în sufletul meu de copil, tǎiat și el dupǎ ce a murit tata, e cel de la fântânǎ, al lui tata-mare. Un nuc falnic crescut în fundul grǎdinii unde umbra se lǎsa grea de pe poale cu un miros plǎcut care stârnea simţurile. Trebuia sǎ mǎ caţǎr în vârf, sǎ reușesc sǎ clintesc ramurile groase, sǎ scutur din coaja lor crǎpatǎ nucile cu care-mi umpleam buzunarele.

          Ieri copiii mei m-au urcat în mașinǎ sǎ alegem împreunǎ un dar de ziua mea. La Auchan ne-am oprit unde se vindeau pomișori. N-am avut noroc, Se terminaserǎ nucii. M-am gândit cǎ cireșul dǎ pe rod mai repede și am suficient timp sǎ ajung sǎ simt gustul cireșelor. Pe autostradǎ nepotul meu Toma el tot timpul mǎ bombardeaza cu întrebǎri, era plin de mirǎri.

          –Tataie de unde vine dulceaţa în fructe, de la apa de ploaie? Sau de la mierea din soare? Spune-mi tu Puiule cǎ tataie nu-mi rǎspunde!

Vânzǎtoarea de iluzii

Notǎ: Rǎtǎcind pe blog, am descoperit un text melancolic, potrivit încercǎrii de a împlini duminicǎ un numǎr de înger. 66. L-am luat cu grijǎ (textul) și l-am așezat în vers

– Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ!

Aș dori un soare blând,  

blond ca tine.

– Cu toatǎ dragostea, dar mai nainte

domnul Bond a cerut pentru sine

soarele fierbinte.

A doua zi m-am trezit

mai devreme, în faţa tejghelei

cu un braţ de tǎceri în poeme.

– Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ!

Am o comandǎ

neonoratǎ de ieri.

– Domnule drag, cuptorul

a rǎmas cu ușa blocatǎ

azi noapte.

M-aș simţi vinovatǎ

sǎ-i ofer clientului

plǎcerile rǎscoapte.

N-am mai intrat în magazin

am renunţat de mult

sǎ cumpǎr iluzii.

În faţa casei, duzii

s-au înǎlţat

pânǎ aproape de cer.

Peste drum locul

a devenit auster.

Am deschis cu mirare ușa.

Dupǎ tejghea, pǎpușa din vis,

vânzǎtoarea mea,

se fǎcuse scrum...