Filmul zilei de ieri
În fiecare zi când mă trezesc dau drumul la televizor. Ieri a fost la fel. Dar de obicei rar nimeresc Antena 3. Erau Ştirile dimineţii şi din glasul dumneaei prezentatoarea, creştea către mine în imagine, insinuîndu-se din fundal, coperta cărţii mele Tobârlanii, precum Guşterele cănd a ieşit pe mal din lacul lui unchiu Gogu, fratele lui tata, băiatul cel mai mare al lui Tobârlan ăl bătrân, tata-mare, pe insula lui din cer. Îmi amintesc descrierea:
„Am auzit un clipocit aproape imperceptibil în apă şi pe mal a apărut Guşterele. Coada micuţei reptile încă se extrăgea din luciul lacului. Ghearele din faţă se proptiseră în mal şi ochii mari mă fixau scăpărând un verde intens. Picioarele lungi din spate se cambraseră. Cu fiecare clipă dilatată de atenţia cu care îl studiam, guşterele creştea în dimensiune cât un pui de crocodil, gata să ţâşnească să-şi apuce prada. Împrejur liniştea devenise apăsătoare. Pierise şi zumzetul fântânilor arteziene. Pielea verde a Guşterelui se înegrea vizibil...”
Şi dintr-o dată inima mi s-a umplut de bucurie înseamnă că spusele prezentatoarei sunt aievea şi dacă am să cobor din casă şi merg spre piaţă, am să întâlnesc pe tarabele chioşcurilor de ziare la pachet cu Jurnalul, Tobârlanii mei. Numai eu ştiu cât am alergat şi cât de mult mi-am dorit, am mai şi plâns uneori neştiut, să mai pot sta de vorbă cu neamurile pe care Tobârlan ăl bătrân le-a strâns pe insula lui din cer!
Am coborât cu fetele şi am plecat după cărţi. Stiam lângă staţia de autobuz un chioşc de ziare. Când am ajuns, am aflat cu stupoare că chioşcul nu mai există, am traversat spre Auchan, dar nici acolo n-am avut noroc. Într-un loc nu venise deloc Jurnalul, într-altul venise dar fără carte. Am plecat spre piaţă, ştiam precis ce-mi doream în clipa aia de la viaţă. Şi am văzut de departe cum se răsfaţă pe tarabă, la soare, poza lui Tobârlan între ziare...
După amiază ne-am strâns, toţi ai noştrii în jurul mesei să povestim. Cristina a adus cu ea doi Tobârlani, iar Rami dacă tot n-a găsit cartea, din partea ei ce era s-aducă, n-a fost timp pentru cozonac cu nucă, ne-a adus o plăcintă cu dovleac. Ginerele meu Laurenţiu a venit cu berea, dar fie vorba-ntre noi, pentru mine puterea a stat într-o sticlă de ţuică de douăzeci şi şase de ani. O păstram pentru astfel de evenimente.
I-am onorat cum se cade pe Tobârlani şi am închinat în cinstea prietenilor care ne-au sprijinit în apariţia acestui roman, le sunt recunoscător şi-i încredinţez că n-au greşit! Mulţumiri încă o dată, Ştefan Mitroi, Eva Monica Szekely, Florin Dochia, Flori Neaga, Marian Barbu şi nu în ultimul rând, Andy Barcan, directorul Editurii Hoffman!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu