Mariupol şi Simona Halep

 

 

Nu am scris nimic până în momentul de faţă, despre războiul de apărare căruia trebuie să-i facă faţă Simona Halep, pentru a ieşi din el cu fruntea sus. E oarecum sinonim, de data asta la scară individuală  cumva forţată, cu războiul Ucrainei, a cărei miză în faţa agresiunii ruşilor este existenţială şi din care nu poate ieşi decât victorioasă, sau dezastrul o va copleşi pe de-antregul!

Îmi vin în minte imaginile terifiante transmise la televizor de la Mariupol, având ca fundal blocurile arse rămase în picioare ca o pădure de mesteceni carbonizată şi privirea aceea a copilului cu ochii senini, aţintiţi dinolo de nori, căutându-şi bunicii pieriţi în explozie şi, răspunzându-i optimist reporterului, încredinţat că-i va găsi până la urmă şi-i va putea atinge curând cu mâna din nou.

N-am să repet povestea tocata mărunt a Simonei în mass-media românească şi cea internaţională, cu argumentele şi înfloriturile ei! După cum e lumea greşit întocmită, unii s-au repezit ca lupii asupra mielului. “De unde să aibă Simona atâta putere în trupu-i plăpând, fără să trişeze ca să ajungă atât de sus?...” Alţii i-au sărit în ajutor.

Inima mea din prima secundă când a răbufnit povestea, mi-a dat semnalul că e ceva putred şi necurat în Danemarca cea rece şi calculată din APROPIERE, nu străină de noua ei echipă. Prea repede au fost scoşi din schemă la un semn al lui Mouratoglou, oamenii de încredere care o înconjuraseră până atunci şi cu care obţinuse victoriile.

Asta cred că a fost marea greşeală a Simonei. Nu singura!

Inima mea a vorbit de la început, dar mintea ce vrea să zică? Mintea m-a îndeamnat să nu mă grăbesc, la o adică într-o lume nebună, astfel de lucruri s-au mai văzut!

Îmi rămâne decât să sper că banii sau iubirea, nu te pot orbi într-atât, dacă eşti Simona Halep! Şi aş mai vrea să cer fanilor adevăraţi, ne stă la îndemână, să-i acordăm lui Darren Cahill din inimă, cetăţenia română.