Lac de umbră
Cum cad literele ca nişte frunze în somn
Copleşit de toamnă copacul singurşi-a scuturat chipul
într-un lac de umbră.
Hieroglife inconsistente,
ruginitele semne foşnesc.
Scrisul, bastonaşe şi linii frânte,
nu rămâne pe frunzele moarte,
sfârşeşte cu ultimul pas.
Doar timpul e veşnic.
În căsuţele goale
atârnate de crengi, ale păsărilor
înfloreşte fluierul vântului
Da,toamnă! Meditație în foșnet de litere,într-un timp în care nu știi când va fi ultimul pas și de câte ori vei mai asculta vântul cântând în căsuțele gândurilor, zburătoare ca păsările.
RăspundețiȘtergereMultumesc de treceri Teodor. Sa ne bucuram de poezie!
Ștergere