Lumea stătea adunată în curtea
Primăriei. Erau toate neamurile şi discutau aprins. Se mobilizaseră pe reţelele
sociale, fiecare pe cea care o folosea cu preponderenţă. Unii pe Facebok, alţii
pe Tik-Tok şi ceilalţi pe Instagram. Tot ce se ştia era că se dau pământurile înapoi,
cu ocazia începutului lucrărilor la autostrada Piteşti-Sibiu, lotul cinci pe segmental
Piteşti – Curtea de Argeş, iar zona Merişani devenea un important punct nodal. Se
aflase deja că terenul disponibil era situate sub lacul de la barajul Vâlcele
Se strânseseră toţi Tobârlanii
din locurile unde se aflau. Venise şi Ăl Bătrân cu ai lui de pe insula din cer.
Pământurile ca pămâturile, ce să faci cu ele sub lac? Dezbaterile nu erau atât
de simple, terenurile trebuiau folosite la comun. Avuseseră loc discuţii
preliminare şi se cristalizaseră câteva idei.
Cei ce conversaseră pe Tik
Tok, mai tineri deh şi mai îndrăzneţi, mergeau pe imobiliare. Voiau să
construiască un heliport pe acoperişurile de bloc într-un cartier rezidenţial select,
ridicat pe stâlpi. Să profite cumva indirect, autostrada deschidea orizonturi
multiple. Vindeau apartamente în ţiple, la cheie, fiecare model de confort având
o femeie în el. La bani mărunţi judecând, ajungeai mai repede dinspre Bucureşti
decât să înfrunţi traficul imposibil spre Otopeni. În plus se construise pentru
combustibil ECO, o fabrică de hidrogen pe malul lacului.
Folosindu-se cadrul natural, costurile
s-ar fi redus simţitor, nu prea conta, mai ales că toată lucrarea s-ar fi făcut
pe fonduri europene nerambursabile. Putea fi plasat turnul de control la
alegere, pe dealul Tomii sau pe dealul Malului Vânăt, de unde se mutaseră
ţiganii plecând în Germania după ce cancelarul Merkel predase puterea Partidului
Social-Democrat. Din ambele locuri era deschisă toată perspectiva asupra lacului.
Cei care veniseră cu Tobâran Ăl
Bătrân vorbiseră pe facebook. Nu ştiu de ce rămăseseră credincioşi vechii reţele,
acolo la ei în cer! Probabil schimbările în înfinitatea timpului lor cosmic se
făceau mai lent, nu-i grăbea nimeni pe moment şi nici nu erau ameninţaţi de
capriciile climatice care făcuseră ravagii doar pe pământ evident. Conveniseră
că cel mai bine ar fi fost să pună bazele pe terenul retrocedat unei ferme de
guşteri. Studii ştiinţifice au aprofundat evidenţa că în coaja ouălelor de guşteri
se găsea o substanţă ce te proteja de Covidul Delta. Virusul ăsta făcea victime
şi la ei în cer. Nu murea nimeni infectat, dar îţi dădea o stare ce te plctisea
de atâta viaţă care nu se mai sfârşea…
Cei din urmă, instagramişitii,
reziştii, voiau să construiască sere pentru culturile experimentale de mere pe
spaliere, căci după ultima furtună solară pomii fructiferi nu mai puteau creşte
în aer liber, afară. E şi el un pom şi are limitele lui, că nu e om!
S-a ridicat Tobârlan Ăl Bătrân
şi s-a făcut tăcere dintr-o data în curtea primăriei.
O să le facem pe toate bucată
cu bucată. Şi sere cu mere, păstrând tradiţia în Merişani, dar musai să preluăm
investiţia de acum câţiva ani a lui Dragnea, reloaded reinventat(e), tomate românşti
la putere! Este muniţia cu care să ocupăm cu consecinţe favorabile pieţele
europene şi să-i dăm pe spate pe comunitari. Am adus un săcotei din seminţe selecţionate
în cer, cu roşii pătrate colorate în albastru, numai bune de aşezat în panere şi
transportat în elicoptere.
Şi guşterii, ce facem cu
guşterii? Îl întrebară pe sihastru.
În laboratoarele experimentale
LGBD(Librăriile Garantează Buna Dispoziţie)
- folosim deja ouă de Tobârlani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu