Trei roţi dinţate

                    Dacă pui în linie două roţi dinţate într-un angrenaj mecanic, se dezvoltă până la urmă un sens al mişcării, o forţă ce poate accelera, în funcţie de Z (nr de dinţi). viteza de deplasare a unui vehicul. Meseriaşul ştie, unde trebuie asezată roata  mare_ condusă sau conducătoare _cea mică, într-un lanţ cinematic, pentru a obţine maximum de eficienţă cu minim efort.

                    La noi însă acum, pe timp de criză e problema, cu trei roţi. Aici teoria spune că roţile trebuie sa fie în angrenare totdeauna două câte două , niciodată trei în acelaşi timp, ca să nu se înţepenească.

                    Dacă te uiţi la cinematica televiziunilor mogulilor în fiecare seară, ai ocazia să vezi un vierme uriaş ce se scurge din ecranul televizorului, flasc si dizgraţios precum o râmă diformă.

                     El e vehiculul pe trei roţi!?... 

                     Numai că, în loc de paşi desfăşuraţi ordonat şi lin pe flancurile în evolventă, răsar în direct multe limbi şi picioare păroase ca la miriapod, ce  se zbat împleticindu-se învârtoşat în ţărâna virtuală a realităţii.
                     Multe capete, cu dantura chelită într-o uriaşă sforţare de elocinţă, PSD-istă, PNL-istă şi chiar PDL-istă stau la o masă cu viperele Vântului, muşcând-o pe Elena lui Udrea, cu graţie din părţile ei sensibile, în episodul 101 al filmului de pe caseta lui Dan Diaconescu, „Căruţa cu proşti.”

                      Si pentru că veni vorba  de DD, se pare că Dănuţului îi cam fuge iahtul de sub picioare şi se agaţă si el ca înecatul  de ce apucă.

Dosarul Albastrii

                         Ieşeam rar din casă, dar şi  acasă,  ce siguranţă puteam avea, cotrobăiseră în voie printre manuscrise şi cărţi în noaptea reţinerii noastre. La câteva zile mi-au bătut în uşă doi indivizi, prezentându-se ca fiind ziarişti la Scânteia tineretului, i-am zărit prin vizor,  nu le-am deschis, ce le puteam spune, filmul nostru era interzis  majorilor (de data asta),  nu celor minori.(...)Putea fi un test; în semiobscuritatea scării culoarea ochilor era înşelătoare. Avertismentul de a nu lua legătura cu presa, de a sta liniştiţi a funcţionat în ce mă priveşte.)

*

                        /.../Filã din dosar 89/CONSILIUL SECURITATII STATULUI/ Directia I-a/ Strict secret/Exemplar nr.1/ Nr 00134848/ 150/NM/  11 octombrie  1971. In dreapta sus sub Directia I-a

Avizul : De accord/ Semnatura olografa/ I Stanescu/ Nota Raport/ (Stănescu pare să fi fost ministrul)

                         In cursul lunii septembrie a.c. I.S.J. Arges a intrat în posesia unei informaţii din care rezultã cã mai mulţi tineri, printre care elevi, studenţi şi fãrã ocupaţie, se adunau într-un apartament din cartierul Trivale.

                         La aceste adunãri, în afarã de formele distractive, abordau şi  probleme cu caracter duşmãnos; despre artã, literaturã şi filozofie.

                         Informaţia a fost pusã în lucru prin dosar de urmãrire, la data de 4 octombrie 1971, pânã în present rezultând cã într-adevãr au loc adunãri ale unui grup ce s-a intitulat “ ALBASTRII”, Şi-au stabilit jurãmânt, conducãtor, comentând unele probleme politice în mod tendenţios şi duşmãnos, jucau poker, audiind totodatã şi postul de radio “Europa Liberã”. Din grup fãceau parte un numãr de nouã tineri.

                        Stabilindu-se cã cei de mai sus urmau sã se întruneascã în seara zilei de 9 octombrie 1971, sub acoperirea organelor de miliţie, s-a organizat prinderea în flagrant, ocazie cu care au fost gãsite 10 persoane la domiciliul numitului Radu Nicolae.

                         Din cele relatate de cel în cauzã şi soţia sa Radu Aglaia, Badescu Georgeta, Ionescu Toma şi alţii, rezultã cã, la iniţiativa lui Iordache Vasile, s-au constituit într-un grup pe care l-au denumit “Albaştri”. Participanţii plateau o cotizaţie lunarã (pânã la 20 lei), cu scopul de a acoperii cheltuielile ocazionate de întâlniri.

                         In cadrul întâlnirilor ce au avut loc la locuinţa lui Ionescu Toma Ion şi alui Radu Nicolae, tinerii amintiţi au purtat discuţii sporadice cu privire la concepţiile despre literature şi artã, au audiat postul de radio “Europa Liberã”, comentau ştirile şi jucau poker. In cursul lunii iulie a.c., în discuţii, au fãcut aprecieri negative asupra mãsurilor luate de conducerea partidului, pentru îmbunãtãţirea activitãţii ideologice şi cultural_educative.

                         Unii dintre ei  au fãcut şi aprecieri în sensul cã  libertãţile tineretului vor fi îngrãdite, cã în viitor se va scrie numai “literatura de partid” care nu exprimã ideile şi convingerile celor care le scriu.

                         De asemenea, membrii grupului au avut intenţia sã redacteze o revistã a grupului, în care sã-şi publice propriile poezii, fapt ce nu l-au realizat.

                         Având în vedere cele de mai sus, în scopul destrãmãrii acestui grup şi a prevenirii şi a altora similare, suntem de accord cu propunerea I.S.J. Argeş, de a se aproba punerea în discuţie publicã  a celor care au fãcut parte din grup.

                         Prin reţeaua informativã, se va urmãri poziţia tinerilor respectivi şi efectele mãsurii luate. / Seful Direcţiei I-a, General maior DUMITRU BORSAN/SS/2 exempl. NM/BO/.../

                         (De menţionat lipsa greşelilor gramaticale stilul şi stelele generalului de securitate sclipind reci printre rândurile desenate cu grijã, cu atâta grijã concentratã încât pierdeau pe drum simţul realitãţii, impotriva cui isi antrena statul instrumentul lui represiv?...)

Don Iker Iniesta are pretentii la mireasa

          Batavii ăştia veniseră aici în Sud-Africa, cu siguranţă puşi pe distracţie, cum s-ar zice, cum vi la neamuri la o nuntă, acasă, undeva la ţară, să stai în capul mesei şi la timpul cuvenit, să faci obiceiul, şi să furi mireasa ce ţi se oferă de bună voie, ca un trofeu, o oră două, depinde, fără spectatori şi arbitrii, s-o mângâi, s-o cântăreşti, să-i faci ce vrei, şi ce poţi, cât mai departe de sunetul vuvuzelelor.
          Căci burii, burii(…), boierii lor adică, cu sute de ani în urmă n-au fost leneşi precum ai noştrii, să facă zi din noapte, şi din noapte zi, cu limba muiată-n pocalul cu Murfatlar, şi cu ochii spurcaţi în ţâţele muierilor neaoşe, mai bălaie sau mai oacheşe, după cum da Dumnezeu, că oricum aburii le buluciseră de mult minţile.
          Ei burii, olandezii bagseamă colonizaseră teritorii călătorind în corăbiile lor suple, şi lăsându-şi ancora în inima şi gena istoriei continentului cu pielea întinsă, neagră şi lucind în soarele dogoritor.
          Coborâţi din avionul de Amsterdam; Van Bronckhort,Van Bommel, Van der Wiel şi Van Persie trăgeau cu ochii prin mulţimile de gurăcasca, împărţind ciocolată, atenţi să-şi recunoasca nepoţii. Ar fi stat şi ruşine de bună seamă, sămânţa bunicilor să nu prindă rod în solul fertil întors pe dos brazdă cu brazdă, şi mărunţit în căutarea diamantelor.
          Numai că n-a dorit Don Iniesta, cavalerul cu figura lui tristă.
          El, a descălecat de pe Rosinanta pe pajiştea verde ca sclipirea smaraldului, şi a bătut din piciorul lui mic strâns în ghiată Adidas, drept în semicercul de la centrul terenului. A bătut voiniceşte ţinând una şi bună că el are pretenţii la mireasă. N-a venit singur, ci cu-o intreagă armada roja, fiecare Pedro cu Rosinanta lui. Doar Iker Casillas venise pe jos, călarit se pare săracu, de Sara Carbonero(amestecaseră un pic posturile), dar i-a prins bine. S-au văzut kilogramele date jos când a zburat între bare, mai ager ca pasarea cerului.
         N-aveţi nici un drept(!), au spus parcă îngrijotraţi batavii, noi avem aici rădăcini , am semănat, am înălţat mori de vănt.
          Ne vom bate cu morile pentru războiul sfânt a zis şi Iker.
          Uimirea a fost deplină. Nu şi-au ascuţit săbiile de Toledo spaniolii, n-au aruncat Jabulani cu trasoarele, şi nici cu alte arme neconvenţionale. Pur şi simplu în iarbă, au început să ţeasă harnici, şi să împletească o plasă ca de paianjen, cu înflorituri admirabile şi linii geometrice pure.
          Olandezii, fotbalişti fiind, cunoşteau cât de cât dedesubturile şcolii flamande, dar parcă înmărmuriseră, nu intelegeau nimic din taina maiastră a lui Picaso. Morile de vânt olandeze, din când în când scrâşneau impresionant invocând nori negrii deasupra stadionului, şi chemând într-un strigăt de luptă vuvuzelele.
          Căzut din cer, probabil direct în cap, cavalerul în negru, arbitrul (alt cavaler, în deplinătatea stării rătăcitoare) nu-şi pricepea rostul şi, suav anapoda, împărtea cartonaşe galbene sau roşii, crezănd că sunt bonuri de ordine, cu codul de bare numai bun pentru oprirea intrarii in stabilimentul gloriei.
          Nu ştia bietul, că FIFA depăsise faza când era militantă a prostituţiei.
          In prelungiri Don Iniesta, cu Sergio Ramos, Pique, Xavi, Capdevila, Villa Xabi Alonso şi ceilalţi, la un semn, au aruncat plasa cu graţie, acoperind paletele morilor de vânt şi le-a înţepenit într-un zgomot asurzitor
          Alteţele regale spaniole au strâns mainile alteţelor regale olandeze bucurandu-se cu o moderată decenţă.
          Don Iker Iniesta în sfârşit fericit a luat in braţe pe Dulcineea si a declarat că nunta va fi celebrată in Spania

Marea finala de vis. Romania participă.

           În vis, se făcea o dâră ca o şină de cale ferată fosforescentă, ce flexa din când în când la circa 100/130 de metrii, urmând armonios curba întru totul dreptunghiulară a orizontului.
            Arena verde  ca un ecran uriaş ţine pe umeri întreg arealul galactic. La poarta din stânga, batavii se cocoţaseră ciorchine pe o locomotivă şchioapă (Arjen Robben era se pare la manşă) şi suflau concentraţi în vuvuzelele lor portocalii.
             Armada roja intrase în teren cu o mie de triste figuri, şi doar o singură Dulcinee flutura batista în inimile de tinichea ale cavalerilor îndrăgostiţi.
             Nu stiu cine avusese ideea ca mingea Jabulanii(numele de vădană al Dulcineei) să fie aruncată în joc de caracatiţa Paul, înainte ca Paul să fie sacrificat, şi copt la tavă pentru dineul de închidere al oficialilior.
            Închiderea lor era deja stabilită, imediat după ce Franţa, Argentina, Italia şi Brazilia au părăsit competiţia, victime ale arbitrajului corect.
             Cine a câştigat disputa în iarbă?...Ce mai contează. Până la urmă au câştigat Mutu şi fratele Becali. Mutu la Haga procesul cu Chelssea, iar Becali a recâştigat Steaua se pare, cu o cacialma la Piţurcă.
             2-1 rezultatul finalei. 
             Ar fi cazul să sacrificăm şi noi o oaie. Pun pariu că ne-o dă Becali cadou, cu preţul valizei.

Jabulani Adidas si starea planetei

          Aici doar aştern nişte gânduri, fără aroganţa de a le considera inventate de mine, sau valabile şi pentru alţii. Ni s-a dat libertatea de a ne arăta lumii în acelaşi timp cu libertatea de a pune vălul pe faţă. Şi ce dacă-l pui, misterul câteodată scotoceştee până dincolo de nuanţele pânzei  albe, negre sau gri, cu ochiul artistului, filozofului sau cel multiplu al spectatorului implicat sau nu în desfăşurare.  

          Cine poate şti dacă vălul, sau lipsa lui, minte.?!... Sarabanda diversităţii tinde spre infinitul concentraţional sau concentraţionar. Acelaşi drac?!....Altul.                                                      Expresia pare dincolo de noimă şi norme, dar mie mi se pare OK. Supermarfă.

           Puţine întâmplări ne apropie la scară planetară, intr-un sentiment, într-un gând, într-o ideee, într-o stare de spirit. A fost poate pasul pe lună. A fost n-a fost?!... A fost 11 septembrie. A fost n-a fost?!...A fost Zidul Berlinului. A fost n-a fost?!... Este fotbalul de duminică, zeul care în ochii întregii planete, deliberează parte din bucuria lumii. Este nu este?!...

            La NASA se fac ultimele calcule. Mingea Jabulani Adidas se poate rostogolii liniştit. Sigur traiectoria ei va fi sub control. Va fi nu va fi?!...

PS. Am veşti din Olanda că pasariicetii i s-au legat fundiţe "albastre" şi-a rămas agăţată în trafic. Mai bine băieţii ar lăsa secu-larizarea blogurilor şi s-ar duce să sufle în huhuzele pentru binele şi confortul planetei

  ...

Trafic

              Pasărea ceţii încă n-a cucerit aerul din valea mănoasă a Nilului. Seminţele, cele mirabile au rămas ascunse în galerii. Nici o hartă, fie originală din piele de bivol, nu te scoate singură în lumină. Şi nici cuvintele sacre nu prind o gură de cer. Armele nu mai vorbesc de mult între oameni. Numai arginţii pâlpâie în glorie deasupra lumii.


              Mă îmbăt de mine ca un pom care şi-a-nghiţit frunzele şi adastă uscat la răscruce.

Flash

Lupta cu umbra 2. Se dedica poetei Magda Grigore

eu şi umbra mea

am decis sa rămânem pereche,
cât timp parcurgem
pe firul apei
drumul în peşteră

(consensual e o alegere prestabilită,
singura,
numai că optând
în libertatea deplină a deciziei,
l-am stârnit pe Dumnezeu,
liberul arbitru
ce stă între noi,
cu privirea oarbă şi imparţială
cumpănind apele)

ne sprijinim unul pe celălalt,
în intuneric acum.
ea stă cuibărită ca un ghem al fricii
în mine,
încărcându-mă cu ioni negative Qi,
şi pompând neîntrerupt
prin cele 12 meridiane

…o uzină electrică
în vârf de sarcină
irizând scheletele
albe fosforescente

…stalactitele timpului,
ca nişte stâlpi fragili
de susţinere

la capătul drumului
pe dedesubt,
în lumină,
sprinţară ca o veveriţă,
umbra sare înaintea mea,
şi în jurul meu.

ţopăie aruncându-mi
priviri protectoare,
călcând uşor furnicile
şi nisipul,

şi se hlizeşte mirată
de puţinul ascunziş
care mă încape
în nămiaza arşiţei

Imagine: http://3.bp.blogspot.com/_92OuqeA00_U/TDA38aKjyhI/s1600/spaceimages_2082_55151140.gif

Vanatorul de sacru _ Magda Grigore

Exercitiul umbrei

cu laserul

în mâini

ca un lujer

copilul magistru

trasează

conturul

inexorabil al clipei

îngeri

cu trupurile

străvezii

aşezaţi

în bănci lustruite

deprind

exerciţiul umbrei

din timp

în timp

pe masa

de joc

crupierul de lut

răstoarnă

gloanţele de argint

Dosarul Albastrii - Capitolul...

       Am recitit câteva pagini înapoi, din carte. Mi se pare că nu se alcătuieşte aşa cum doream, şi cum ar fi potrivit. Personajele albastre, adică noi, sunt încărcate cu o doză destul de mare de ceaţă şi suspiciune, sunt analizate pe toate feţele şi o anumită tensiune negativă înfloreşte printre rânduri, ca un perete bătut insistent de ploaie, pe la colţurile căruia se insinuează igrasia.

       Iar partea cealaltă, a securităţii, către care normal, ar fi trebuit să fie focalizată o lumină mai rece, mai dură, e doar o masă amorfă e drept cenuşie, lipsită de siguranţa privirii chirurgului ce străpunge pielea cu fracţiuni de secundă înaintea bisturiului, trasând apriorii imaginara hartă a inciziei. Poate că din cauza repulsiei pe care am avut-o dintotdeauna pentru morţi, (tata a murit când eram copil) nu am putut privi, nici într-un film real şi cu atât mai puţin în carte, o disecţie pe cadavre.
       Unde au dispărut zâmbetele, feţele senine, deschise, predispuse să nu piardă scăpărarea unei idei, străfulgerarea unei metafore, represiunea unui sentiment ce te-ar fi putut trăda dacă partenerul sau partenera te-ar fi privit dincolo de vorbe?...
       Unde a dispărut încrederea?
       Mariana Ştefan obisnuia să-şi sprijine culcată pe umarul meu, învălmăşeala gândurilor şi dintr-o dată parcă prin părulul ei bogat, vălurit, apele se scurgeau liniştit sub muselina uşoară întrezărind prundişul pulpelor albe, lungi, abandonându-se mangâierii din vis. Tăcea aşa de frumos! Se cuibărea în tăcere abandonându-se probabil iubiţilor ei secreţi.
       Şi acel Nae, impetuos, naiv.
       Iordache, lunecos ca lumina unui opaiţ, licărind doar atât cât să întreţină misterul.
       Gess, ca o flacără vie arzând lângă staţia de benzină_sub 18 ani.
       Şi fără-ndoială Claudia, fata dintre cele două chepenge. Pe care să-l deschizi mai întâi?... Nu aveam curajul şi nici discernământul să privim în adânc.
       Răsturna cu un sunet de flaut concertul înalt al viorilor, sau se alinta ca o pâpădie în bătaia vântului dirijându-i aleanul, mai dinspre sud, s-au din nord, după cum îi dicta sensibilitatea scheletului ei de femee, din care zăpăcise Dumnezeu o coastă când a fost să fie.

In metru clasic

      tot mai rar aerul
agăţat de inele
în cochilii cu var
suspendat pe schele

      şi verdele în clorofilă
dansând eteric
precum balerinele
pe muntele sferic

      apoi cumpăniră
toate apele
şi mai pietre se dovediră
aproapele

      golit de ziuă
cerul în noapte
pisează- n piuă
stelele coapte

      gold gold
gol pustiu
spiritul apusenilor
tot mai târziu

      în mireasă dospeşte
un viitor criminal
pâlpâie ca sămânţa
dintr-un portal

      îmi ies din mire
Dumnezeu nesfârşit
îmi dă de ştire
că n-am murit

Dosarul Albastrii - Capitolul 12 - Flashuri

                   Au venit din nou, era în 15 noiembrie, ne-au urcat în maşini. De data asta ne-au dus într-un loc cunoscut, public. Casa Tineretului. Lume multă, forfotă, spectacol mare. Ne-au urcat pe scenă. Gess a leşinat.

                   Erau din şcoli, facultăţi, întreprinderi. De la Argeşeana, Cauciuc, Petrochimie. Au fost aduşi cu autobuzele. Tot activul. Se uitau la noi ca la pensionarii unei grădini zoologice.

*

                   Filă din dosar nr 91/Consiliul Securităţii Statului / Inspectoratul de securitate jud.Arges /Strict secret / Către Consiliul Securităţii Statului/
                   Conform aprobării dumneavoastră, în ziua de 15 noiembrie 1971 a fost pus în discuţia publică grupul de tineri denumit “Albaştri” din oraşul Piteşti – Iordache Vasile, Radu Nicolae, Voicu Aglaia, Ionescu Toma Ion, Cârstea Gheorghe, Duminică Claudia, Bădescu Georgeta, Pia Alexandrina .
(Mă opresc aici pentru că trebuiesc făcute cel puţin două precizări: 1). Confruntând tabelul din procesul verbal al “flagrantului” cu inşiruirea din raportul de faţă se constată uşor că doar cinci nume din opt se regăsesc în ambele situaţii. Au dispărut din flagrant Costea Teodor, Stancu Constantin şi Călin Vlasie, ai căror părinţi erau, sau aveau legături cu sistemul, şi au apărut nume noi precum Iordache Vasile, Claudia Duminică şi Pia Alexandra, nume de altfel din grup. Există şi o ciornă ataşată în dosar pe care apar în plus Virgil Diaconu şi Herţoiu Doru, mai norocoşi, negăsiţi probabil la domiciliile lor în noaptea respectivă. Şi, 2). La dosar sunt de fapt două rapoarte identice făcute de Colonelul Mincu. Din cel de-al doilea este scoasă doar sintagma, “cei de mai sus au fost lucraţi în dosar de urmărire informativă”, după care se continuă în amandouă, “iar în seara zilei de 9 octombrie 1971, sub acoperirea organelor de miliţie au fost surprinşi în flagrant la domiciliul numitului Radu Nicolae…” De ce s-au ruşinat organele să amintească “urmărirea informativă”?... Să nu se facă de râs, au primit dispoziţie, dat find subţirimea argumentaţiei ?... Ce le-a diminuat avântul?… Oare desfăşurarea de forţe din “Planul de operaţiuni” militare etalate la flagrant nu era justificată ?...) Să continuăm deci:

*

                   Să continuăm deci:
                   Din materialele obţinute cu ocazia cercetării şi în timpul urmăririi informative s-a stabilit că cei în cauză organizau şedinţe clandestine, expuneau lucrări de cameră (?...)în care denigrau politica partidului, statului şi literatura romană, audiau emisiunile transmise la postul de radio “Europa Liberă”, redactau unele înscrisuri în vederea trimiterii lor sub formă de scrisori trădătorului de patrie Cornel Chiriac. Cei în cauză au adus calomnii la adresa partidului şi statului şi au comentat negativ măsurile luate pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi cultural-educative a tineretului.

*

                   Huo!, auzeam strigându-se. În sală circulau poze, regizate desigur artistic, „Aceşti tineri în loc să-şi vadă de carte, în loc să-şi vadă de viaţă, când noi muncim ca să le fie lor bine, aceşti tineri...”

*

                  Cu această ocazie a fost pus în discuţie publică şi numitul Geantă Ion, în vârstă de 27 de ani, professor de limbă romană , în prezent fără ocupaţie – refuzând să se prezinte la postul ce i-a fost repartizat – autorul unei fiţuici anonime cu un conţinut profound duşmănos intitulată “ Fraţi ţărani”, care cuprinde calomnii şi afirmaţii duşmănoase la adresa regimului socialist din ţara noastră şi a comuniştilor precum şi îndemnul lui ca ţăranii să treacă la acţiuni violente în vederea schimbării orânduirii sociale şi de stat, asigurându-i că în lupta lor nu vor fi singuri, fiţuică difuzată în anul 1967 în comuna Ştefăneşti
(1967 ?... eram în 1971 Dumnezeule, patru ani de investigaţii pentru un bileţel lipit pe un stalp în mijlocul unui lan cu porumb. Cât l-or fi bătut, unde l-au ascuns şi cine l-a iertat de păcate pânã acum)
                   În scopul punerii lui în discuţie publică s-a obţinut în prealabil aprobarea tovarăşului preşedinte al C.S.S.
                  Organizarea adunării a fost făcută de către comitetul judeţean Argeş al PCR şi UTC la Casa elevilor şi studenţilor din oraşul Piteşti, unde au participat un număr mare de elevi, studenţi, tineri muncitori şi profesori.
                  După expunerea faptelor s-au înscris la cuvânt un numar de 20 persoane, dintre care au vorbit 13.
                  Toţi vorbitorii au luat o atitudine hotărâtă, de dezaprobare şi au criticat aspru persoanele puse în dezbatere, înfierând faptele lor.

*

                  “Aş vrea sã-mi exprim dezaprobarea pe care o am faţã de faptele reprobabile de care s-au fãcut vinovaţi aceşti tineri. E adevãrat cã noi azi nu ştim prea multe despre trecut, decât din auzite, din cãrţi şi din filme. Nu este posibil sã desconsiderãm realitatea contemporanã nouã, aceastã viaţã unde tineretul are un câmp atât de larg de afirmare. Cu ce aţi rãmas în minte din istoria patriei? Cu odioasa perioadã a Gãrzii de fier, a fascismului? A trãdãrii de patrie ? V-aţi transformat în nişte fiinţe mârşave, gata sã vindeţi totul pentru nimic, aţi afirmat sus şi tare superioritatea culturii strãine faţã de propria noastrã culturã, dar trecând peste toate acestea aţi demonstrat un lucru cert; cã nu cunoaşteţi profund, nici pe una nici pe cealaltã
                   V-ati întrebat vreodată, dacă faptele voastre murdare, lipsite de cea mai măruntă dovadă de demnitate umană, pe care le-ati făcut vă descalifică pe voi înşivă? Conştiinţa voastră este mai departe adormită şi nici măcar nu v-aţi pus problema existenţei ei. Aţi decăzut în ochii oamenilor şi ar trebui ca voi să vă priviţi ca atare. Cum suportaţi acest rechizitoriu public ?... Aveţi însã posibilitatea pe care v-o oferã societatea noastrã socialistã sã vã regãsiţi de pe drumul pe care aţi apucat greşit pentru a vã integra în efortul general al celor care produc bunuri materiale şi spirituale cei care asigurã zi de zi prin munca lor o viaţã tot mai plinã de satisfacţii.”(Din cuvântul citit al elevei Pudzaru Elena de la Liceul de fete Zinca Golescu din Piteşti)

*

                   “Stau şi mã uit la aceşti tineri şi nu ştiu, îmi vine sã explodez aşa ca un vulcan. Noi muncitorii nu prea avem cuvinte sã ne exprimãm mâhnirea în cuvinte radicale , dar ne-o exprimãm prin urã şi dispreţ.Vor să facă literatură? Cum să facă literatură dacă nu ştiu munca de jos, nu ştiu cum se creează în societatea asta?...Mă întreb, ar fi în stare să se jertfească ei pentru aşa ceva? Pentru ce să se jertfească? Pentru grupa lor “albastră”?...Îşi mai dau şi denumiri de culori, al căror sîmbol nu-l înţeleg. De ce nu şi-au spus smoală, sau cenuşă…”( Din cuvântul tânărului muncitor de la Uzina de autoturisme Piteşti- Stancu Vasile)

*

                   “Sunt impresionat pentru cã am posibilitatea sã vorbesc în faţa unui public atât de numeros şi în acelaşi timp sunt profund indignat cã aceşti tineri au putut concepe asemenea isprãvi incompatibile cu morala şi etica societãţii noastre socialiste. Sunt complet uluit cum de au putut sã se organizeze într-o organizaţie şi sã-i dea o asemenea denumire. Scriu postului de radio “Europa Liberã”,cu ce drept şi în numele cui?
Condamn total faptele lor şi cer şi eu ca ceilalţi antevorbitori sã li se aplice pedepse aspre şi sã fie încadraţi în lege. Din cuvântul studentului Ioniţă Petre de la Institutul de subingineri Piteşti

*

                    Claudia Duminică, familiarizată cu microfonul, îl trage din stativ şi nu-i mai dă drumul: „totul e o minciuna, e o intoxicaţie” (cu şi despre muncă ?...). Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte ! … Nu vorbeşte prea mult…I se smulge microfonul din mânã. Se ridicã în salã Ion Popa Argeşanu, poetul încercând nedumerit sã punã o întrebare lãmuritoare. Ne ştia …Nu era pe lista oficializată a vorbitorilor. Este forţat sã stea pe scaun, nu mai încăpeau lămuriri.

*

                   Ceilalţi vorbitori au reliefat că atât profesorul Geantă cât şi “Albaştrii” sunt elemente parazitare, imorale lipsite de educaţie şi cunoştinţe politice, tineri care şi-au găsit refugiul în afara colectivităţii şi prin faptele lor au provocat indignarea celor prezenţi, cerându-se să fie sancţionaţi, scoşi din facultăţi acolo unde e cazul, încadraţi în muncă şi supravegheaţi îndeaproape de colectivele din care vor face parte.

O gura de rai

       Un tunet sparge valea. Pârâiaşul îşi despleteşte netulburat susurul armonizat de pietre. Am abandonat ţipătul monoton al huhuzelelor străpungând burta televizorului cotropit de fotbal şi circ. Părăsind şoseaua azi am ales un colţ de rai liniştit poposind într-un defileu, drept în inima dintre munţi a Poenarilor.

       Micii sfârâie pe grătar, berea se răceşte în firul de apă, Alex aruncă cu pietricele în pârâu bucurându-se de stropi. Doar furnicile par agitate, dar eu ştiu sigur că nu va ploua. Cine să tulbure bucuria copilului ce a luat în stăpânire circa 8 m de prundiş şi-i exploatează sârguincios.
       In căldarea dintre munţi răcoarea dospeşte plăcut. Briza rostogolită de pe versanţi spală verdele peisajului.
Doamne bradul acela ţâşnit direct din stâncă…va să spargă norii!

Imparatia Bookfest 2

HuHuzele in Gradina Maicii Domnului

            Ochii şi urechile lumii sunt pe Sud-Africa. Intreaga planetă e într-un dans fantastic sub semnul magiei. Mingea de foc Jabulani SE ROSTOGOLESTE pe cer pentru o vreme SUBSTITUIND soarele şi luna.

            Mai egali ca-n copilărie spectatorii au rupt bariere şi ziduri descătuşând şansa istoriei. Regi şi cerşetori în aceeaşi capelă si-au unit glasurile în rugăciune. E un singur zeu, şi un singur preot va câstiga dreptul la nemurire. Fără săbii, fără pumni, fără ură, fără gânduri ascunse vom scanda în final fericiţi: AR-HEN-TINA! AR-HEN-TINA!...ori: BRA-SIL! BRA-SIL!

Cobor privirea. Zăresc năuc telecomanda, Apăs butonul. Dracu mă-ndeamnă să intru în grădina Realităţii. Aici e criză, e Boc, e luptă la baionetă cu BLONDA DE LA TURISM, e vuvuzele … La noi sunt adevăratele vuvuzele. Spuma vuvuzelelor, PUMA DEL SOANA îşi umflă foalele şi behăie cu vuvuzelu (ăla chelu) după cum bate VANTU să sporească şeptelu… JOS-BA-SES-CU ! JOS-BA-SES-CU!

Trebuie sa luam atitudine

Rosia Montana e sigur istorie, e sigur lupta, dar nu e sigur viitor...

Un link, un indemn si o posibila atitudine:

http://munteanul369.wordpress.com/2010/06/15/trebuie-sa-luam-atitudine-in-cazul-rosia-montana/

http://www.visittransilvania.ro/images/rosiamontana2.jpg

Paralela 45. Lansare de carte la Bookfest.Andra Rotaru prezentata de Octavian Soviany

Flash

Trilema şi-a închis dilema _ PA

                   „In urma ponderarii listelor depuse de cei 8 juraţi, am plăcerea sa vă anunţ clasamentul. La secţiunea Creaţie :”

PA #96 scor 10.22
PA #51 scor 10.56
PA #81 scor 10.78
PA #84 scor 11.00
PA #130 scor 11.22
PA #135 scor 11.67
PA #61 scor 12.11
PA #72 scor 12.22
PA #109 scor 12.33
PA #64 scor 12.44
                   Mi-a plăcut concursul de la Trilema. Bineînţeles ca mi-ar fi plăcut mai mult, ca intre PA-urile 51 si 81(opţiune proprie), premiate pe drept, să stea meritat si PA-ul meu, 61. Dar cine mai ia în seamă azi avatarul pensionarului. El se taie ca macaroana, ca pensia, ca frişca în malaxorul găştilor ce funcţionează pe net mai abitir ca în parlament. M-am clasat pe 7. Ce numar!
                   7 zile ale saptamanii, 7 planete, 7 trepte ale desavarsirii, 7 petale ale trandafirului, 7 culori are curcubeul, 7 capete are cobra de la Angkor, şi numai 7 păcate au cei 8 juraţi…
                   Intre timp am primit un comentariu teoreticizant de la Mircea Popescu şeful Trilemei, care bine combate
“Sigur, orice alegere e discutabilă si orice verdict atacabil, dar sincer spun, locul şapte din o suta şi patruzeci de concurenţi nu mi se pare că-i o neluare în seamă. Chiar dimpotriva.”
                   Nu vreau sa fiu greşit înţeles. Eu nu contest jurizarea, concursul în sine, ba dimpotrivă, repet:
                   Mi-a plăcut concursul de la Trilema.

Bookfest in imagini. I T Ionescu

Impãrãţia Bookfest

                           Impãrãţia Bookfest m-a primit ca pe un curtean oarecare. Aşa şi voiam sã fiu un oştean anonim în suitã, fãrã misiuni speciale, care sã-mi întrebuinţeze timpul dupã un plan prestabilit.
                          Atâtea domniţe ciorchine la ferestre, pe prispã, cocoţate pe standuri, cu volanele rochiţelor rãsfrânte viu colorate eliberând parfumuri de vrajã, în rând cu roiuri de curtezane zglobii, provocatoroare îmbiind mulţimea de gurã cascã sã guste oferta proaspãt culesã din livezi intensive de hieroglife şi pomi fructiferi, pe care încã sclipeau picuri de rouã.
                         Atâtea ogeacuri plasate viclean pe rafturi ceva mai discrete gâdilând fineţurrile şi orgoliul cunoscãtorilor!
                         Ce sã alegi mai întâi, cetãţile consolidate ale editurilor consacrate, sau modernitatea spectaculoasã a celor noi cu pereţi înãlţaţi din aluminiu şi sticlã ? Brumar, Cartea Romaneascã, Tritonic, Paralela 45, Polirom, Curtea Veche, RAO, Eikon, Ars Docendi, Humanitas, Nemira, ALL, Gramar, Nestor, Teşu şi celelalte. Si împrejur prinţi si prinţe, nãscuţi sau fãcuţi, blazaţi sau blazonaţi, bazaţi sau bazonaţi dupã obiceiul locului.
                         Si multe contraste, dincolo de incidentul iliescian, dincolo de paza cu arme automate sub care perora din rãrunchi Cartianu, Adevãrul lui (oare numai al lui?)

                         Despre contraste, în cateva imagini. Voi revenii curând

Invitatie la Bookfest 2010

Cronica unui targ _ Carte de poezie

15 şi un pic. Acorduri simfonice ample, aşa cum stã bine unei case care se respectã se revarsã din interiorul vechii clãdiri, sediul încã, zic gurile rele al Uniunii Scriitorilor. As putea sã mã snobesc puţin recunoscând bucata muzicalã, sau mãcar compozitorul, n-o fac din considerente stilistice.
,


Parcurgând programul afişat în holul larg unde editurile si-au garnisit pe standuri oferta cãrţilor de poezie, mã încredinţez cã memoria nu îmi joacã feste şi, constat astfel cã prima lansare de carte ar fi trebuit sã înceapã în Sala Oglinzilor de câteva minute. Gãsesc sala undeva la primul etaj, somptuoasã, cu pereţi îmbrãcaţi în lambriuri vechi aurite si oglinzi aristocratice veneţiene probabil, candelabre coborând spectaculos din cele patru colţuri ale tavanului, şi falduri grele ale draperiilor de catifea, strânse cãtre baza ferestrelor larg deschise, desenând arcade gotice plãcute privirii cãtre luminã.
Singurele lipituri, semne ale modernitãţii forţate, erau douã aparate climatice nemascate de o parte şi cealaltã a ferestrelor(cumva aduse în prim plan de vre-un contabil zelos, dornic sã-şi etaleze decontul financiar), doi ochi închişi ai realitãţii…
Un singur om, în cadrul ocupat de scaunele goale, meşterea ceva la nişte boxe şi microfoane. Cu siguranţã de-aici izvora alde Wagner…
Mã aşez în semiobscuritate, spre spatele sãlii şi aştept studiind ambientul. Frumos. Doar un miros înţepãtor, de vechi, de praf insinuant, potenţeazã patina vremi
/…/ Tui mama mãsii de treabã, (cu puternic accent pe litera F), cã dacã vorbeam ruseşte ne-nţelegeam româneşte! Nu ştiu, ai încurcat-o, o descurci/…/
Asta era un glas piţigãiat de femee ca un claxon. Sigur nu era vre-o femee de servici, ci una cu serviciul într-o camerã alãturatã, în dreapta mea, ce lãmurea principial, o situaţie.
Mã gândesc sã mai fac o turã. Cobor pe scãri şi trec din nou printre standurile editurilor. Parcã sunt în amvoul unei biserici de ţarã. Cãrţile stau pe rafturi cum picturile sfinţilor pe pereţi. Nimeni, nici-un enoriaş în afara celor câţiva vânzãtori, parcurşi deja ieri cu amãnuntul, nu stricã pioşenia şi reculegerea instalate sub rãcoare. Mã simt obligat sã vorbesc în şoaptã, dar cu cine ?...
In curte, dintr-o maşinã este descarcatã o ladã cu cãpşuni, şi din senin se stârneşte puţinã animaţie în jurul lãzii, dovadã cã Uniunea Sciitorilor e vie.
Revin în Sala Oglinzilor. Am obosit de atâta stat în picioare. Mai bine! Sã nu pierd timpul pot scrie ceva, am un carnet în geantã la îndemânã.
O voce caldã femininã la telefon, dintr-un birou alãturat, altul, acum în stânga, vorbeşte despre un premiu literar ce urmeazã a fi acordat unui scriitor American, s-au englez de origine românã.
/…/ Trebuie consultat domnul Manolescu, este de vãzut cum plãtim drumul, pentru cã probabil va veni cu familia /…/
E clar nimic nu mişcã fãrã ştirea mogulului.
Timpul se rostogoleşte lent, poate cã nici nu se rostogoleşte, e ca o linie dreaptã desfãşurându-se pe un arc de cer, şi descriind o altã curbã specificã, din perspectivã diferitã, cu alte înţelesuri neparalele şi inegale, dar cu aceeaşi origine, punctul de la care s-a pornit.
In salã mai intrã o femee între vârste, neutrã, acum suntem trei. Când şi când acordurile se întrerup în decor, pentru cã neutra ia ceva lecţii de redare a muzicii pe instrumentul acela pe al cãrui ecran se zbenguie licãrind nişte leduri.
Se încearcã şi microfoanele:”Zece… zece!”… Mirosul povestit mai devreme se insinuiazã ascuţit patrunzând în haine
/…/ Fãrã sã fim scârboşi unii cu alţii…nimeni nu mai munceşte. Zece afişe puteau fi puse, cât sã coste un afiş?...douãzeci de hârtii desenate, un baner, cât sã coste toate astea/…/
Vocea pare a lui Manolescu, e nefiresc, doar el e la Paris, ce sã caute aici mogulul, sau o fi vre-o stafie…Se discutã aprins despre tãierile de la buget.
/…/ E greşeala mea, voi renunţa la salariu Vã propun sã verificãm bugetul aprobat ultima oarã când aţi venit în ţarã. Au fost 2000 de lei şi eu am fãcut totul cu 1300./.../
Doamne, vocea lui Manolescu, cealaltã, prima, lângã mine, realã ca o minune a lui Dumnezeu care se întâmplã.
/…/ Pentru hârtiile alea şi un baner, 1300?/…/
/.../ Acopãr din salariul meu dacã asta e o problemã,/…/
Toatã discuţia se poartã în jurul unor afişe. A tãcut şi muzica, întreruptã de un telefon primit de omul cu tehnica. Nu-i plãcea maestrului. A tãcut şi Manolescul, probabil s-a înãlţat din nou la sfere... Doar vocea caldã, femininã dã în continuare relaţii despre concurs, premii, parteneriat cu slovenii, sârbii, Budapesta…
/…/ Bine, la revedere, disearã la Teatrul de comedie./…/
E trecut de 17. Bãiatul de la microfoane anunţã cã totul funcţioneazã, dacã vor sã se mai lanseze. Mai ceva ca la N.A.S.A.
*
Zvonuri de glasuri firave şi paşi la uşã, în sfârşit intrã timid poezia. Suntem un pâlc, unsprezece cu toţii, incluzând şi tehnicienii. Parcã-s mai mulţi la Piteşti, acasã, iubitorii de poezie.
/…/ Bunã ziua!/…/,
Il recunosc cu plãcere pe Soviany din fotografia de pe blog.
/…/Astãzi am sã vã prezint “Totul despre nimic” al lui Constantin Abãluţã
*
Interesant. Intrãm în normalitate. Oare ce mai urmeazã? Dacã ar fi dupã program; Ion Alui Gheorghe. Vine , nu vine, poate cã va veni, aş vrea sã vinã.
Lumea pare cã se adunã. Oarece animaţie...
/…/ L-am vãzut pe poet!./…/
Aici e simplu, dar care poet?... Sunt şi tineri, suspect de tineri, prea mulţi tineri pentru Alui Gheorghe, n-or fi ca la noi elevi, aduşi cu şcoala…
Apare în uşã un organizator, zâmbitor. (N-aş fi crezut sunt şi organizatori.)
/…/Vã propunem sã mergem în curte./…/
E mai bine în curte. Alãturi cineva testeazã un motor de rablã, camion ceva, nu conteazã rimeazã alb, dar orşicât: “Paşol na turbinca”!.
Inapoi în viitor, pe scãri, încolonaţi pe vechile amplasamente. Inţeleg în sfârşit, e Miruna Vlada cu patru tineri pentru un recital poetic, dar mai întâi V Leac, prezentat elogios de Muşina, o lansare de carte în cadrul seriei NEO…
Sala fremãtãtoare, gustã. Imi place şi mie aceastã “boalã a lipsei de semnal.”
*
Cei patru muşchetari într-un târziu pornesc ultimul asalt: Prişcu Denisa, Sorin Gherguţ, Moni Stãnilã şi Gabriel Daliş, haioşi, nonconformişti, afurisiţi şi speculanţi ai limbajului WINDOS câştigã lupta. Un simplu send şi poezia se rãspândeşte oriunde, simplu, fãrã fasoane,tot mai simplu.
Sala reacţioneazã ca o armatã care si-a depus armele şi aleargã înebunitã sã adune de pe cãmpuri flori ca sã-şi primeascã duşmanii cum se cuvine.


Mã bucur şi eu cã ţara nu va pierii.

Stirea: Neica Iulicã Bãdescu a trecut la PSD

                 Matinal, azi într-o conferinţã de presã extraordinarã, Ponta anunţã cu toatã inima lui roşie deschisã într-un zambet lãtãreţ, cum cã neica Iulicã Bãdescu, senatorele PDL şi-a pãrãsit corabia teribil ameninţatã de valurile protestelor sindicale, programate pe fondul mãsurilor de austeritate asumate cu cerbicie de harnicul premicuţ.
                 Sacrificiul de a dezerta împotriva firii, din miezul puterii l-a lãsat iniţial mascã pe PONTOSUL nostru lider social democrat, dar s-a repliat rapid şi vizionar(apanajul varstei imberbe) a început sa-şi plaseze déjà plombele, ca pe-un succes personal direct, pe fondul ciuruitului sãu partid.
                 Si purtandu-l în braţe pe Iulicã la fel ca pe sfintele moaşte, luã la rand toate televiziunile combatante ca sã cunoascã boborul vocea baritonalã a fenomenului, puţin exploatatã direct. Cu siguranţã altfel se va pune în valoare Iulicã al nostru, acum al lor, cand la scena finalã a moţiunii de cenzurã din sala parlamentului, corul de solişti PSD va executa în sol major aria calomniei punand cu botu pe labe criza, si clamand victorios unica soluţie originalã:
"Jos Bãsescu ! Jos Bãsescu!"

Eveniment la Pitesti

Respiratii

din marmidele
aburind
pe spinarile
cailor
se-mparte
ceata
cu gamela
in reference to: Google (view on Google Sidewiki)

Dosarul Albastrii - Capitolul 10 - Arestati de securitate

                În clădirea rece a securitaţii ne-au repartizat în birouri diferite, dându-ne în primire câte unui ofiţer. Eu am avut un locotenent cumsecade. Mi-a povestit ce se întâmplă. Când a venit maiorul aflasem deja câte ceva. „A recunoscut, domnule locotenent?” „Dumnezeii mătii, trădător de ţară, albaştri ai?... Vă satur eu de albaştrii!” Mi-a luat ochelarii de la ochi şi mi-a tras o palmă, cu sete, cu ură. Ce i-oi fi făcut? A mai înjurat o dată şi a plecat...

               În timp, m-am mai liniştit, obosisem, era trecut de miezul nopţii. Nici nu mi-am dat seama, scriam de câteva ore cu bună credinţă declaraţia, încercând să explic de unde putea să devină confuzia.
               Către orele două din noapte i-au adus din Bucureşti pe Claudia Duminică şi pe Vasile Iordache. Ei erau greii se pare. Pe la trei-patru, ne-au reunit într-o cameră. Un locotenent din cei tineri, Mugurel vecin de casă cu Gess a adus câteva pâini calde; era o brutărie prin apropiere. Devenisem prieteni, ne simpatizam. Claudia ne-a zis să nu vorbim că sunt microfoane. „Şi ce dacă sunt microfoane, sunt peste tot, să nu mai vorbim?...” “ Tovarăşe locotenent, cât e scorul în Cupa Davis?” ”Ne-au bătut, dă-i dracu’ dă americani.”
               Spre dimineaţă, mergând la toaletă l-am zărit pe cel cu colectivizarea legat la mâini. Se pare că filmul lor a avut o regie proastă, nu trebuia să-l vedem. S-o fi trezit comandantul?...
               Duminică, pe la zece, ne-au urcat într-o maşină un Gaz prăpădit, lăsându-ne pe fiecare la casa lui. Dar nu se terminase. Am găsit casa răvăşită. Lipseau cărţi şi manuscrise.
               Am aflat mai târziu că în acea noapte s-a mai chinuit cineva pentru noi: Augustin Z.N. Pop, criticul , el a citit toate manuscrisele noastre şi a pus verdictul la telefon dimineaţa: „Cel mult ăştia pot să strice limba, aici e tot pericolul”.(…)
               Finalul trebuia să fie apoteotic. Trebuia dat un exemplu. Tezele din iunie.(... ) Claudia m-a sunat a doua zi şi am mers împreună la judeţeana de partid să reclamăm, naivi ce eram!... Cu primul secretar a vorbit singură. O cunoştea, reprezentase judeţul la „Cântarea României” de mai multe ori, era şi frumoasă, doar cu „intoxicaţia” o cam zbârcise.
               Am fost sfătuiţi să stăm liniştiţi, pentru că „se repară totul”; şi să nu vorbim cu presa. Nu era nevoie de sfat, pistoalele ne înspãimântaserã.(…) Ce să se repare, cum să se repare şi cum să uiţi? Dar comandantul?... Uită el că a scos pistolul beat în faţa unor copii? El săracu’, oare cum se justifică? Nu vom fi oare eliminaţi, sterşi din evidenţa populaţiei> „Atenţie la maşini şi ieşiţi puţin pe stradă”, sunau avertismentele.

Licitaţie de moruni

            Astăzi mi-am propus să vorbesc despre link. Mă despart oarecum de anume explicaţii lingvistice, ce traduc termenul cumva lângă drum, cu o doză de patetism în parfum, ca fiind; un lanţ, un laţ, o verigă, o za… (Dacă sunt două, şi mă intrigă căci două sunt aduc a cătuşe, şi nu mă duc nici cu gândul la DNA, pentru nici o mătuşe.)

           Alţi exegeţi la rândul lor asimilează linkul mult mai poetic unui zuluf, cârlionţ, buton de manşetă… Frumos! Cui nu-i place o blondă discretă.

           Dar scoabă ?…e uşor desuiet. Era undeva un cloş ca o acoladă, cum că linkul i-o scoabă. (asta de la etcetera e précis o şaradă cu-o babă şi-un moş…)

           Eu nu sunt un specialist, dovadă locul de parcare la răscruce de vânturi pe mare, a blogului meu în Ze List.

           Aşadar contribuţia mea, definind, e că linkul e un cârlig în care se-agaţă şi muşcă, din acelaşi covrig şi-un morun şi-o plevuşcă…

           Revenind cred şi uitându-mă-n trafic observ că la mine pe blog linkează doar moruni, rari da buni, de catalog.

Foto: www.indd.tim.ro/rosturgeonsn/index

Psalm

a privit împrejur cumpănind
iscusitul Meşter
cerul cu focul luminãtorilor
apele şi pãmântul cu verdeaţã.
lucrul era bun

şi-a împreunat mâinile,
şi-n rugãciunea lucrãrii sale
l-a zărit pe om, dupã chipul lui
în lutul pamântului dându-i duh
scrie scriptura

şi-a mai trecut o zi
dar şi o noapte
cum sã-l laşi pradã singur
sã pazească via

cu grijă mare a scos o coastã
din somnul lui
şi a strãpuns cu ea
bulgãrele albastru storcând deasupra
boabe de rodie

îi plãcea cum se modelau
în cãuşul palmelor
rotunjimile coapselor
şi ascunzişurile femeii

astfel a fost searã
cerul apele si pãmântul
s-au potolit sărbătorind
împreunã ispitele nopţii

în dimineaţa celei de-a saptea zi
i-a poruncit omului
cu gândul curat
toate zilele vieţii lui
să-şi zidească femeea în iubire

şi înluminându-se
s-a depărtat

Albastrii - Intâlnire cu securitatea - Flagrantul

                Nae era acasă cu soţia, dar nu aveau nimic pregătit. I-am luat prin surprindere. Ne-am bucurat de revedere şi atât. Toţi banii adunaţi de prin buzunare nu ne-au ajuns să cumpărăm clasica noastră vodcă. Au mai venit încă doi prieteni. Ce puteam face? Gess (nu mai ştiu nimic despre ea) a găsit o gutuie: „o mănâc şi plecăm”. „Hai să facem un poker, sau n-ai nici beţe de chibrit?” Zis şi făcut!... Făcut doar pe jumătate, căci  în scurt timp, dintr-o dată, uşa casei (de ce încuiată?) se smulge din toc izbită cu zgomot. Apare în prim-plan o figură congestionată şi o mână tremurândă prelungind un pistol.
                 Filmul se derulează prost, cadrul se strânge, iar camera mică se umple cu zece, poate doisprezece securişti coborâţi din două sau trei maşini de miliţie. Un aparat foto cu blitz. “Aduceţi un scaun”, de unde ? înjurături; „mama voastră de derbedei”, „Europa liberă, jocuri de noroc ”… „Banii, unde sunt banii?”, şi cineva aruncând pe jos dintr-o servietă un muşuroi de bacnote! „Pozează Vasile!” „Stai, mă nu poza!” Strâng banii cu prezenţă de spirit, poate ne luăm şi noi mai târziu o sticlã cu votca, ce sticlã, o ladă de sticle... „Vă împuşc pe toţi, mă, vă împuşc”!... „Domnule comandant, ne trebuie doi martori”...Găsesc două babe, desigur… „Maică, Doamne păzeşte, ce furară copii ăştia?” „Poporul maică, pe dumneata, ţara, socialismul. S-au vândut capitaliştilor!... Gata procesul verbal?... Semnează maică!” „Nu ştiu să scriu.” „Pune degetul... Hai la maşini...Voi, în dubă, mă albăstroşilor!”

*

                Fila din dosar nr. 138/ Proces verbal/ Anul 1971,luna octombrie, ziua 09, în municipiul Piteşti./ Întocmit: Cpt. Stoica Ion, Lt. maj. Bilă Eugen şi Lt. Berechet Nicolae, (acum general fost candidat la preşedinţie).
                Astăzi data de mai sus fiind sesizaţi din oficiu, că în Şoseaua Giurgiului, nr 122 în imobilul numitei Lazăr Tudora se practică jocuri de noroc, ne-am deplasat la adresa mai sus menţionată unde în prezenţa martorilor asistenţi:
1. Jaravete Rada, fiica lui Marin şi Ştefana născută la 20 iulie 1924 în municipiul Piteşti, cu domiciliul în Şoseaua Giurgiului, nr 120.
2. Ştefana Floarea, fiica lui Marin şi Ana născută la 18 august 1901,în com. Albota, cu domiciliul în Piteşti, Şoseaua Giurgiului,nr 120 am constatat următoarele:
                În acest imobil, în a doua cameră (privit dinspre stradă în curte) am deschis uşa şi am găsit un grup de tineri care aveau cărţi (de joc)în mână, iar pe jos bani în bacnote de metal, deasemenea în cameră, mai se afla un aparat picup la care se audia muzică de jaz.( Simt nevoia să păstrez pe cât posibil exprimarea şi ortografia originală, dar vrea să aduc unele completări pentru înţelegerea exactă a poveştii. Spre exemplu sintagma „am deschis uşa”,se traduce adevărat – am smuls uşa din balamale -iar,cu privire la”, în cameră mai se afla un picup”- fac menţiunea că , acel pikup a ingheţat si acordurile Rapsodiei albastre s-au frânt sub ameninţarea pistoalelor, după pătrunderea în interior a organelor, pentru o mai bună comunicare cu noi, a vaşnicilor apărători ai democraţiei socialiste.)
               Trecând la identificarea tinerilor am stabilit că aceştia se numesc:
_Bădescu Georgeta, fiica lui Gheorghe şi Maria născută la 09 noiembrie 1952 în municipiul Piteşti, str.Viilor nr.14. (19 ani)
_Radu Aglaia, fiica lui Ilie şi Aglaia născută la 27 septembrie 1953 în com Zvariştea, judeţul Suceava, cu domiciliul în Piteşti, şoseaua Giurgiului nr 122.(18 ani)
_Radu Nicolae, fiul lui Constantin şi Virginia, născut la 3 septembrie 1951, în municipiul Galaţi, cu domiciliul în municipiul Piteşti, Şoseaua Giurgiului, nr 122.(20 ani)
_Badea Nicolae, fiul lui Petre şi Elena, născut la 3 martie 1952, în comuna Băiculeşti, jud Argeş, cu domiciliul în Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr 20.(19 ani)
_Costea Aurel, fiul lui Teodor şi al Anei, născut la 10 iulie 1950, în comuna Tulca, jud Bihor, domiciliat în Bucureşti la căminul studenesc Complex Regie, Bloc E, camera 022.(21 ani)
_Ionescu Ion fiul, lui Toma şi al Aureliei, născut la 2 noiembrie 1948, în comuna Merişani, domiciliat în municipiul Piteşti, cartier Trivale, bloc 42, scara C, apartament 14.(23 ani)
_Cîrstea Gheorghe, fiul lui Gheorghe si Filofteia, născut la 7 mai 1952 în comuna Boţeşti, judeţul Argeş cu domiciliul în comuna Colibaşi.(19 ani)
               Toţi cei de mai sus în momentul când am intrat, adică la orele 20,15 stăteau pe duşumea, cu excepţia celor două fete, având cărţile în mână, iar banii se aflau tot pe duşumea în mijlocul lor.
La intrarea în cameră, după ce ne-am declinat competenţa, s-au executat fotografii.
               După circa 20 de minute în imobilul mai înainte citat au mai venit 2 tineri, care fiind întrebaţi asupra identităţii lor am stabilit că se numesc:
_Bărbulescu Constantin fiul lui Nicolae şi Constantina, născut la 28 noiembrie 1953 în municipiul Braşov, cu domiciliul în municipiul Piteşti, Calea Bucureşti,bloc 27,scara B,ap 1.(18 ani)
_Vlasie Călin fiul lui Hristache şi Profira, născut la 02 mai 1953, în municipiul Buzău, jud Buzău cu domiciliul în Piteşti str Hamangiu, nr 6.(18 ani)
               Din camera unde au fost găsiţi toţi cei mai sus menţionaţi s-au ridicat fotografii, mai multe acte şi înscrisuri. Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în 2 exemplare. Semnături: Organ de cercetare. Martori. Făptuitori.
               În continuarea procesului verbal menţionăm că la jocul de cărţi a mai participat şi Stancu Constantin, fiul lui Constantin şi Aurelia născut 15 ianuarie 1951 în comuna Schitu Goleşti, cu domiciliul în municipiul Piteşti, str 1 Mai, nr 42.(20 ani)
               S-au ridicat cărţile de joc şi suma de 5 lei în bacnote de metal. Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în 2 exemplare: Organ de cercetare Martori. Făptuitori

*

               (Ar trebui să fiu cârcotaş să nu recunosc faptul că procesul verbal e realist dintr-un punct de vedere. La percheziţia corporală s-au găsit asupra noastră în total suma de 5 lei şi 35 de bani consemnată de altfel surprinzător de corect, renunţându-se la fişicul de bani din dotarea securiştilor aruncat ca pot, miliţienii fiind se pare, mult mai corecţi sau doar circumspecţi . Reacţia celor două babe, martorii flagrantului speriate şi ele de amploarea descinderii, a fost pe măsura evenimentului. ..."Cine veniră maică la copii ăştia, americanii, apără-ne doamne de duşmani!...s-au furară ceva bieţii de ei ?” ..."Pe dumneata te furară ţaţă Floareo, pe noi toţi, ei sunt duşmanii poporului,”..."Copii ăştia?... vezi Rădiţo, ţi-am spus eu să închizi găinile seara în coteţ....)

Timp încremenit

              Antoni Maria Gratiani toscan, secretar al papei Sixt al V-lea si nunţiu apostolic la Veneţia în anul de gratie 1564 despre romani nota:
/…/“Nu au legi scrise, ci toate sunt lăsate bunului plac al domnului sau al judecătorului.”
/…/”Dacă pârâşul jură de trei ori, repetând formula unui jurământ precum că cele declarate de el sunt adevărate, pârâtul este condamnat”
/…/”Dacă datornicul ar afirma sub prestare de jurământ, că nu trebuie să plătească i se iartă datoria.”
/…/”Dacă cineva a fost jefuit ceeace nu rareori se întâmplă, el reclamă ceeace i s-a luat si este despăgubit la porunca domnului din contribuţia comună a acelui târg sau sat…”
/…/”Bărbaţii desfac adesea căsătoria pentru cuvintele chiar cele mai neînsemnate, trimiţând soţiei carte de despărţire si plătind vistieriei doisprezece denari.”
              S-o luăm pe rând, gospodăreşte, după aproape 500 de ani:
/…/ Legi scrise… dacă sunt, nu sunt degeaba?… lăsate la bunul plac al domnului judecător Costiniu, (amărâtu că ăsta îmi veni în minte), potrivit obiceiului îndătinat?...
/…/ Dacă pârâşul jură de trei ori…. Păi nu-i aşa că jurământul pe biblie a rămas şi azi la mare preţăluire?…
/…/ Dacă datornicul…Câte guverne binevoitoare îşi iertară marii clienţi datornici ?... toate…
/…/ Dacă cineva a fost jefuit, ceeace nu rareori şi azi se întâmplă cu statul, cine-l despăgubeşte pe dânsul din contribuţia noastră comună, nu cu noi face blatul?…
/…/ Doar cu bărbaţii, deh, cine stă acasă în concediu maternal?... Azi femeile sunt mai umblăreţe, mai cetite, ele desfac şi trimit carte din Italia , Spania, în foncţie de denarii din vistieria masculului…
               Statornică naţie, cum stă ea încremenită în admiraţie, faţă de spiritul ei sublim!

Final de campanie - Povestea lui Alexandru

                      15 mai. Inchei aici campania pentru 2% dedicată lui Alexandru. Am să vă fac o mărturisire şi cu acest prilej, mea culpa.

                      Nu credeam că în zbuciumul apelor tulburi care ne inundă din păcate, şi devălmăşeşte aceste timpuri de criză profundă, ne-am mai putea desprinde de obiceiurile definitorii la o adică, ce ne fac uneori să fim stânjeniţi de faptul că suntem români.

                      Nu credeam că veşnica noastră nemulţumire, capra vecinului şi stârnirea câinilor cu bâta printre ulucile gardului, pot fi depăşite. Iată că m-am înşelat.

                      Susurul izvorului de munte unde stăpâneşte armonia, frumosul, dar şi omenia, mai poate fi auzit. Sentimentul înalt al dăruirii cu bucurie din puţinul tău, a biruit lăcomia şi avariţia.

                      Mai putem fi salvaţi, mai putem deveni învingători uniţi într-o clipă de gând, într-o idee, într-o luptă cu noi înşine şi cu destinul.

                      Cândva, prea mari cuvintele, dacă ne va ajuta Dumnezeu îi voi povesti şi lui Alexandru cerându-i să nu-şi piardă niciodată încrederea.

P.S. S-au strâns peste 600 de Declaraţii de care avem cunoştinţă. Mulţumim !

Pensionarul

http://polimedia.us/trilema/2010/concurs-de-proza-arhiscurta-editia-ii/

Pensionarul, ce fiinţã ciudatã!... Foşgãie ca furnica prin iarbã, la rãdãcina timpului, cãrându-şi în sacoşa lui goalã, tot mai greu umbra.
Toate-i sunt potrivnice!
Azi-noapte, banditul de pãianjen şi-a ţesut pânza în urechile lui clãpãuge. Spre dimineaţã, ceasului din perete i-a fost jefuit tic-tacul, şi ajuns târziu la farmacia din colţ, vãzu cã jandarmii puseserã lacãtul eliberând zona pentru o ameninţare iminentã cu bombe.
Taman azi când trebuia sã soseascã un transport de ceaiuri din fructe de pãdure.

De ce ma uit la Realitatea...Orei de foc?...

                    Mi-am pus de nenumărate ori problema, dar răspunsul oricât pare de ciudat nu a putut căpăta niciodată notă de trecere.

VOCEA DIAVOLULUI ar trebui să fie pe cât de mieroasă pe atât de vicleană, şi este. Gândul mă poartă fără putinţa vreunei sclipiri de îdoială către zâmbetul de gumilastic imberb întins pe faţa de copil bucălat a oanei stancu reflectându-se flasc pe ţeasta lucioasă a ursului în rostogolire catre popicele care stau să cadă una câte una sufocate de spaimă si acoperind apoi tot ecranul cu un nor de cenuşă victorios ridicat dintre ţăndările care se visaseră peste zi cristale Zwarovski.(Uff ce de virgule !...) Dar ce mă fac mai departe, căci imaginea satanei conform perceptelor iadului, trebuie să capete forma unei tinere dezbrăcate, dansând senzual, încolţită de ochii în flăcări, pofticioşi, din jurul mesei rotunde … Şi din păcate, imginaţia mea se opturează jucându-mi feste.

                    Există şi versiunea cealaltă, oribilă, animalică a unei capre şchioape care behăie chinuit vrajbă, şi este din plin postulată şi aceasta prin glasul vânăt al ursului în ora de foc.

                    Mărturisesc ca la spovedanie, că şi eu acum am păcate în faţa lui Dumnezeu răstindu-mă la apostaţi, dar REALITATEA colcăie şi cazanele de ură turate la maxim s-ar putea răsturna periculos. Tare mi-e frică de autostrazile croite în timp de Băsescu că sunt insuficiente să primeasca atâta smoală!

                    Să nu ne trezim doamne fereşte cu ţara acoperită de un deşert de asphalt după ce ne jeluirăm atâta noian de vreme că suntem în coada cozii ca număr de kilometrii.

Povestea lui Alexandru - stare de trafic - corectura

      O briză plăcută pe blogul meu. Departe de norul cenuşii vulcanice, de încălzirea globală cu anomaliile ei, de tornadele economiei mondiale manifeste la greci, de respiraţia îngheţată a FMI în ceafa ministrului Vlădescu, departe de turnirul partidelor în arena moţiunilor de cenzură, departe de lumea dezlănţuită, de DNA, de ANI…departe de departele…

      Povestea lui Alexandru a funcţionat o vreme, ca o corabie cu pânze purtată pe valuri liniştite de un suflu de omenie, căruia nu-i dădusem mari speranţe.

      Ca un bulgăre de zăpadă s-a rostogolit crescănd continuu, într-o recalibrare a unei imagini pe care o crezusem pierdută pentru totdeauna. Tonic sentimentul că semenii mai pot fi mişcaţi, scoşi din încrâncenare şi uniţi într-o cauză simplă, naturală, de corectare a vieţii nobil asumate. Şansa de a găzdui această stare de spirit mă onorează.

      Concret, s-au strâns câteva sute de declaraţii care vor dirija sperăm o sumă rezonabilă în contul Fundaţiei SERA ROMANIA, de unde Alexandru va putea obţine fonduri pentru gestionarea medicală a poveştii lui.  Vă mulţumesc tuturor!

La semafor povestea...

                 Subiectul sensibil al lui Alexandru în teritoriul aparent dezordonat al blogosului a funcţionat câteva zile pe blogul meu ca un semafor blocat pe culoare galbenã. Traficul a crescut brusc preţ de câteva diviziuni, la scara cosmicã, ale clipei, pânã ce parte din navigatori citind povestea s-au dumirit cã dincolo de semafor se întind drumurile neasfaltate şi greu accesibile, pãstorite mioritic hal de Berceanu & co.(Made in Romania da lend av ciois)

                 Ce e aia 2% din impozit ? Si formularul 230 unde e de gãsit ?Cine are timp sã-l completeze si sã-l depunã la Administraţia financiarã? Si Fundaţia SERA ROMANIA (CUI:8327386) cui apartine?...

Cont RO05ARBL200000100745RO11 ce hram poartã, e ea de încredere?...

                 Tehnic un semafor blocat pe culoare galbenã nu e nici rosu , nici verde şi nici mãcar portocaliu, în notã guvernamentalã sã dea speranţe. Speranţe… altceva de unde sãracu Boc, cu sindicatele, pensionarii, FMI-ul şi toate ouale sparte în capul lui!…

                 Ce vreau sã zic e cã apreciez rãbdarea de a citi, dar şi mai mult rigoarea de a cheltui din timpul dumneavoastra pentru a dãrui un final fericit poveştii lui Alexandru.

Scimbaţi culoarea semaforului ! Tehnic o puteti face.