Aş putea vorbi despre ceramica de Horezu cu
renumitul cocoş desenat pe vase, aş putea aminti despre mănăstirea construită aici
de Brâncoveanu, sau despre ciuhurezii care locuiesc în pădurile apropiate şi
care au dat numele localităţii… N-am s-o fac, pentru că eu am rămas în minte cu
o altă imagine.
După noaptea lungă din jurul grătarului, m-am trezit
dimineaţă şi am privit pe fereastra deschisă, dincolo de piscina cu apă
albastră, printre pomii încă plini de frunze o căprioară se mişca încet cu doi
pui după ea. Se strecurau agale prin iarbă trei pete maronii, parcă nevrând să
scuture stropii de rouă ce scânteiau în razele soarelui.
Căprioara bătrână m-a simţit, a întors capul către
mine, eu retrăgându-mă din cadrul ferestrei să-mi iau aparatul de fotografiat.
Până să apuc să-l reglez, s-au pierdut în spatele unei căpiţe de fân, în marea
de verde…
