Celelalte, intransigenţa, respectul oamenilor, le-am însuşit singur. Prindeam repede.
Se terminase de clădit hala nouă, lipită de cea veche a Cutiei de viteze, în partea dreaptă, spre turnătoria de fontă care urma să fie rasă de pe fața pământului, curățit locul, nivelat și făcut acolo o rampă pentru automobile. (Clădirea turnătoriei, ca o corabie scăpată dint-o furtună devastatoare, eșuată în mal după refluxul timpului, era una dintre halele vechi primite moștenire din vremea când întreprinderea se numea Vasile Tudose și nimeni încă nu visa că se vor construi acolo Dacii.)
Când au venit francezii să facem împreună cutiile de viteze Estafette, nu le-a convenit nici una dintre cele cinci hale pe care le-au vizitat și au hotărât construcția uneia noi după modelul lor. Până ce aceasta a fost ridicată din temelii, s-au ocupat de mâna de lucru și au trimis în Franța la specializare, personal din toate domeniile. Astfel că odată cu documentația tehnică și utilajele cumpărate din Franța, s-au întors muncitorii, reglorii, maiștrii și tehnologii, instruiţi şi familiarizați cu modul de lucru riguros și exigent al marii industrii.
În istoria nescrisă a automobilelor, colectivul disciplinat format la Cleon a constituit în timp, rezerva de cadre pentru toate extinderile și dezvoltările de fabricație ulterioare, de la motoare și până la montajul pe bandă al automobilelor.
A fost foarte greu să se spargă blocada lui “merge și-așa”. O să par incoerent dar vă dau un exemplu. Cine nu a auzit dintre cei bătrâni de Marele Chiru? omul decorat cu toate medaliile, eroul muncii socialiste, reprezentant de frunte al clasei muncitoare? Într-un moment mai greu când Cutia de viteze se afla în impas, nu mai făcea față ritmului benzii de montaj și cerințelor de pe piață, Chiru a venit la conducerea secţiei, detaşat, să deblocheze cu activismul său situaţia. N-a făcut purici!
“Merge și-așa” n-avea cum să se întoarcă în cutia de viteze, unde se instauraseră reglajele fine și autocontrolul. Colectivul l-a respins în câteva luni.
*
Hala nouă a cutiei de viteze Oltcite, lipită de cealaltă care producea pentru Dacia, era mai luminoasă. Utilajele noi lăsau între ele un spațiu larg după norme deja ergonomice. Se împărţise personalul în două și fuseseră implantați în ambele secții angajați tineri. Președintele Nicolae Ceaușescu își anunțase o vizită și de trei zile se muncea numai la curățenie. Un munte de rumeguș cărat cu remorcile, scădea în spatele secției cu fiecare oră care se scurgea. Se spălase cu rumegușul a treia oară culoarele înnegrite de ulei din secția acum veche a Daciei, ridicată după planurile francezilor, iar utilajele, șterse cu laveta și revopsite, căpătaseră alte straie.
Trasajul dungilor cu vopsea albă era să producă un dezastru în dreptul liniei de fabricație prelucrare fontă, condusă de maistrul Căprescu. Dungile se încălicaseră, tocmai trecuse Florina, fata frumoasă de la brigada artistică, lucra la dispeceri și țigănușul care trăgea dunga, cu ochii la picioarele ei ce prelungeau frumos tocurile înalte, greșise direcția cadrului. Ca să repare a mutat cadrul și a mai tras o dungă alături de cealaltă, deschizându-se un V ca semn al victoriei socialismului. Bietul Căprescu, să pleznească de inimă rea!... Au răzuit cu cuțitele și au trasat corect în ultimul moment.
Totul era pregătit. Se instruiseră oamenii. Muncitorii trebuiau să rămână în fața utilajelor, musai pornite, iar personalul auxiliar și tehnic urmau să facă un cordon viu care să aplaude când va trece tovarășul și tovarășa.
Cu câteva ore înainte de marele eveniment au apărut directorii, mulți nu puțini, ca să verifice. Părea că totul este în regulă. Apoi au verificat traseul securiștii. Ici-colo au lăsat câte un om la supraveghere. Și totuși ceva a fost scăpat din vedere. A sosit o camionetă cu două buchete mari de flori, dar cine să le înmâneze? Nu era nimeni pregătit. Zvonul circula că cei care înmânau florile, trebuiau să aibă un instructaj special și analizele la zi. A fost desemnat mi se pare să înmâneze florile Bebe Bulearcă, normatorul și Ileana Constantin sau Florina.(Precizări necesare în ediţia II-a. Florina cea cu tocuri înalte a înmânat tovarăşului florile, după ce a găsit la magazie o pereche de bocanci de protecţie pe măsură.)
După vizită, l-am auzit pe B.B. cu urechile mele, că e pregătit să nu se mai spele pe mâini o săptămână.
*
În timpul vizitei l-am zărit pe Constantin Ivan, inginerul șef, cel care avea să ajungă director la ECMA în “democrația” de după 89 şi la ARO o vreme, când era deja prea târziu. Se cocoțase pe batiul unei mașini speciale, Alzmetall, pentru punerea căreia în funcțiune lucra o echipă de nemți. Nemţilor li se dăduse liber. Avea nelămuriri cum funcționează comanda numerică și tot apăsa niște butoane răsfoind cartea tehnică. M-am desprins din locul de la marginea culoarului unde stăteam, să-l anunț că deja a intrat delegația în Cutie. Nu s-a sinchisit, a dat din mână a lehamite și a continuat să analizeze problema.
Îndată s-au alertat doi securiști, cu ochii țintă la mișcările inginerului s-au apropiat. Trecea tovarășul. Lumea aplauda furtunos, iar inginerul Ivan, cu spatele, nu și-a dat jos picioarele de pe batiul Alzmetallului.
M-am întors la dânsul după ce trecuse delegația. Aveam o relație de simpatie reciprocă, eu mai mult din respect și dânsul, mai mult din bunăvoință. Lungul nasului şi rangul!...
— Ați jucat neînţeles de periculos azi, sfidând nația, putea să iasă scandal!
—Ai mă Ione, că tu eşti băiat deștept!... Arată-mi mai bine măsurătorile de la Alzmetall!
Când era director la ECMA la un moment dat prin 95, mi-am luat inima în dinți și i-am bătut la ușă. Intrasem de mai multe ori în biroul acela mare, dar niciodată în interes personal.
—I-a zi-i măi Ionescule, ce statistică specială îmi aduci de la cutie? (Făceam rapoarte statistice din când în când!…)
—Domnule director, știți… și cu un ton de vinovăție am continuat. Eu scriu poezie și vreau o sponsorizare legală pentru editură… Se poate dacă doriți!… S-a uitat lung la mine, puțin neîncrezător…
—Ai un manuscris? L-a luat, s-a uitat la titlu (Pasărea ceții) și i-a dat drumul în geantă.
—M-ai băgat în ceață de tot cu pasărea ta, într-o ceață deasă! E o documentație interesantă nu pot s-o studiez aici, am s-o iau acasă. Am scris și eu poezie când eram la liceu, vreau să văd dacă pasărea ta zboară pe gustul meu. Vii mâine să-ți dau răspunsul. A doua zi, pe birou, hârtiile erau deja semnate.
—Ai grijă Ioane să nu le amesteci! Să faci la pinioane poezie din statistică, și statistică din poezie în lumea artistică!… Ar fi o eroare stilistică! Făcuse risipă de cuvinte. Vorbea puțin. I se zicea, pe bună dreptate pentru că îi plăcea în jurul lui să vorbească faptele, Mutul. Respect!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu