Cutia de viteze, secţia, era a oamenilor. Indiferent câtă tehnologie îngloba într-însa, ea depindea în primul rând de oameni, cei care-şi puneau sufletul, pasiunea şi priceperea în ea. Voi vorbi azi despre coloși (şefii de ateriere, tehnologi), pentru că ei sunt importanţi. Ei, primii, îmi răsar în minte ca nişte piscuri, niște munți frumoși pe care se va cățăra pădurea fără riscuri. Pădurea era a oamenilor şi trebuia parcelată, organizată şi învățată, că un tren spre exemplu (linia arbore primar), nu circulă liber, cum vrea el pe calea ferată, iar un micron, cât de mic ar fi, la o roată dinţată poate fi mai mare decât un ditamai cartof, aruncat într-un stadion(Ce filozof am devenit!...).
Pădurea, ca orice pădure de când e lumea, era plină de uscături şi sălbăticiuni, dar şi de brazi şi stejari falnici!
Scoatem deocamdată inginerii din analiză, mulți nu puţini, care au trecut pe-acolo câte-o repriză sau două, unii direct de pe băncile facultăților. Mai întâi au învăţat să cunoască fenomenul că găina face mai întâi, un purcoi de ouă şi abia apoi, când se va fi terminat cu ouatul, vine rândul să nască pui frumoşi. După tamponatul de coloși și-au dat cu adevărat doctoratul, devenind apoi conducători faimoși de mari unități (Stroe, Ivan, Voinescu).
Coloșii, cei patru coloși de la cutia de viteze, n-au fost trei, ca-n scriptură… Luca şi Matei!...(Unul bun de gură s-a retras la sindicat!). Să nu se supere nea Matei de la SDV-uri, a venit mai târziu la Cutie, nu e vorba despre el, cu toate că ar merita să fie…şi nici Mircea de la Cuplu, pe el, cât era de suplu, abia de-l zăreai alergând printre maşini…)
Ca să ies din clinci ar trebui să modific scriptura şi să zic, cei patru evanghelişti au fost cinci!… N-are nici un rost dintr-o mie de motive! Şi în fond vorbim despre cele patru ateliere productive care la rândul lor au fost cinci dacă le luăm la numărat, căci am uitat de montaj, unde domnea ca un sultan meşterul Şerban, ce păstra ghetele de fotbalist pregătite în bagaj, la rândul lui un personaj(!)… Să-i luăm pe rând și să nu ne grăbim.
În Regatul pinioanelor, Constantinescu era rege uns, plin! Dumnezeu să-l ierte că s-a prăpădit de curând! Toți îl ştiam de Costică și nu Gheorghe ca-n buletin. Poporul îl poreclea ascuns Limbă. („Îşi plimba limba-n gură chinezeşte şi stropşea, de nu-nţelegeai ce vrea să zică, la nervi!...). La o adică, nu pricepeai mai nimic! Știai decât, că te-a certat și te-a scăpat până la gât în apă, înecat. Tot el te ridica de acolo ca pe rufe şi te-ntindea pe tufe la uscat.
Dacă te vedea că pricepi ceva, măcar niţel, din taina vastă a roților dințate, creștea inima-n el și te-ar fi luat ca jumătate de nevastă. Ținea mult la Dumitrache reglorul de pe linia pinioane 1-2. L-a trimis la școala de maiștrii. Nu sunt aștrii câte înjurături și-a luat(!), dar l-a învățat meserie. Totuși nu-l mulțumea Costică Dumitrache într-ajuns.
– Măi Costică, la serviciu, te-am făcut maistru şi acu ești șef din oficiu, vii la cravată asortată pe culori, nu-ți bagi mâinile în ulei ca-n gherghef, că se cheamă că ai murături, nu reglori!...
Odată, trebuia să omologăm un reper nou. Costică și-a strâns echipa la mine, în punctul de control final, încercând să-i responsabilizeze. A venit și Limbă. Pe la mijlocul spiciului apare Leontina, ca o floare mai oacheșă, fără salopetă, mergând agale printre mașini şi mâncând un covrig.
– Fă, Leontino, du-te și te schimbă, că dau drumul zabracului!(zabrac- mustrare aspră) Ce-o fi-nțeles ea biata Leontina? Că, precum o fecioară când se stinge lumina și trage un fâs, a rostit cu voce în creștere:
– Meștere, e un frig afară de te ia mama dracului!...
Ne-am prăpădit de râs.
Mare rivalitate între Constantinescu, mai iute și Codreanu, tehnic dar lent. Un alt colos, din cealaltă zonă a naturilor umane, pe tema danturilor. Care dintre cele două e mai complexă și mai greu de stăpânit?
– Cea conică! susținea Codreanu.
– Cilindrica, negreșit e mai grea!
Venea si Nae Ciobanu, al patrulea, cu privirea ironică:
– Ce v-ați face voi fără carcasa mea!
Și la sfârșit cu zâmbetul lui distins, mereu serios, Ilie Ivan se făcea că plouă vârtos:
– Fără furcile mele v-ați învârti una-două, ca niște curci în ouă!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu