sâmbătă, 7 decembrie 2019
Elevul Toma şi testul Pisa
În după amiaza când s-au aflat
rezultatele la testul Pisa, o undă de îngrijorare ca o fâlfâire mută a tulburat câteva
clipe, lunecarea liniştită a vârfului peniţei dispozitivului ultrasensibil care
înregistra în laboratorul de fizică, toate seismele. Puţin probabil ca în
zgomotul recreaţiei să se fi resimţit şi în rândul elevilor ceva replici, dar o
uşoară îngrijorare pe coridoarele şcolii nr..., totuşi parcă se putea citi, mai
ales pe chipurile fetelor ce-şi pudraseră puţină paloare la tenul de zi.
Numai Toma, scumpul meu nepot dintr-a
şaptea, despre care v-am tot vorbit, greu traversase noaptea cu gândul la
iubita sa, dar nu părea obosit. Mai degrabă, ca să zic aşa, arăta ca un mascul
împlinit. Un tânpiţel cu faţa fericită, mulţumit că putea să celebreze o zi
jumătate de când îşi găsise iubită. Ce să mai(!), o considera femeia lui.
Jocurile de maturitate ale copilăriei
te dau pe spate!…
Pe el testul PISA nu l-a atins, dar
când a alergat la etaj căutând-o pe Ştefana în clasa anului şase, odată s-a stins,
i-a căzut coţofana din turn şi parcă l-a lovit cineva în tâmplă cu piatra.
„Măi omule Ştefana e la clasa patra,
nu e la noi!” A dat-o în şmechereală apoi:
„Băiatu’, du-te tu si spune-i să
vină cu avocatu’, că o caută soţul să divorţeze!
În paranteze fie spus, cu un mers stingher, a venit fata în
clasă, la parter, s-a strecurat suplu printre rânduri de bănci şi a ajuns la el
puţin speriată, aducând o cutie de bomboane cu ciocolată şi nucă de cocos pe
deasupra, să-l îmbuneze şi să-şi urmeze parcursul de cuplu funcţional, împreună.
Ofticos, s-ar fi îndulcit el cumva, dar nu-i plăcea nuca de cocos şi tot a
divorţat, de necaz!
Ăştia de la testele Pisa n-au nici
un haz cu analfabetismul lor funcţional, de-aia li s-a înclinat turnul!...
Păcat că Toma după o zi jumate a divorţat!
vineri, 6 decembrie 2019
Fotografii mişcate. Augustin Doman
M-a
ceartat domnul Augustin Doman pe bună dreptate, că nu citesc „Săgetătorul”,
suplimentul cultural săptămânal al cotidianului Argeşul (spre exemplu numărul
1045 din 28 noiembrie în care dânsul a
ieşit cu o cronică, taman la Tabletele mele în alb şi negru).
E
drept pe acela nu-l citisem şi ca să mă apăr, i-am răspuns cinstit că am fost îndeajuns
de oropsit în ultima vreme, poate chiar molipsit, molimă de rasă cu probleme. Mi-am
făcut temele acasă scriindu-mi Tristele, sau studiind revistele „prestigioase”,
cu parfum de mosc şi „critici importanţi”, analitici, la sumar, în căutare de
cronici ale omisiunii mele „agreate”. Cam de un deceniu şi jumătate, inclusiv
anul în curs, pe domeniile de vânătoare
ale Uniunii, unde se vânează URS, rar m-am regăsit. (Sunteţi printre excepţii, mulţumesc
maestre!)
Pe
parcurs mi-am dat seama cât de încurcată e ordinea aşezată a literelor(URS, nu
va fi niciodată USR!).
Neavând
carnet de vânător şi nici la flintă sclipici de poet minor, cu partea
săgetătoare a Săgetătorului, risc să mor în picioare, atins în fluierul piciorului.
Luând la ţintă toată viaţa veveriţe, guşteri şi alte animale mici, n-ai cum accesa vânatul mare,
nici dacă ţi-ai procura artilerie de buzunar, 40 de zile în sărindar…
Mulţumesc pentru cronică, domnule Augustin, am s-o pun în
ramă. Oriunde apar cuvintele lui Augustin Doman, chiar şi într-o pagină obscură
de ziar(scuze, n-am găsit altă rimă), nu-s zbateri facile şi strădanii futile în
literatură, ele dau seamă! Paharul cu vin umplut jumătate, îl beau plin!
*
Cantonul
de la Merişani
poate e chiar trenul care trece peste noi…
noi traversele căii ferate
om lângă om susținem șinele
pe care lunecă locomotiva și vagoanele
o perioadă scurtă devenim pasageri
însă nu poți alege liber nici trenul
și nici segmentul de drum
nu e de preferat bou-vagonul
de la sindromul vacii nebune
animalele vii se transportă doar congelate
poate fi un tren militar cu răniți
se poate și un tren de mare viteză
două-trei sute de km pe oră ploaie vânt –
doar zăpada și dumnezeu poate întârzia sosirea
în vremuri de criză se grăbește doar timpul
totdeauna pasagerii se ciondănesc
pentru locurile de la geam
bătaia mare e pe trenurile fantomă
acelea sunt trenuri de lux
unde timpul cosmic își împlinește
călătoria de plăcere lent de-a lungul căii lactee
de baroni conţi spioni actriţe şi balerine celebre
întreg personalul în uniformă
se uita la mine cu ochi neliniştiţi
valuri izbind o stâncă ivită în calea lor
le-am scos biletul de călătorie şi
legitimaţia de poet era un fals
nu sunt membru al uniunii scriitorilor
un chelner îmbrăcat într-un alb impecabil
s-a apropiat de mine şi am comandat
prânzul de duminică pentru trei…
la primul canton urcau părinţii mei
(Fotografii mişcate. Volum în pregătire)
Fotografii mișcate. Costel Pǎun
Râul a lucrat în inima
pietrei și a șlefuit întâi el. Apoi a venit omul sǎ ridice piatra, dar când sǎ o dea la o parte din drum, a văzut că acolo în inima bolovanului, mișcă ceva ca o vietate
ascunsă. A mângâiat-o prelung, i-a atins cu buricele degetelor formele rotunde
și a izbit-o de altă piatră, nu prea tare, sǎ-i asculte scâncetul. Icnetul
scurt i-a dovedit că nu greșise. A pus-o grea în desagă, scoţând deasupra cu
grijă bucata de pâine și dura de unt. Întorcându-se din drum, în atelier a
încercat cu o daltă, dar coaja pietrei nu s-a clintit, îndoind fierul.
S-a așezat pe un butuc de lemn retezat, şi a scos pâinea şi untul să-şi potolească
foamea şi să prindă puteri. A încercat apoi cu flex-ul. L-am
văzut hotărât, întinzând roiul de scântei împrejurul pietrei, cu grijă mare,
sǎ-i înmoaie coaja, cum pe felia de pâine cu lama cuţitului, întinsese untul.
Sculptorul are ceva din alcătuirea lui Dumnezeu, măcar îndrăzneala de a vedea
într-o bucată de marmură, într-un lemn sau în metal, inima care bate și pe care
alţii nu reușesc s-o audă, amestecând simţurile.
În expoziţia de sculptură în piatră de râu,
deschisă ieri la Centrul Cultural Pitești, am stat câteva ore alături de cel
care și-a pus semnătura pe aceste minunăţii, sub un nume comun. Tot atât de
comun ca apa care curge în albia râului. Costel Păun, sculptor autodidact din
Roșiorii de Vede. Nu a încercat sǎ se împăuneze cu munca lui, apreciind
contribuţia proprie ca fiind doar 20%-30% din tot. „Pentru restul de frumuseţe a lucrat râul.”
nordul
de piatră
atâtea straturi de rocă
prefigurate de raze
atâtea păsări cuibărite
în somn...
atâtea straturi de umbră
descărnate din cenușile
nordului
purtate de vânt…
pe pământ zilele-s numărate
iar dumnezeu
a scăpat din control
loteria vizelor
joi, 5 decembrie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)