.jpg)
Lui Marin Ioniță
Când am lansat prima mea carte,
Pasărea ceții, la librăria Mihai Eminescu, a rostit şi pentru mine vorbe. Așeza
cărămizile înălțând împrejur zidul casei. Ajuns la ferestre m-a invitat să
privesc dinlăuntrul casei şi s-o visez împlinit. N-am ajuns să-i pun acoperișul.
Alții, nenumărați şi-au terminat de mult casele. Un oraș întreg așezat pe
dealuri. A mea încă e în construcție…
Pe cărările încâlcite
ale tăcerilor
în pădurea Trivălii,
cu crosna de semne
chitite în spate,
în plin sezon
de păcate
ale plăcerilor
cobora patriarhul,
călător spre izvorul
unde încă ardea focul...
Singur, prudent,
sprijinit evident
în baston.
Atent la locul
unde punea piciorul,
să nu strivească
vreun melc codobelc
ce se ascunde
în umbra ierbii,
să nu pângărească
urmele unde
călcaseră cerbii,
ecluzele
ce strângeau
stropii de rouă
de se grijeau
buburuzele
înainte să-și ia zborul.
Încă iubea la greu
buburuzele
domnul profesor,
patriarhul literelor
cum îi ziceam eu.
Cu mâna lui ca un
vreasc de lumină
blândă, punea ghiocul
în palmele fetelor
şi din duh le insufla
norocul, până ce
buburuzele
prindeau curaj
să-şi deschidă aripile
în văzduh…
Ieri Patriarhul, cu bastonul
în mână, a făcut turul de onoare al orașului. A bătut trotuarul, salutând în
stânga şi-n dreapta cu pălăria lui albă ridicată deasupra capului, șirul de
domnițe mijind la porți. Cu domnii ar mai avea ceva de sfădit! S-ar mai
încumeta la o trântă!...
