*
Mă aflu într-o complicată eroare, ca și cum aș vrea sǎ ridic un zmeu ca sǎ pot
recepţiona sau emite un mesaj, dar nu știu sǎ strunesc curenţii de aer pentru
că vântul s-a pornit brusc din toate direcţiile. Acul busolei, cel care ar fi
trebuit să-mi indice dreapta cale, parcă a înnebunit sub cadran, rotindu-se
bezmetic precum elicea unui elicopter. (aeroplan ar suna mai bine, dar fără
elice nu ţine!)
Mișcarea elicei îmi
încolăcise braţul deasupra capului într-un nod marinăresc, una cu sfoara
zmeului. Și, de parcă aș fi parașutat la un Dineu cu proști, – am văzut spectacolul la Naţional cu Mălăele
în rol principal ţinând neapărat să-și pună cu capul pălăria în picioare, sau cu
picioarele pălăria pe cap,
– nu
mai știu precis!...
La fel și zmeul meu, parașută
mută – în loc să se înalţe în
câmp deschis să recepteze mesajele cifrate din Paradis – confundă raiul cu iadul şi se dă de pământ pe
o pală întoarsă de vânt că i-a promis talpa iadului nestemate.
Nu te supăra frate, da
şi răsadul în propria lui rădăcină pentru libertate, întâi se tăvăleşte în
noroi şi abia mai apoi se închină!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu