sâmbătă, 6 mai 2017

Primul milion. Actualizat





N-ar trebui să ne complicăm
existenţa,
întrebându-ne cum X sau Y
şi-au făcut milioanele?…
Sǎ-i lăsăm pe bieţii parlamentari
strângători,
cu ghinioanele și imaginaţia lor,
sǎ-i uimească pe procurori
la scadenţa din DNA!

Unii cu sudoarea frunţii,
alţii au descoperit comori
cutreierând munţii,
au vândut flori,
cei mai mulţi sunt de viţă nobilă,
câţiva au cărat mobilă,
au cultivat slăbiciuni
la unchi şi mătuși,  
au tuns pruni cu mănuşi
chirurgicale
și-au donat rărunchi în spitale,
au deschis uși
făcându-și credite la bănci,
alţi au beneficiat de franciză
la ţigănci…

E ciudat că nici unul n-a furat
primul milion de dolari de la stat!

Abia
după ce îl ai
pe acesta la teșcherea,
poţi avea aspiraţii
la licitaţii și poţi prospera…
          Citeam undeva, că înainte de turneul de la Madrid Simona Halep a câştigat într-un concurs fulger 200000 de dolari învingându-le pe rând pe Johanna Konta, Monica Puig şi Zvetlana Kuznetsova şi mă gândeam ce lipsit de imaginaţie ar părea unora să te scoli de dimineaţă, să te urci în avion şi să te trezeşti la Doha sau la Madrid, pe zgura roșie, pe ciment sau pe iarbă și sǎ dai cu racheta în minge până faci bătături în palmă, nu-ţi mai simţi spatele, ţi se răsucesc mușchii picioarelor…
L-aţi văzut pe vreunul dintre parlamentari să-și îndemne odraslele către drumul pătimirii sportive? Care, nu-i așa, îţi poate da șansa câștigării cinstite prin munca ta a primului milion?
          – Lasă băiete că a suferit destul tata!
Nu mai e sezonul!
Ia-ţi milionul, limuzina, fata și fii bărbat!
Plătește mama motorina, whisky-ul şi amenzile!
Tu să ai grijă pe autostradă
cu benzile, că nu-s toate desenate
la grămadă, într-un singur sens!... Şi neapărat telefonul, la teeefon să vorbeşti cifrat!...
Că la anul vreau sǎ te fac deputat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu