cu noi odată
pe coama muntelui urcă luna
întunericul lunecă printre pietre
aşez cu grijă talpa piciorului
să nu calc şarpele
pielea lui rece
te săgetează ca arcul
aş putea să întind mâna
aplecat peste balustradă
să ating marginea lunii
şi să împing rostogolind cercul
pe uliţă în copilărie
mai bine prind o rază
şi-mi fac vergea de argint…
dar raza lunecă sub bluza ta roşie
strecurându-se şarpe
în culcuşul cald şi muşcând mărul
mă simt ca dracu…
adevărul e că odată mi-ai promis
că mărul ăla
e numai al meu
*
Pe dealuri sterpe,
mere roşii sculptate
de vântul încins.
(Din mica antologie Crucea de piatra)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu