(continuare)
Când Gică
a sărit gardul, ne-am oprit din chiot. Ştia poveşti cu strigoi, ne mai spusese.
Elev la o şcoala profesională în Curtea de Argeş, tot să fi avut patru cinci
ani mai mult decât noi. Ne-am strâns în jurul lui. Gică ne-a măsurat lung, după
care ne-a propus un joc.
– Azi
lăsăm strigoii, ne jucăm în familie. Ne pregătim pentru viaţă. Suna pompos.
Maria, tu mai eşti fată mare? Maria a dat din umeri nelămurit. N-ar fi vrut să
creadă el că nu era pregătită.
Ne-am luat
în primire rolurile. Limpede pentru toţi ca lumina zilei cine va să fie mama.
Pentru tată, bănuiam că vom trage la sorţi.
– Ca să
fim egali închidem ochii şi presupunem că e noapte. Şi cum în familie noaptea
nu ascundem nimic, toată lumea să rămână în chiloţi. N-a stat nimeni să
analizeze logica. Nu s-a opus nimeni, aşa era jocul. Nici măcar Maria. Aştepta
curioasă şi ea să-şi vadă norocul. Pierise reţinerea de dimineaţă. Şi-a aruncat
rochia intr-un tufiş speriind un guştere. Burtilă, frate-su, a sărit în picioare
să-l prindă. Gică îşi însuşise deja rolul tatălui.
M-a pus să
sting lumina şi printre gene am zărit cum mâinile lui, păreau că lipesc cu
întuneric trupul plăpând ce da să îmbobocească mai devreme, al fetiţei de zece
ani. Şi-a adus aminte de mine şi m-a îndemnat să mă apropii cu ochii închişi şi
să pipăi şi eu întunericul acela cald pe care-l întinsese pe pielea ei. Când am
atins din întâmplare zvâcnitura sfârcului, m-am curentat şi ridicând pleoapele
am aprins lumina. Maria se uita la mine cu nişte ochi strălucitori. Gică m-a
dat la o parte pierzându-şi cumpătul şi s-a aruncat asupra fetei să-i smulgă
chiloţii. Corpul Mariei pe spate în iarbă, cuprins de spasm, parcă era
traversat de o undă de şoc. Gică se lupta să stăpânească situaţia.
Se auzii un
urlet victorios şi frate-su apăru de după tufiş cu guşterele în mână, ţinut de
cap. Ii văzu pe cei doi. Rămas ţintuit o clipă, fără să ezite, dădu drumul
guşterelui pe spatele lui Gică. Simţind ghearele reci ale guşterelui, acesta
sării speriat eliberând-o pe Maria. Maria se liniştii, nu mă slăbise din ochi
cerşind ajutorul şi tocmai atunci din curte glasul Veroanei ne striga la masă.
Ne-am
îmbrăcat repede, scuturând de pe noi întunericul. Gică a rămas să strivească
între două pietre capul guşterului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu