PENSIONARUL

          De Ziua Pensionarului(1 octombrie) ca dar, unpoem cu ceas de nerefuzat... 

                                                     *

pensionarul ce ființă ciudată

foșgăie ca furnica prin iarbă

la rădăcina timpului

cărându-şi în sacoșa lui goală

tot mai grea umbra

și cărțile de poezie din strânsură

 

toate-i sunt potrivnice...

nimic nu mai merge în cultură

(de parcă ar fi mers vreodată...)

*

 

azi-noapte banditul de păianjen

şi-a țesut pânza

în urechile lui clăpăuge...

spre dimineață

ceasului din perete

i-a dispărut tic-tacul

şi ajuns târziu la farmacia din colț

văzu că jandarmii puseseră lacătul

eliberând zona

pentru o amenințare

iminentă cu bombe...

 

taman azi când trebuia să sosească

un transport cu ceaiuri

din fructe de pădure…

Crisalidă

 

Am starea păroasă de crisalidă

ca o piersică dată în pârg.

Parcă ceva dospește în mine...

Sunt o gogoașă ce se

pregătește să spargă

eliberând fluturele.

 

Ace îmi trec prin piele.

Împing ceața din gânduri

ce mă înconjoară

și îmi intră în ochi.

Sunt acolo

dar nu disting nimic.

 

Sinapsele duduie

iar urechile inundate

de sunetul telegrafului

eliberează ca niște pâlnii

urzeala continuă

a curentului electric.

 

O vălmășeală de litere,

ghemotoace de fire

spiralate din cupru

așteaptă parcă

să se rânduiască

în mătasea cuvintelor.

 

Antrenorul de viermi

în haină oficială, verifică

poziția piciorului de elan

gata să declanșeze

desprinderea

de solventul osmotic.

 

Dacă nu am ales cursa

care trebuie!?...

 

M-am antrenat haotic,

înconjurând versantul înzăpezit

până când oboseala

m-a copleșit purtându-mă

către pragul trezirii

în celălalt somn.

 

Nimic nu mă mai leagă(nă).

Continui pe culoarul meu.

La stânga şi la dreapta  

viermi de mătase

devorează frunza de dud. 

Parcurg ultimii metrii

 

O ploaie mocănească

îmi inundă sufletul.

Aud…

VISUL

 

AM UN TELEFON NOU  dotat cu un instrument de transcriere a vorbelor fără a trebui să te ridici din patul în care visezi cu ochii deschiși sau scufundat în somnul de-adevăratelea. Fără să trebuiască să aprinzi lumina, să deschizi laptopul, să-ți deranjezi soția(cine știe ce visa ea...) ca să notezi ideea care ți-a venit...

Azi noapte i-am testat prima oară utilitatea. M-am trezit din somn cu o considerație inconfortabilă, dar interesantă, pe care unul din personajele visului o agățase în mintea mea. Am șoptit fraza în fața telefonului ca să n-o pierd din vedere în obscuritatea întunericului din dormitor şi să mi-o transcrie el într-un document, în faza cât încă era vie și m-am culcat la loc.

Mi s-a mai întâmplat și altădată, vis de poet să creez ad-hoc în somn o poezie care mi s-a părut genială. Am notat-o buimac într-un carnet, după ce am aprins lumina, am înfruntat riscul să-mi trezesc nevasta(una am, n-am haremul...), nu-mi mai găseam pixul... Am reușit să-l transcriu până la urmă poemul și după treaba asta mi-am dat seama dimineața cu mintea limpezită de cafea, că textul acela inspirat fusese scris înainte mea de Nichita Stănescu cuvânt cu cuvânt. Adormitul de mine, m-am trezit încă odată înfrânt de sistem!...

În dimineața de azi, circumspect, găsind momentul potrivit, am deschis instrumentul din telefon ca să citesc dacă era considerația mea, venise de la Dumnezeu sau era doar un zvon pe surse cum se poartă acum. Vă spun, după ce am citit destăinuirea personajului feminin din vis, nu m-am lămurit deplin, rămânând oarecum blocat.  Cum să înțeleg eu ca bărbat mărturisirea unei femei?... Cum să capacitez, e destul de greu ce e și cum funcționează mintea ei.

LUAȚI DE-ACII! Să mergem pe frază:

"Ca militar când ești gen feminin, ai o alta modalitate de înțelegere a faptelor şi

responsabilităților. Datoria în război a soldatului femeie în armata agresorului sau a celui agresat, e printre altele, aceea de susținere a moralului statului major general, a ofițerilor cu rang înalt în mâinile cărora stă soarta țărilor din care provin. Războiul își are normele lui morale, și, dacă un general, fie și doar ofițer mai înalt cum spuneam, îți cere să te culci cu el, acel ordin îl primești cu mândrie şi-l execuți în consecință. Alt răspuns nu există."

 

Visul

 

Visul se desăvârșește

ca formă spirituală

a conștiinței

în clipa unică

materială

ultimă

de mare confuzie

a științei

când omul sfârșește

să viseze

 

Se întâmplă

să mori

odată

cu secunda

aceea de vis

şi smurd-ul

e cel ce constată

că absurdul

n-a fost o iluzie

şi nici

un compromis

cu final

deschis...

Lui Emilian Marcu

Fotografii mișcate

Lui Emilian Marcu

 

Nu am schimbat vrute și nevrute

cu Emilian Marcu pe ale vieții cărări...

Am vorbit mai mult pe tăcute

în cele câteva împrejurări,  

când buni prieteni comuni,

Don Firiță Carp și Florin Dochia s-au chinuit

să mă scoată de pe drumul meu solitar

ca să-mi arate că e mai greu să desparți

în atlasul cu hărți din glosar,

DUMINICA - de ziua de luni,

decât LUNEA - de toată ziua de marți!...

 

În plus am schimbat între noi

câteva cărți... cu autograf

și cu speranțele că le vom citi într-o joi...

Cărțile aveau darul să șteargă de praf

distanțele dintre noi...

 

Ce mi-a rămas mie în afara privirii luminoase șt blânde din întâlnirile cu Emilian Marcu(?), serios vorbind

*

mi-a rǎmas

o troiţǎ de aer

rod carii

lemnul

de santal

 

și-un val se sparge

într-un vaier

și piatra

scade

ancestral

 

rod carii

lemnul

de santal

 

mi-a rămas

o troiță de aer

și costumul de zale

al cavalerului

pe cal 

LA MULŢI ANI EMILIAN MARCU!

Lui Ioan Es Pop

 Fotografii mișcate din ARGINTARIUM 2

Din Fotografii mișcate

 

Henri-Paul Motte (1846-1922)

Din antologia în pregătire

          

           Din Fotografiile mișcate ale antologiei de autor ARGINTARIUM 2

Contacte culturale

https://contacteculturale.ro/2025/09/21/marius-costache-6-septembrie-2025-cenaclul-poetii-cetatii-din-bucuresti-la-casa-memoriala-tudor-arghezi-martisor/ 

Din fotografiile mișcate ale ARGINTARIUMULUI 2

 

 

Lui Octavian Sachelarie

 

(o reușită metaforă un fel de esență

tare expresia în exprimare

cum că „apariția liftului

nu a dus la dispariția scărilor...”

câtă chintesență şi profunzime

...progresia în cugetare e ca și cum

s-ar putea arunca cu cruzime

în tăcere și uitare secretul

tăblițelor de la tărtăria

 

directorul sachelarie,

un tip senin în costumul lui

bej de iubitor de carte

nu și-a dorit statui

dar a meritat să fie parte

la o manifestare frumoasă

între prieteni deosebiți

şi a  găsit din plin un prilej

la bibliotecă la el acasă

 

o generoasă masă

a strâns în jurul ei la festin

sumedenie de scriitori

din patrimoniu local

însetați şi flămânzi de cultură și vin

mulțumiți în fond că în cetate

la  biblioteca de literatură

sunt păstrate cu grijă

nederanjate şi cărțile lor

 

e reconfortant să gândești

pozitiv peste sute de ani

 când ne vor re-descoperi

şi decoda urmașii

chiar dacă nu vor înțelege nimic

când ne vor cântări pașii

vor avea motiv să fie  mândri

de noi şi vom deveni

tărtăria de mai apoi...)

*

privind dint-o parte

ochiul meu desenează

un vitraliu de frunze

galben-roșii

mișcate de îndeletnicirile

stăruitoare a unor vrăbii

 

patru-cinci

niciodată nu ai

o estimare exactă

nu le poți număra

prinse în jocul

unei gimnastici

aparent dezordonate

ce leagă zborul scurt

într-o logică doar de ele știută

 

copacul acela e un soi

de bibliotecă

poate că vrăbiile mele

în sala lor de lectură

citesc cu pasiune

cărțile fundamentale

par concentrate

să înțeleagă semnele

hieroglife invizibile

ochiului meu imund

 

sunt straturi a căror

fior sau sens

trebuie recuperat

și așezat pe rafturi

într-o ordine anume

mișcând cu ciocul

deschid tainițe

legături noi

încă neexplorate

norduri

 

când și când

par a fi descoperit

o imagine unică

o metaforă nepereche

și se strâng

ciripind

s-o împărățească

împreună

ore întregi

cu o încântare vizibilă

lipsită de patimi

 

apoi într-o detașare

dementă

fiecare se va retrage

în nordul de înger

(biblioteci virtuale)