Stol de păsări,
nor de cuvinte se ţine scai
dup mine.
De el nu mă pot pierde,
mă bântuie...
În urechi zumzetul de licheni
a împânzit locul, râie a nordului;
doar gândurile,
avioane de hârtie
ies din hartă.
Am sentimentul
că trag în năvod
un banc de pești adormiţi,
către Marea Moartă.
Sarea lucește stins
pe braţele tot mai obosite.
În buricele degetelor
puzderie de scântei s-au aprins,
căutând în nisipul umbrei,
trupul întinerit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu