În texte mici

 

Înţeleptciunile

se ţin

in texte mici,

sau mute…

 

Altfel minciunile

devin

adevăruri

revolute

 

şi strici

muşuroiul de furnici

din umbra

unei statui

 

a căutătorului

de perle,

punând

glasul cucului

 

în gura unei

mierle…

Tristeţea Astrei sau şi poeţii trişti pot fi micobişti...

 

Notă: Pentru că e duminică şi Craiova a scos ieri cu forcepsul după travaliu Cupa României, mi-am adus aminte de o tabletă şi căutând să-i aşez altfel rândurile, m-am minunat singur de poezia ascunsă… Am ales din galerie o selecţionată de 11 suţinători care ştiu să citească gândurile ... Fie-mi iertat că în naţionala mea am chemat doi piteşteni, în fond e şi despre fotbal, şi în fotbal nu-i aşa,nu-i doar Craiova, e şi Împărăţia Gâscanului!...

Poziţia copilului

 

În placentă, spre naştere,

e importantă poziţia copilului.
Natura sau Dumnezeu
au lucrat mult pe partea asta
şi în general
au potrivit lucrurile
astfel ca atunci când vine sorocul
să iasă copilul
cu capul înainte.

Uneori gândul nesăbuit al mamei,
temerile ei excesive
sau nerăbdarea pruncului
(după mine doar contribuţia hazardului),
scot înainte picioarele.
Asta nu e bine,
chinurile sunt mai îndelungi
şi ţipătul copilului
la întâlnirea cu lumina
e ostoit de vlagă.

 

Chiar şi mai târziu
voinţa mamei
are orgoliul să creadă
că poate decide
în numele copilului!
Poate să fie liberul lui arbitru.
Cum să fii arbitrul propriului tău fiu
într-un meci?...
Extrapolând, poţi fi
S-au văzut femei arbitri.

 

Îţi pui costumul negru,
fiul tău e în meci,
fluieri 11 metri,
îi faci semn discret să ia mingea,
el se supune
şi o duce la punctul cu var.
Vrei să dea gol,
el mai mult decât orice pe lume
în momentul acela,
vrea să dea în bară.

 

Îşi ia elan şi porneşte
numărând paşii.
Ţinteşte bara,
îţi îngheaţă pentru o clipă
fluierul în gură,
ţi-a stat inima,
mingea loveşte bara din nou.

 

Mai fluieri o dată
repetarea loviturii,
lumea se frământă
pe scaune în tribună,
telefoanele ziariştilor
au început să zbârnăie
către redacţii,
fiul tău se apropie,
are figura dârză,
potriveşte mingea în iarbă,
face zece paşi înapoi…

 

Lansează din ristul bocancului
trasorul cu aceleaşi coordonate,
mingea izbeşte în acelaşi loc
bara,
copilul tău se bucură
făcând semnul victoriei
spre tribună.
Asistenţa încremenită
parcă se trezeşte dintr-un coşmar
şi aplaudă.
Nu se mai potolesc ovaţiile

 

Iar tu
ţi-ai înghiţit fluierul...

Haz de Necaz

 

 

Ieri am plâns

la un film cu final fericit.

De-aici şi vorba

că filmul bate viaţa(!)

până la sfârşit…

 

Te bucuri ca Zorba

grecul, de prăbuşire…

Şi plângi ca berbecul

de zici că te-au bătut sorţii,

de fericire!

 

Primind pumni în neştire

De la viaţă, nu din film,

cu multă iubire.

 

Morţii ei de fericire!

HIDRA

 

 

Deschid ochii,

mă înalţ în vârful

picioarelor,

zbor cu teamă…

Am braţele înlănţuite

în tentaculele cu otravă

ale unei hidre

ce mă cheamă,

dintr-un nor de smalţ.

 

Prin hublou

se strecoară în lumină

imagini. Parcă sunt

în incinta unei clepsidre

şi câmpurile de otavă,

decupate de stanţe,

desfăşoară pe retină

pagini lângă pagini

în nuanţe de verde.

 

Un Arhimede lipsit de faimă,

lâncezind în turnul lui

de control, nu mai vede

marginea cercului

şi pierde constanta π

o clipă, în ecuaţia ierbii,

iar pilotul la manşă

ratează pista, dând ocol

şi îngălbenind de spaimă rapiţă.

 

Vârfurile copacilor

se reped

spre aripă

ca o avalanşă

şi în miezul

de nepătruns al pădurii

cerbii tresar

şi-şi ascund în pripă

coarnele

 

Dar pământul e rotund,

l-am atins… Am înfrânt hidra.

Bila indicatorului

de glisadă

s-a liniştit din inerţie…

Goarnele pot să vestească!

Trupul meu destins,

ca o torsadă vie,

e pregătit să se despletească…