duminică, 20 noiembrie 2011

Starea ZEN

Sponsor: ASUS
Nume proba: Zenbook

 
„Cine ştie ce este Zen, nu spune mai mult, iar cel care spune mai mult, nu ştie ce este Zen” zice un proverb japonez.. Mǎ înclin în faţa geniului japonez, cel care mǎ uimeşte  cu luciditatea, rǎbdarea, rigoarea şi puterea lui de concentrare (sunt bolnav de splendoarea haiku-urilor, le-am şi adoptat în poezie mea, dar sunt mult mai numeroase uimirile iniţiatice).

Pânǎ la 11 noiembrie anul acesta, când s-a organizat în România lansarea oficialǎ, nu ştiam prea multe despre ZENBOOK-ul celor de la ASUS şi, dupǎ  înţelesul proverbului, firesc ar fi sǎ recunosc, nici acum nu ştiu.

În documentare, mi-am reamintit cǎ numele ZEN se trage de la pronunţia japonezǎ a cuvântului chinezesc chan si el se trage de la cuvantul sanscrit dhyāna care s-ar traduce “stare meditativǎ”. Dincolo de filosofie, psihologie, doctrinǎ sau religie, de concepte sau forme, ZEN-ul ar trebui sǎ respire linişte interioarǎ, extaz, spontaneitate, iluminare.

Am avut revelaţia sǎ constat toate acestea în faţa unui ZENBOOK UX31 vizionând, mai întâi într-un film de prezentare (cred ca echipa ASUS are cele mai luminoase şi profesioniste clipuri publicitare) apoi şi în alte materiale promoţionale.

Dacǎ impactul imaginii îţi taie respiraţia cu liniile subţiri conturând ferm carcasa din aluminiu polizat, lucratǎ cu fineţea şi precizia unui argintar renumit (pe când proiectantii vor incǎlzi şi argintul?), tehnologia intrinsecǎ a inimii şi puterea minţii sale fac din el nu numai cel mai uşor, cel mai subţire si cel mai puternic portabil, ci unul ce îmbinǎ în mod fericit echilibrul  frumuseţii, rezistenţei şi stabilitǎţii, cu tehnologia de ultimǎ generaţie.

Seria ZENBOOK utilizează cele mai recente procesoare Intel Core i7 sau i5 din a doua generaţie (optimizate pentru laptop-uri), SATA versiunea 3.0, cea mai rapida unitate de stocare SSD, Bluetooth V4.0 şi USB 3.0. ASUS a adăugat, de asemenea, tehnologia USB Charger+ care foloseşte puterea portului USB 3.0 pentru reîncărcarea dispozitivelor şi multe altele.

Convingerea mea e cǎ, dupǎ ce te-ai îndrǎgostit de el, convieţuirea e plǎcutǎ şi liniştitǎ devenind greu de interrupt, dacă nu imposibil, pentru cǎ reacţiile acoperǎ pe mǎsurǎ, simplu si eficient, cele mai sofisticate cerinţe. Spre exemplu, sistemul instant-on porneşte rularea tuturor aplicaţiilor active aflate în stand-by cu o vitezǎ incredibilǎ, în maxim douǎ secunde, aproape instantaneu cu atingerea tastaturii şi touchpad-ului, iar timpul de stand-by, incredibil, poate fi prelungit douǎ saptamani. Putem imagina situaţii diverse  de acest fel în care funcţia respectivǎ îţi asigurǎ un comfort sporit.

Când am deschis emoţionat prima oarǎ ZENBOOK-ul, atingându-l cu degetele febrile parcǎ, se contopiserǎ în faţa mea douǎ lumi cunoscute, lumea mea şi a lui, într-o comuniune de spirit  şi resurse. O muzica lejerǎ se revărsa armonios, aşteptat aş spune, tehnologia SonicMaster asigurând un spectru audio larg de înaltǎ acurateţe. Gândurile strǎine se goliserǎ, respiraţia suprapusǎ cǎpǎta un ritm anume şi cuvintele se îmbogǎţeau de semnificaţii încǎlzind zǎpada şi insinuindu-se pagina albǎ ca o rǎsuflare de lupi tineri.

Cǎpǎtasem şi eu starea Zen. Mi-a fost mult mai uşor să închei “Bursa îngerilor”, volumul de versuri căruia parcă îi trebuia un imbold.

Publicat in cadrul Concursului SuperBlog

Materialul a primit 77 de puncte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu