În urmă cu câteva
zile m-a sunat la telefon Giorgică Mănescu, un fost coleg de uzină şi de Şcoală
de partid, cel cu care am sărit gardul la Craiova în 21 decembrie 89. M-a rugat
să-i trimit prin poştă Albaştrii, dosarul o carte în care a
auzit că îl pomenesc şi pe el. Am avut drum şi i-am dus-o personal în Colibaşi,
bucurându-mă de o plăcută revedere după 15 ani. Mi-am dat seama abia atunci sub
asediul pandemiei şi al confruntărilor politice de la televizor, că suntem în luna
decembrie şi citind concomitent pagini pe facebook din amintirile de militar în
termen ale lui Jean Dumitraşcu, am gândit că aş putea şi eu să postez câteva
pagini despre cum am trăit eu controversatele evenimente, decupate din dosar.
Cu acest prilej am
constatat că încă nu am eliminat toate greşelile din carte, nici în a doua
ediţie. Nu este vorba despre greşeli de ortografie sau punctuaţie, oricum mai
scapă... Chiar în primele rânduri din capitolul Şcoala de partid afirm: „ne-am
convertit în informatori ca Nae”... De fapt prietenul Vlasie, mi s-a confirmat de la CNSAS,
a fost cooptat atunci ca informator. Declaraţiile lui Nae de la dosar, chiar
dacă ne-au făcut rău, erau ale unui tânăr proaspăt familist, soţia abia născuse,
speriat de bătaia încasată de la securişti şi de perspectiva puşcăriei. Albaştrii,
dosarul este o carte vie care cu fiecare document ce mai apare în arhivă, încă
se mai scrie...
De-ai ştii tu, Albă ca Zăpada,
Scufiţă Roşie din stea,
de câte ori trecut-am strada
şi n-am bătut la uşa ta…
Şi uite anii cum s-au scurs
şi am ajuns în viitor.
E prea târziu să fac recurs!…
Dar recunosc, mi-e tare dor
de-o sorbitură de lichior,
ca doi puştani,
în clar de lună
sub castani…
Şi dacă tot e ziua ta,
cu voie de la voie bună,
doar un sărut întârziat
dintr-o poveste
care n-are rost
s-o mai feresc
dacă n-a fost
şi n-a-ncetat să este…
Ca-n Nirvana.
Numai de bine dragă Adriana!
La mulţ ani!
Si un portret din vremurile
când eram poet…
Moş Crăciun cu
dalbe plete,
căutând în buzunar
constată că prin
bugete,
s-a creat un vid
bancar.
Neavând alte
soluţii,
că era de zor
Crăciunul,
apelă la
instituţii
conversând, unu la
unul
– Alo Câciu, eu
sunt Moşu,
Ia-mi nevoia de pe
spate!...
– Gata, a-nţărcat
cocoşu,
ştiu ce vrei, dar
nu se poate!...
Portofelu-i
gol-goluţ.
Prospături din
teritoriu,
mi-au(miau)luat
ultimul leuţ.
Lasă totuşi un
memoriu!
Încercă la General!...
Ton de ocupat
etern;
tot sistemul
doctoral
îl vrea Ciucă la
guvern.
Şi probabil că
plecase
să-i ghicească o
ţicancă
dacă, ce şi cât
riscase...
Nu-i nimic încerc
la bancă!
– Mugure, dă-mi o
procură,
tu ca bun guvernator!
– Banii strânşi de
pe centură
i-am depus într-un
offshore.
Visteria este
goală!...
Si de ce să le dăm
daruri(?),
dacă tot nu merg
la şcoală,
nu-s copii, sunt avataruri...
Nu mai văd nici o
ieşire.
Toată ţara n-are
lei.
Când aud un glas
subţire:
– Du-te taică la
femei! (FMI)
