De Ziua Pensionarului(1 octombrie) ca dar, unpoem cu ceas de nerefuzat...
*
pensionarul ce ființă
ciudată
foșgăie ca furnica prin
iarbă
la rădăcina timpului
cărându-şi în sacoșa lui
goală
tot mai grea umbra
și cărțile de poezie din
strânsură
toate-i sunt potrivnice...
nimic nu mai merge în cultură
(de parcă ar fi mers
vreodată...)
*
azi-noapte
banditul de păianjen
şi-a
țesut pânza
în
urechile lui clăpăuge...
spre
dimineață
ceasului
din perete
i-a
dispărut tic-tacul
şi
ajuns târziu la farmacia din colț
văzu
că jandarmii puseseră lacătul
eliberând
zona
pentru
o amenințare
iminentă
cu bombe...
taman
azi când trebuia să sosească
un
transport cu ceaiuri
din
fructe de pădure…
Am starea păroasă
de crisalidă
ca o piersică
dată în pârg.
Parcă ceva
dospește în mine...
Sunt o gogoașă
ce se
pregătește să
spargă
eliberând fluturele.
Ace îmi trec
prin piele.
Împing ceața din
gânduri
ce mă
înconjoară
și îmi intră
în ochi.
Sunt acolo
dar nu disting
nimic.
Sinapsele
duduie
iar urechile inundate
de sunetul
telegrafului
eliberează ca
niște pâlnii
urzeala
continuă
a curentului
electric.
O vălmășeală
de litere,
ghemotoace de
fire
spiralate din
cupru
așteaptă parcă
să se
rânduiască
în mătasea
cuvintelor.
Antrenorul de
viermi
în haină
oficială, verifică
poziția piciorului
de elan
gata să declanșeze
desprinderea
de solventul
osmotic.
Dacă nu am
ales cursa
care trebuie!?...
M-am antrenat
haotic,
înconjurând
versantul înzăpezit
până când oboseala
m-a copleșit
purtându-mă
către pragul
trezirii
în celălalt
somn.
Nimic nu mă
mai leagă(nă).
Continui pe
culoarul meu.
La stânga şi
la dreapta
viermi de
mătase
devorează
frunza de dud.
Parcurg
ultimii metrii
O ploaie
mocănească
îmi inundă sufletul.
Aud…
AM UN TELEFON NOU dotat cu un instrument de transcriere a
vorbelor fără a trebui să te ridici din patul în care visezi cu ochii deschiși
sau scufundat în somnul de-adevăratelea. Fără să trebuiască să aprinzi lumina, să
deschizi laptopul, să-ți deranjezi soția(cine știe ce visa ea...) ca să notezi
ideea care ți-a venit...
Azi noapte i-am testat prima oară
utilitatea. M-am trezit din somn cu o considerație inconfortabilă, dar
interesantă, pe care unul din personajele visului o agățase în mintea mea. Am șoptit
fraza în fața telefonului ca să n-o pierd din vedere în obscuritatea
întunericului din dormitor şi să mi-o transcrie el într-un document, în faza
cât încă era vie și m-am culcat la loc.
Mi s-a mai întâmplat și altădată,
vis de poet să creez ad-hoc în somn o poezie care mi s-a părut genială. Am
notat-o buimac într-un carnet, după ce am aprins lumina, am înfruntat riscul să-mi
trezesc nevasta(una am, n-am haremul...), nu-mi mai găseam pixul... Am reușit
să-l transcriu până la urmă poemul și după treaba asta mi-am dat seama dimineața
cu mintea limpezită de cafea, că textul acela inspirat fusese scris înainte mea
de Nichita Stănescu cuvânt cu cuvânt. Adormitul de mine, m-am trezit încă odată
înfrânt de sistem!...
În dimineața de azi, circumspect,
găsind momentul potrivit, am deschis instrumentul din telefon ca să citesc dacă
era considerația mea, venise de la Dumnezeu sau era doar un zvon pe surse cum
se poartă acum. Vă spun, după ce am citit destăinuirea personajului feminin din
vis, nu m-am lămurit deplin, rămânând oarecum blocat. Cum să înțeleg eu ca bărbat mărturisirea unei
femei?... Cum să capacitez, e destul de greu ce e și cum funcționează mintea ei.
LUAȚI DE-ACII! Să mergem pe frază:
"Ca militar când ești gen
feminin, ai o alta modalitate de înțelegere a faptelor şi
responsabilităților. Datoria în război a soldatului femeie în armata
agresorului sau a celui agresat, e printre altele, aceea de susținere a
moralului statului major general, a ofițerilor cu rang înalt în mâinile cărora stă
soarta țărilor din care provin. Războiul își are normele lui morale, și, dacă
un general, fie și doar ofițer mai înalt cum spuneam, îți cere să te culci cu
el, acel ordin îl primești cu mândrie şi-l execuți în consecință. Alt răspuns
nu există."
Visul
Visul se desăvârșește
ca formă spirituală
a conștiinței
în clipa unică
materială
ultimă
de mare confuzie
a științei
când omul sfârșește
să viseze
Se întâmplă
să mori
odată
cu secunda
aceea de vis
şi smurd-ul
e cel ce constată
că absurdul
n-a fost o iluzie
şi nici
un compromis
cu final
deschis...
Fotografii mișcate
Lui Emilian Marcu
Nu am schimbat vrute și
nevrute
cu Emilian Marcu pe ale
vieții cărări...
Am vorbit mai mult pe
tăcute
în cele câteva
împrejurări,
când buni prieteni comuni,
Don Firiță Carp și Florin
Dochia s-au chinuit
să mă scoată de pe
drumul meu solitar
ca să-mi arate că e mai
greu să desparți
în atlasul cu hărți din
glosar,
DUMINICA - de ziua de
luni,
decât LUNEA - de toată
ziua de marți!...
În plus am schimbat
între noi
câteva cărți... cu
autograf
și cu speranțele că le
vom citi într-o joi...
Cărțile aveau darul să
șteargă de praf
distanțele dintre noi...
Ce mi-a rămas mie în afara privirii
luminoase șt blânde din întâlnirile cu Emilian Marcu(?), serios vorbind
*
mi-a rǎmas
o troiţǎ de aer
rod carii
lemnul
de santal
și-un val se sparge
într-un vaier
și piatra
scade
ancestral
rod carii
lemnul
de santal
mi-a rămas
o troiță de aer
și costumul de zale
al cavalerului
pe cal
LA MULŢI ANI EMILIAN MARCU!
