InfoWorld în Laser Maxx

            Într-un spaţiu generos decorat profesionist și cu bun gust, în plin centrul Bucureștiului, am intrat ca într-o Uzina de un anume standard care produce și vinde iluzii, dar nu dintre cele care creazǎ dependenţǎ, cu o anumitǎ dozǎ de fatalism ce te poate lǎsa dintr-o datǎ sǎrac, printr-o conjuraţie stelarǎ nepotrivitǎ, un declic nedorit și alunecarea implacabilǎ printre spiţele roţii în depresiile destinului.

            Aici nu funcţioneazǎ roata norocului, convenţia e cinstitǎ. La un preţ fix, asumat, convenabil, îţi cumperi iluzia de a fi zeu mǎcar pentru 15 minute. Intri în jocul acela cu sinceritatea copilului, dar cu spiritul de competiţie stârnit al omului matur, al luptǎtorului  setat în tine, care vrea sǎ devinǎ învingǎtor. Îţi pui vesta aceea grea, precum altǎdatǎ costumul de zale, marcatǎ cu luminiţe verzi sau roșii și te avânţi la luptǎ în labirint, cu arma automatǎ din care ţâșnește laserul, într-o bǎtǎlie fǎrǎ de victime unde funcţioneazǎ o socotealǎ simplǎ, ai întotdeauna la dispoziţie precum zeii, mai multe vieţi. 

            Strategiile sunt primare, dictate doar de instinct, dar satisfacţiile de a doborâ ţinta vie se încununeazǎ la sfârșit când calculatorul îţi tipǎrește rezultatele confruntǎrii, într-un tabel și întocmește clasamentul individual în funcţie de ţintele atinse în tabǎra inamicǎ, la echipa verde și propriile rǎni care s-au înregistrat în bilanţul echipei roșii. Bucuria de a nu exista rǎniţi te așeazǎ la mese, sǎ curgǎ berea, dupǎ atâta efort dezlǎnţuit. Socializezi, schimbi excitat încǎ, impresii, vorbești tare și dupǎ refacerea forţelor cu siguranţǎ mai vrei în arenǎ mǎcar o rundǎ. Acum deja antrenat, elaborezi tactici, îţi cauţi șeful, el devine ţinta principalǎ, încerci sǎ-ţi ferești iubita(dacǎ ai sǎracu de tine)) o ţii în spatele tǎu, parezi spoturile luminoase, te sacrifici, mintea pare ca e un ceasornic, descoperi fundǎturile labirintului, te strecori cu agilitate și ţintești din toate unghiurile. 

            Am de fǎcut o sugestie, celor care deţin în proprietate mica afacere, o ofer gratis; ce-ar fi dacǎ ar instala acolo în labirint, camere video? Sǎ existe posibilitatea la sfârșitul serii sǎ-ţi cumperi filmul în care 15 minute ai jucat.

            Nu cred cǎ Laser tagul e o împǎrǎţie preponderentǎ pentru copii, ba, dimpotrivǎ. Iar Laser Maxxul nu înseamnǎ doar Laser tag. Ultimul argument în sensul ǎsta, cu siguranţǎ nu cel din urmǎ, a fost asearǎ Compania de teatru Mașina cu vise. Pe cocheta scenǎ și în spaţiul amenajat ad hoc, printre mǎsuţe intim luminate pe care se sprijineau paharele cu bǎuturi fine de la bar, trei actori Dan Tudor, Marius Drogeanu și Mihaela Teleoacǎ, au descins cu arme și bagaje, reușind sǎ  prezinte, sensibil și convingǎtor, 7 zile din viaţa lui Simon Labrosse. Un text de o simplitate și modernitate dezarmantǎ, care a împletit scenele de umor cu avatarurile sociale și alienǎrile timpului în care respirǎm. Un frison continuu de comunicare între actori și salǎ, un spectacol ce îţi rǎmâne insinuat ca un pahar cu șampanie sorbit într-un bar cu o necunoscutǎ blondǎ ce s-a așezat lângǎ tine, dezgolindu-și ușor șânii în lumina sentimentelor îmbobocite în interior.

            Mulţumesc pentru o searǎ agreabilǎ. Cui sǎ mulţumesc mai întâi? Mǎrturisesc, eu n-am ţintit în arenǎ,/ deci am o lipsǎ de antrenament/ așa cǎ dacǎ/ mi-aș permite sǎ aleg/decent/ ţinta mișcǎtoare,/ mica sirenǎ,/ ca un parior/ absent,/ aș ţinti cu o floare,/ în joacǎ,/ tabloul de interior/ al Mihaelei Teleoacǎ.

Text dedicat colectivului de la InfoWorld