Poziţia copilului
În placentă, spre naştere,
e importantă poziţia copilului.
Natura sau
Dumnezeu
au lucrat mult pe
partea asta
şi în general
au potrivit
lucrurile
astfel ca atunci
când vine sorocul
să iasă copilul
cu capul înainte.
Uneori gândul nesăbuit al mamei,
temerile ei excesive
sau nerăbdarea
pruncului
(după mine doar
contribuţia hazardului),
scot înainte
picioarele.
Asta nu e bine,
chinurile sunt
mai îndelungi
şi ţipătul
copilului
la întâlnirea cu
lumina
e ostoit de
vlagă.
Chiar şi mai târziu
voinţa mamei
are orgoliul să
creadă
că poate decide
în numele
copilului!
Poate să fie
liberul lui arbitru.
Cum să fii
arbitrul propriului tău fiu
într-un meci?...
Extrapolând, poţi
fi
S-au văzut femei
arbitri.
Îţi pui costumul negru,
fiul tău e în
meci,
fluieri 11 metri,
îi faci semn
discret să ia mingea,
el se supune
şi o duce la
punctul cu var.
Vrei să dea gol,
el mai mult decât
orice pe lume
în momentul acela,
vrea să dea în
bară.
Îşi ia elan şi porneşte
numărând paşii.
Ţinteşte bara,
îţi îngheaţă
pentru o clipă
fluierul în gură,
ţi-a stat inima,
mingea loveşte
bara din nou.
Mai fluieri o dată
repetarea
loviturii,
lumea se frământă
pe scaune în
tribună,
telefoanele
ziariştilor
au început să
zbârnăie
către redacţii,
fiul tău se
apropie,
are figura dârză,
potriveşte mingea
în iarbă,
face zece paşi
înapoi…
Lansează din ristul bocancului
trasorul cu
aceleaşi coordonate,
mingea izbeşte în
acelaşi loc
bara,
copilul tău se
bucură
făcând semnul
victoriei
spre tribună.
Asistenţa
încremenită
parcă se trezeşte
dintr-un coşmar
şi aplaudă.
Nu se mai
potolesc ovaţiile
Iar
tu
ţi-ai înghiţit
fluierul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu