Lecturând facebook-ul

 

Ce mică e viaţa!

Cît numeri silabele

unui haiku...

 

Am citit azi o inspirată tabletă scrisă de Adrian Alui Gheorghe despre oameni mici şi oameni mari. Adrian e dintre oamenii mari, alfel cum să-ţi îndrepţi privirea către oamenii mici şi să repari, dacă e ceva de reparat!...

Mi s-a întâmplat, tot azi, derulând pe facebook nişte pagini de amintiri, să dau peste o fotografie la fel de vie. Era tot cu un om mare ce-şi întinsese braţul stâng protector ca o aripă de înger peste umărul meu. Haina îi lunecase şi se ţinea aninată doar pe celălalt umăr. Ca să-i facă loc probabil inimii mele mici să se strecoare sub cămaşă în inima lui mare; uşor, fără să iasă sângele. Împreună rezonau bătând în acelaşi ritm într-un început de călătorie. În jur erau multe capcane, eram la un fel de bursă a îngerilor şi cu firea mea învăţată să pună răul înainte, mi se părea că am un capital de cuvinte prea mic pentru un război atât de mare!

De la Petre Anghel mi-a rămas postfaţa pentru Norduri. Briza de sud. Şi de la Adrian Alui Gheorghe, Floarea de suflet, prefaţa la Crucea de piatră.

Ce-mi spuneau amândoi printre rânduri?

 

Viziunea ta

e prea sumbră

dar fitilul 

din flacăra lumînării,

nu te va lăsa

fără umbră…

Fusion Arts

Cu simplitate, cinstit şi cu mult profesionalism, doi oameni minunaţi aleg bobul grâului de neghină în lanul literelor şi-l pun în lumină într-o revistă. Mă bucur întotdeauna când mă regăsesc pe simeză în aşezarea cu har a literelor, dar vă mărturisesc, oarecum în paranteză, culoarea poeziei ar fi mult mai tristă şi noi ca poeţi am fi mai săraci, dacă n-ar înflori albăstrele şi maci de foc în lanul de grâu, din loc în loc…

Mulţumiri Danielaa Toma şi Ion Calota!

https://drive.google.com/.../1ed0XgI9R49dpYa0g4Nq.../view...

Timbre

 

Am văzut în calendarul creştin ortodox, azi 26 Mai se sărbătoreşte Sfântul Apostol Carp. Unul din cei 70 de apostoli, următor şi slujitor al Sfântului Apostol Pavel. El ducea scrisorile, epistolele pauline ale lui Saul din Tars, către comunităţile creştine timpurii.

Este cumva, o zi de sărbătoare şi pentru prietenul meu şi al tuturor, Don Firiţă Carp?... Treaba lui Don Firiţă Carp a rămas peste timp, la fel cu cea a Apostolului despre care vorbim în legătură cu scrisorile. Dictate la ceas de taină cu har divin(Cine ar putea să le dicteze?...), cuvintele sunt culese şi aşezate cu grijă şi iubire în pagini să nu scape nimic întunecat în imagini. Le pune în plicuri şi scoate din Fabrica de timbre a inima lui, pentru fiecare, câte un timbru de lipit pe suflet.

Mulţumim don Firiţă Carp, tu scrie epistole, lipeşte în continuare timbrele pe plicuri, că noi destinatarii, citim!

GALERIA DE VIŢĂ SĂLBATICĂ

Acum şase ani, în metrou,

faptul e cât se poate de real şi firesc,

un ins mi-a smuls gentuţa

în aglomeraţie, plină cu cărţi de senzaţie.

Poezie de-a mea, mortală, de te dă pe spate,

dacă din impuls o citeşti...

Am fost convins că era

un critic nefritic, os domnesc de şcoală nouă

din galeria cu viţă sălbatică.

L-am blestemat una-două, pe cel

care mi-a şterpelit cărţile,

SĂ LE CITEASCĂ PE TOATE!...

Le-o fi citit?...O fi sucombat

la spital, lovit de blestem?...

Mă simt ca un criminal de metrou

în serie, cartografiind hărţile

pe falia Vettore de cutremure din Italia...

Ştie cineva adresa de cavou a insului?...

I-aş mai lăsa cadou nişte cărţi,

ca întoarcere la transhumanţă (sau la locul faptei),

înainte de a pleca

spre centrul cizmei peninsulei,

în vacanţă...

Ouă de porumbel

 

Parcă se înbulzeau valuri deasupra norilor! Stăvilarul spulberat de puhoi se prăbuşise şi huruitul ameninţător răscolea aşezarea cerului. Un tzunami de tunete bolovănoase călca pe timpanele mele tensionate, ca şenilele unei companii de tancuri, de parcă se mutase frontul Ucrainei. Aşteptarea şi întunericul se cuibăriseră în culcuşul fricii.

          Scrutam temător din balcon prin geamul ce tremura, ariergarda norilor, biciuită de fulgere şi rafale de vânt, şi odată a spart cerul, şi prăpădul câteva clipe, şi-a arătat faţa schimonosită.

     Am părăsit balconul grăbit, luându-mi ultimele măsuri de securitate. Am închis  geamurile, televizorul, calculatorul şi am aprins lumânarea pe care o păstrasem de la Înviere, aşezând-o pe masă. Urma să aduc sticla de whisky şi paharele.

Eram singur cu Dumnezeu şi voiam să profit, să închin un pahar cu El şi să-I mulţumesc! Terminasem de scris Fiul măslinului... În timp ce realizam că se terminaseră şi cuburile cu gheaţă în tăviţa din frigider, ca la un semn s-a pornit o răpăială în geamuri şi la pervazul ferestrelor. Ca prin farmec dispăruse necazul!... Pobabil că de-aia cerul e cer! Acolo gheaţa nu se poartă în cuburi, ci în ouă de porumbel!

Am deschis fereastra şi un fulger năprasnic mi-a arătat în lumină cum sticla de whisky s-a făcut ţăndări în vitrină. Ce soartă!...

            Când am terminat de strâns cioburile s-a oprit şi furtuna.