joi, 7 februarie 2013

Împletituri de lână



                Scrisura mea pe blog e ca lucrătura bunicii cu andrelele.

            Bunica Păuna, împletea ochiurile, unu pe faţă două pe dos, sau trei pe faţă şi unul aiurea cum îi dicta imaginaţia. Niciodată după vreun model anume. I se umplea inima de bucurie când mă privea cum îmi vine pulovărul la sfârşit. Mai trăgea un pic de mânecă, îndrepta gulerul, ridica uşor în sus piptarul să facă o cută la mijloc, după care rostea

            Ptiu, bată-te ce mult te-nălţaşi! Aproape că s-a dus toată lâna! Dar lâna nu se termina niciodată. Andrelele ei n-aveau stare şi nu odihneu să împletească cu măiestrie un gând, o idee, o pată de culoare care să distingă lucrătura.

            A doua zi la şcoală fetele mă înconjurau invidioase, dar una singură a tras de mine să merg la ea acasă după ore ca să-i arate maică-si modelul. N-am avut ce face. Îmi plăcea Maria şi-am însoţit-o cu tot dragul. Casa curată, primitoare era goală. Părinţii, plecaţi cu treabă la oraş, veneau pe seară. Desigur că Maria ştia, se înroşise toată şi vocea îi pierise.

Eu curajos m-am repliat mai repede şi i-am propus sa facem schimb de pulovere..

            L-am scos întâi pe al meu. Ea, mai înceată, abia de se mişca. Se dilatase timpul. Mi-am plimbat uşor mâinile amândouă pe sub pulovărul ei, să o ajut, pănă am simţit zbateria hulubilor speriaţi luăndu-şi zborul de pe prispă. Am apucat să i-l trag peste cap şi s-a deschis brusc uşa. Era bunica venise în fugă cu andrelele în mână, ca să nu piardă ochiurile. Nu ştiu cine-i şoptise la ureche.

            Maria ce frumoasă te-ai făcut! Am venit să-ţi iau măsurile să-ti tricotez şi ţie un pulovăr.

marți, 5 februarie 2013

Joc cu răsăritul de lună





Cu noi odată pe coama muntelui
urcă luna.
Întunericul lunecă printre pietre.
Aşez cu grjă talpa piciorului
să nu calc şarpele.

Pielea lui rece te săgetează ca arcul.

Aş putea să întind mâna
aplecat peste balustradă,
să ating marginea lunii şi să împing
rostogolind,
ca pe uliţă în copilărie, cercul. 

Mai bine prind o rază
să-mi fac o vergea de argint.
Dar raza lunecă sub bluza ta roşie
strecurânu-se ca un şarpe în culcuşul cald
şi muşcand mărul.

Mă simt ca dracu!
Aevărul e, că odată
mi-ai promis că mărul ăla e numai al meu!




luni, 4 februarie 2013

Scara Richter a televiziunilor



                  Televiziunile de azi, pe o scară Richter a dezastrelor, s-ar clasifica mult deasupra televiziunii române din tinereţea mea, compatibilă cu cutremurul din 4 martie 1977. Vreau să fiu cât mai obiectiv. Scot din grila de programe, emisiunile omagiale cu limbaj de lemn. În acele ore citeam o carte, mergeam la un film, la Cenaclul Liviu Rebreanu, la o plimbare pe Trivale cu prietena sau cu prietenii, la alegere.

            Când mă întâlneam întâmplător pe stradă cu unul din monştrii sacrii, coborâţi din televizor, fie că era Mircea Albulescu, Radu Beligan, Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Stefan Iordache, Marin Moraru, Maia MMorghestern, Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Marcel Iureş, Leopoldina Bălănuţă, Valeria Seciu, Amza Pelea, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu, o armată întreagă, doar din generali – tresăream luminându-mă. Îmi cer scuze că nu i-am trecut pe toţi în ordinul meu de front. Aceştia mi-au venit acum în minte. Mulţi au primit deja aripi de înger şi ordinul Crucea de cer.

            Cu ce rămânem după ce unda de şoc a Antenei 3, sau Romaniei TV(mai puţin), ne izbeşte din toate părţile supurând din ecrane valuri de mizerii şi zoaie, 24 de ore din 24, precum vulcanii noroioşi? Ca să fiu obiectiv, ce să scot din grilă? Breaking news-urile, emisiunea lui Capatos? Pe Dan Diaconescu l-a scos CNA-ul.  Oare aş avea aceeaşi tresărire luminoasă, dacă m-aş întâlni pe stradă azi cu Gâdea, cu Mircea Badea, cu Ciuvică, cu Oana Stancu, cu Răzvan Dumitrescu, cu Striblea, cu Dana Grecu sau Ciutacu?

            Ce bine că incşii aceştia fac trotuarul doar în maşini!...

duminică, 3 februarie 2013

Îndoiala



             Omul avea un braţ de scrumbii. Le ţinea strâns, ca să nu-i alunece. Traversa deşertul. Un copac desfrunzit în mers ce zgâria arşiţa cu crengile lui uscate! Îşi pierduse de mult cuvintele. Nu mai avea cu ce să-şi îmbrace gândurile. Şi gândurile îi înţepeniseră ca nişte flori de gheaţă în ochi. O pojghiţă subţire.

            Când şi când din crengile amorţite cădea câte o scrumbie ca un fruct prea copt. Se apleca s-o ridice, dar cădea alta la loc. Un timp, le-a perpelit în sarea nisipului fierbinte. Le împingea în faţă lui cu piciorul şi urmându-le, făcea din nou câţiva paşi. Îşi pierdu răbdarea curând. Obosise. Nu se mai putea apleca.

            S-a trezit ca din somn, buimac, la ultima scrumbie. Sfârâia în mâna sa de parcă s-ar fi aflat pe jar. Şi-a şters cu dosul palmei, apăsat, gheaţa din amândoi ochii.

           
               –Doamne şi acum ce mă fac!?... Se regăsise-n cuvinte şi gândea. Dacă merg înapoi poate dau de scrumbii. Dacă merg înainte…

miercuri, 30 ianuarie 2013

Controlorul de trafic



Notă: Cartea la care lucrez Jurnal în anul Apocalipsei începe
aşa



          1. Cu cine avem onoarea ?

          Numele: Ion Toma Ionescu. http://pasareacetii.blogspot.com/ .   Experienţa mea de bloger nu are anvergură. Nu zbor într-un avion personal, nu sunt nici măcar o pasăre cum aş fi dorit. Poate pentru că zborul în ceaţă e greu de stăpânit şi pe radare. Tehnic vorbind, nu am stiinţa şi nici instrumentele controlorului de trafic. Poate de aceea nu am ales o linie aglomerată. Ar trebui să fac, concesii publicului îndoielnic, să mă dezbrac de decenţă, să-l înjur pe Basescu, pe Victor Ponta şi Crin Antonescu de cinci milioane de ori pe zi.

         2. Cum ai pornit? De la o simplă pagină de internet? Ai acum opinii marcante în viziunea online? Cum se numeşte blogul tău? De când ai acest blog?

          Primele pagini pe internet le-am oferit siteului AGONIA – poezie.ro. Din aceasta întâmplare au prins substanţă două cărţi de poezie, ba chiar trei, de care sunt mulţumit.

          Aveam copii! Sădisem si pomul, cu siguranţă, doar cu casa stăteam mai rău. Cărţile m-au adunat de pe drumuri cănd le-am zidit.

          Cu blogul? Ce mi-am zis? Dacă-mi fac un blog, mai construiesc încă o casă. Poate de proză de data asta. Cea de acum pe care o veţi citi, ar fi a doua. Pun cărămidă, necontenit din 2008, dar e greu de înălţat, recunosc, cu pretenţia să şi zboare, cum mi-am dorit. Numele blogului – Pasărea ceţii

          3. Cum ţi-ai descrie blogul în fix 10 cuvinte?

          Întâmplător am scris o poezie potrivită din numai zece cuvinte:

          "Suntem numai frunza,

          pândind dezrădăcinarea luminii.

          Semn de mare călătorie"

          4. Care crezi că este cea mai bună modalitate de a atrage cititorii? implicit de a avea trafic pe blog?

          Sinceritatea zicerii şi substanţa! Te înscrii la cuvânt doar când ai ce spune. Altfel eşti ca parlamentarul ce-şi pune zilnic semnătura anagramată şi şleampătă pe ecranul televizorului, scoţându-ţi din cutie şi vârându-ţi în ochi „biletul de papagal” – buletinul de vot

          Dacă vrei trafic cu tot dinadinsul, trebuie să scrii zilnic şi să te plasezi în zone de interes. Să-ţi faci prieteni cu care să te susţii reciproc şi dacă reuşeşti să-ţi formezi un stil de comunicare, cu un limbaj rezonabil, decent, sigur se va lărgi culoarul celor care aleg să revină totdeauna pe blogul tău să-ţi citească opiniile. Doar aceştia contează!

          Nu mă credeţi, am dezlegat doar un vis.

          5. Ce înseamnă  să scrii pe blog

          Eşti totdeauna singur când scrii. Tu, şi personajele pe care le creionezi, pe care încerci să le cunoşti şi le dai conţinut. Te amesteci în acel aluat cu sudoarea ta şi proprile-ţi frânturi de gânduri.

          Când pui pe tarabă ce a ieşit şi nu gustă nimeni, insatisfacţia te doboară şi te retragi în turnul tău de fildeş. Dimpotrivă, dacă prăvălia se umple şi clienţii caută să intre în vorbă cu tine, sporovăiala e placută şi deja imaginezi un nou început.

          6. Ce ai înţeles în plus azi, faţă de acea perioadă de început când ai scris primul articol?

          Am înţeles că trebuie să laşi de la tine, să faci concesii, să faci şi gălăgie, altfel rămâi singur.

          Dar trebuie să te recunoşti, important, când te uiţi în oglindă.

          7. Ce sfaturi ai oferii unei persoane care şi-ar începe astăzi un blog şi ţi-ar cere nişte sfaturi ( nu fi zgârcit cu răspunsul la această întrebare )         

          Multă răbdare, respect pentru cuvânt, textele scurte, vioaie, fotografii de impact şi, mare atenţie la titluri. În titlu se pune laţul, sau lasoul, sau linkul cum vrei sa-i zici. Dacă nu cer prea mult, şi puţină ordine, nu ca la mine pe blog!...

          Şi mai e ceva important, trebuie ponderat elanul de început, când vrei să faci totul de-odată, să aduni în pagină o mie de gadgeturi sau alte instrumente pe care nu le cunoşti. dar crezi că fac bine. E timp; pas cu pas, zi după zi, azi nu e mâine.

          Şi-n viaţă te desparţi greu, de obiectele inutile.

          8.Care este tema centrală despre care vorbeşti în postări? 

          Tema centrală?... Oricum sunt eu, acolo. Cel care privesc cumva de sus, ca o pasăre zburând în cercuri largi, dând din aripi în zadar, căci niciodată ceaţa din jurul tău nu dispare. Doar când vine noaptea. 

          9. Aceste răspunsuri se vor posta in „99boguri”(între timp siteul acela a murit) şi dorim ca acest articol să poarte un titlu ales de tine. Ce titlu ai pune acestui set de întrebări?

          “Pasărea ceţii şi controlorul de trafic în dialog.”