Să te ferească sfântul de Cristoşi şi
Dumnezei, dar mai ales de bastonul zburătăcit în câmpul cu roşii, ardei, vinete
şi alte soiuri de zarzavaturi, care de care mai cărnoase, mai aromate, mai
gustoase din lunca Argeşului când noi nepoţii, draci de copii cu vitele la
păscut prin zăvoi, dădeam atacul urlând ca indienii din spatele covergii. Că
doar nu roşiile ne interesau pe noi împieliţaţii, ci vălimărencele cu poalele-n
brâu, scăpate din covergă şi alergând prin varză ca nişte canguri în călduri,
să nu le desluşim chipul, să ajungă să treacă râul dincolo în Valea Mărului.
Tata-mare mijea pe sub mustaţă şi
totdeauna ţintea cu bastonul departe de noi, să n-atingă bietele
zarzavaturi!... La vreo juma de oră ne striga şi ne punea la masă. Fiertură de
varză, roşii cărnoase şi ardei graşi cu untură întinsă pe pâine. Doamne ce gust
dumnezeiesc aveau! N-am uitat nimic.
Am avut privilegiul în câteva rânduri să
mă întind după festin în patul din covergă. De-a lungul vieţii am încercat
nenumărate paturi de lux, confortabile, somptuoase. Acele scânduri tari au
rămas în memoria oaselor mele crude, ca şi cum aş fi odihnit într-un pat de
uriaş.
Poate de aceea în rarele incursiuni pe
Valea Pribei, când Dumitra ieşea în poartă şi drumul bunicului nu se mai vărsa
până în fundul văii(la mama-mare Lina), gândeam că aşa se cuvine la uriaşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu