Azi miercuri 1 noiembrie este ziua doamnei Eva Monica Szekely, o universitară de limbă română din Târgu Mureş care mi-a năşit şi prefaţat într-un studiu extrem de profesionist Guşterele, la cea de-a treia ediţie, schimbându-i numele în Tobârlanii - Guşterele reloaded/ reinventat(e)/. Mulţumesc frumos!
Ieri a fost ziua Denisei Popescu Martin. Cea care a lansat la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu din Piteşti, Guşterele la prima lui ediţie.
Mâine e ziua lui Ion Toma Ionescu, am şi eu ceva legături cu Guşterele, ca autor. Cum s-ar spune stau în urma celor două frumoase doamne pe care le stimez, în umbra lor, încercând să-mi explic ciudătelul poem care mi-a ieşit în loc de un simplu şi firesc LA MULŢI ANI!
Umbre şi cercuri
Să stai în gândul
unor oameni frumoşi
şi tu la rândul tău
să le ţii umbră
în miezul de zi,
numai aşa
ai putea limpezi
nefirescul unei
imposibile erezii
Ionescule,
faci pe deşteptul!
Cum rezolvi
noaptea,
cealaltă parte din zi,
care-şi cere dreptul
de a lăsa
umbră în urma ta,
tinereţe fără bătrâneţe
Pui într-o carte
ramura de măslin,
umbreşti
din interior
focul divin
al destinului tău
de poet
şi încet, tot mai încet,
mergi mai departe
Cine încearcă
cu piatra
cearcănul apei
şi vrea să intre în cetate,
sparge oglinda
de grinda piramidei
în mii de cercuri pătrate
cu umbra în
interiorul clepsidrei
Să fie cercurile multiplicate cu prieteni, sănătate, bucurii, iubire şi fără umbre întru mulţi ani,
în interiorul clepsidrei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu