131. stocate pe hard,
are toate datele
să intre
cu oiştea-n gard
fante galant oscilează
între proză şi poezie
ca studiu
al unui preludiu
lunecos
dinamic
lucid rafinează
alcooluri în vid
îşi mişcă uşor
cuvintele
aripi de aer
şi apă
unduitor
ca o râmă
îşi sapă
în orb hărţile
e un animal
insidios şi rebel
timpul vine
spre el
din toate părţile
132. nu se dau prinse,
cu năvodul
păsările toamnei
nici panglici colorate
nu se taie
inaugurând
exodul frunzelor
stâlpii de fum
se îndoaie periculos
susţinând podul
doldora de nuci
doar cu focul
de la trei uluci…
nu stai făr’ de lemne
în stivă
în fundul curţii
în pantalonii ăia scurţii
în gura iernii
ceara ei de divă
aşteptând să răsară
soarele
din cazanul
povernii
că nu e vară
133. mi-am schimbat ochii,
pot vedea lumea
pe toate feţele…
dimineţile vin acum
la cafea
în rochii de seară
şi cursul vieţii îl pot
întoarce din drum
arzând liniştit precum
o lumânare de ceară
ce bine să ai întunericul
tău
de toate zilele
îl lipeşti blând
pe sânii femeii
acoperindu-i
deal-vale şi
iar deal-vale
în cerul mâinii
măcar nu sunt
munţii stâncoşi
să-ţi zgârii
palmele
şi să ţâşnească iar lumina
ce ochi păcătoşi…
134. eram frumoşi,
împărăţeam tinereţii
elanul sentimentele
votca şi sucul de roşii…
agăţam
de lobul urechii
cuvintele
ca pe nişte cireşe de mai
stăpâni ai azurului
ne avântam
pe luciul gheţii
exersând piruete
şi salturi mortale…
patinatorii albaştrii
ai aerului
susţinuţi de propriile
aplauze
am descoperit
în contractul cu viaţa
clauze
secrete
…că lumea
plină de şmenuri
e împărţită
de schengenuri
gheaţa este
mai subţire ca aţa
cireşele sunt amare
şi în ochii iubitei
deposedaţi
de candoare
citesc acum
asta e o ştire
…nimic nu mai are
dulceaţa
cafelei cu sare
135. am să vă uimesc,
poezia mea
e doar o stare
în care sufletul
îşi găseşte un alt corp
la început curgător
tremurând de emoţie
când se întrupează
precum piftia de şorici
din ţipătul înjunghiat
al animalului
în ajun de crăciun
luând forma vasului
de lut ars
acoperit de ninsori
împărţim viaţa
în două ca pe o
pâine neagră
albind cuvintele
cernite din dureri
în timp ce
sângele domnului
dă pe foc într-un
ceainic de tablă…
136. desenez în nisipul,
sfântului duh
chipul
cuvântului
şi decupez literele
hârjâind nesigur
cu un bomfaier
ce desparte
într-un caier
spaima de moarte
de setea de viaţă
potrivind
ora exactă
ora exactă
a meridianului meu
ştii moartea
e o carte
în care scrii
mereu
şi ajuns
la sfârşit
crezi că păcăleşti
alungind literele
ca şi cum ai fi
un pic dumnezeu
137. am văzut,
fulgi de tăciune
ningând
peste rănile
prin care
sângeraseră
cuiele
cuvinte libere
exersau
în rugăciune
împletituri
de lână
138. nu urci la ceruri,
pe aripi
planat
în lumină
de îngeri
îţi scuturi
sufletul
curat
de ţărână
îngropi
caligrama
la rădăcină
de sângeri
şi-ţi legi povară
teama
cu frânghia
de ceară…
nu urci la ceruri
pe aripi planat
în lumină
de îngeri
139. ceaţa strecoară în imagini,
rotocoale vineţii
acoperind golul dintre cuvinte
calculatorul toarce impersonal
abia de simt sârma ghimpată
pe care calc într-un echilibru precar
lupii albi înfometaţi
adulmecă în aer
urma inconsistentă a fricii
flori albastre de gheaţă
subţiri înfloresc
pe fereastra din cer a
bunicii
140. e o iarnă,
de ţinut minte
liber la alb
necuprins
viscolul latră
fierbinte şi
la crucea de piatră
felinarul
s-a stins
141. solitar,
la fereastra vagonului
cu ochii în palma cu care
mângâi imagini
juisez…
am atins
linia albă a umbrei
conturul
unei femei
sub cearşaful nins
urmând
calea dreaptă
fără patimi
deschisă mâinii
lui dumnezeu
de săptămâni
adnotând pagini
dincolo de iarnă
mă aşteaptă
femeia cu cinci sâni
142. şi după ce izbândeşti,
să o iei de la capăt
în aplauze…
afişul vieţii
are chipul
unei mrene
ce se zbate
în spectacol
pe uscat
în timp ce
moartea sapă
cu şişul în apă
nisipul
sub malul
surpat
(Din volumul Al cincilea
anotimp)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu