TABĂRA (INTER)NAŢIONALĂ DE LITERATURĂ „eCreator”, ediţia a II – a, Baia Mare, 3 – 8 octombrie 2018
Cea de-a doua ediţie a Taberei (Inter)naţionale ECREATOR se va
desfăşura sub egida MARAMUREŞUL UNIRII, în perioada 3 – 8 octombrie 2018
în Baia Mare şi în alte 10 localităţi din judeţul Maramureş, unde
scriitorii invitaţi vor susţine recitaluri poetice.
În comparaţie cu ediţia de anul trecut, care a fost o iniţiativă independentă ECREATOR, ediţia din acest an se va desfăşura cu sprijinul
Consiliului Judeţean Maramureş, cu care ECREATOR a încheiat un acord de
cooperare pentru realizarea în comun a acestei acţiuni.
În data de 4
octombrie scriitorii prezenţi vor vizita localităţile Fărcaşa şi
Ulmeni, unde vor fi organizate momente culturale, iar seara vor vizita
Apa Sărată.
În data de 5 octombrie sunt prevăzute acţiuni la Baia Sprie şi Târgu Lăpuş, precum şi vizitarea Mănăstirii „Sf. Ana” Rohia.
În data de 6 octombrie este prevăzut un adevărat tur de forţă, pe
traseul Baia Mare – Baia Sprie – Budeşti – Ocna Şugatag – Călineşti –
Bârsana – Sighetu Marmaţiei – Săpânţa – Seini – Baia Mare urmând a fi
vizitate mai multe obiective culturale sau de cult.
Ziua de 7 octombrie este alocată în întregime vizitării unor obiective din Baia Mare şi lansărilor de carte.
La finalul manifestării ECREATOR va realiza un volum cu titlul
MARAMUREŞ UNIRII în care, pe lângă creaţiile scriitorilor participanţi
vor fi incluse descrieri ale locaţiilor vizitate, precum şi fotografii
de la vizitarea acestora, astfel încât volumul în sine devine o
adevărată carte de vizită şi de prezentare a judeţului Maramureş.
Parteneri media ai acestui eveniment sunt până acum revistele „Tribuna”
din Cluj - Napoca, „Urmuz” şi „Revista Nouă” din Câmpina, „Actualitatea
literară” din Lugoj, „Luceafărul de Vest” din Timişoara, „Argeşul” şi
„Cafeneaua litearară” din Piteşti, „Teleormanul cultural” din Roşiorii
de Vede, „Cenaclul de la Păltiniş” din Sibiu, „Detectiv cultural” din
Bucureşti, „NecenzuratMM”, „ŞtirileMM”, „Glasul Maramureşului”, „Gazeta
de Maramureş” şi de televiziune „Maramureş TV”, toate din Baia Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu