În general cred că am
o minte încercuită. Ca un ochi de apă care se învârteşte distinct şi liber despletindu-se
lin în sensul curgerii fireşti între maluri, totuşi. Pot recunoaşte că punctul meu de vedere e înconjurat
de un cerc intens de alte puncte. Mă simt bine, înconjurat de cerc! Mişcarea
implacabilă a roţii va descoperii cu siguranţă de la sine, axa.
Lumina dumnezeiască e un cerc deschis, tulpina
copacului e un cerc înscris în alt cerc, straturi de cercuri tânjesc în piatră
şi aruncarea în apă a pietrei slobozeşte la suprafaţă cercurile din adânc...
La ce slujeşte un
asemenea discurs, ciclic şi devastator de politic? Ce desluşeşte numele încercuit
ca o pradă? Punct ochit, punct lovit ca un glonţ de argint în zăpadă.
Prea mulţi vânători şi
o singură ţintă. Fixând în cătare acelaşi punct, gloanţele se izbesc şi ţăndările
ricoşează în traiectorie. Barca se înclină de greutate pe latura stângă, ochiul
de apă gata să plângă se rostogoleşte periculos şi doar marinarul ţintă e cel
care înţelege firul viclean al apei. Lumea pe dos.
Nu ştiu dacă barca va
fi salvată de marinar sau, dacă se vor îneca vânătorii.
Nu sunt Sheherezada să ţes istorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu