Alb zvelt
tir încrucişat
către cer
zboară,
zbor frânt...
Păsări de ceară
cad în somn
pe pământul
Tău sfânt.
Un singur copac,
domn de brad
verde,
sprijinindu-se de
vânt,
se pierde
stingher
într-un clopot
cu ierni.
Doamne ce ne mai
aşterni?
Ne-am prăbuşit
în hăul
dintre versanţi,
o pădure bizară
de cruci
şi parcă
o turmă întreagă
de elefanţi
au venit peste noi,
ca să moară...
Cine să înţeleagă
dacă nu Tu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu