La mulţi ani domnule Cistelecan

L-am văzut de curând pe Al Cistelecan la Gaudeamus. Se preumbla prin spaţiul de joacă al Paralelei 45 înconjurat de tinere poetese care desenaseră în jurul lui cu creta colorată şotronul şi săreau precum cocostârcii. Dânsul se apăra risipind zâmbete defensive, neutre ca o Elveţie.

Pentru el venisem la târg şi eu! Voiam  să-i strâng mâna şi să-i mulţumesc. Îmi scrisese câteva rânduri, având amabilitatea să lectureze în  manuscris  Argintarium-ul meu. Am prins momentul când poetesele năvăliseră peste Ieudul fără ieşire al lui Ioan Es Pop şi profesorul rămăsese câteva clipe singur.

„Domnule profesor eu sunt cel care  a scris Guşterele, ştiu că l-aţi citit! Vreau să vă mulţumesc pentru că l–aţi citit, pentru comentariul de pe coperta patru a Argintarium-ului şi să vă strâng mâna!"

S-a uitat nedumerit la figura mea răvăşită de ilustru necunoscut. Probabil păream venit de pe o altă planetă. Îmi pierdusem cuvintele. I-am mai strâns mâna încă o dată şi am plecat.

La mulţi ani azi, domnule profesor! Cred că ne-am cunoscut…