Însăşi biblia ne amăgeşte ceţoasă că nici focul, nici pământul, nici
apa şi nici măcar femeia n-a ispitit misterul creaţiei. La început a fost cuvântul.
Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă... Sigur
însă acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, sentenţios sau silabisit greoi,
ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare ca un vers fără îndoială
muzical, dacă atât de mult i-a plăcut Atotputernicului să-l asculte şi să-l
moduleze ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.
Tot atât de încredinţat pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la
capătul nopţii când Ziditorul a întrezărit femeia într-o margine, întinzându-şi
la soare pielea catifelată peste reliefurile rotunjite de degetele lungi ca
nişte raze ale gândului său.
Astfel marele poet a încercat să potriveasca sunetul cuvintelor ca o mantie peste trupul gol al femeii. Într-o clipă de rătăcire
şi uitare de sine, nemulumit de ce a ieşit a rupt vestmântul, să poată admira în tăcere splendoarea desăvârşită a formelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu