miercuri, 27 noiembrie 2013

4. Fragment Gușterele. Cap Veroana



(continuare)
            Când Gică a sărit gardul, ne-am oprit din chiot. Ştia poveşti cu strigoi, ne mai spusese. Elev la o şcoala profesională în Curtea de Argeş, tot să fi avut patru cinci ani mai mult decât noi. Ne-am strâns în jurul lui. Gică ne-a măsurat lung, după care ne-a propus un joc.

            – Azi lăsăm strigoii, ne jucăm în familie. Ne pregătim pentru viaţă. Suna pompos. Maria, tu mai eşti fată mare? Maria a dat din umeri nelămurit. N-ar fi vrut să creadă el că nu era pregătită.

            Ne-am luat în primire rolurile. Limpede pentru toţi ca lumina zilei cine va să fie mama. Pentru tată, bănuiam că vom trage la sorţi.

            – Ca să fim egali închidem ochii şi presupunem că e noapte. Şi cum în familie noaptea nu ascundem nimic, toată lumea să rămână în chiloţi. N-a stat nimeni să analizeze logica. Nu s-a opus nimeni, aşa era jocul. Nici măcar Maria. Aştepta curioasă şi ea să-şi vadă norocul. Pierise reţinerea de dimineaţă. Şi-a aruncat rochia intr-un tufiş speriind un guştere. Burtilă, frate-su, a sărit în picioare să-l prindă. Gică îşi însuşise deja rolul tatălui.

            M-a pus să sting lumina şi printre gene am zărit cum mâinile lui, păreau că lipesc cu întuneric trupul plăpând ce da să îmbobocească mai devreme, al fetiţei de zece ani. Şi-a adus aminte de mine şi m-a îndemnat să mă apropii cu ochii închişi şi să pipăi şi eu întunericul acela cald pe care-l întinsese pe pielea ei. Când am atins din întâmplare zvâcnitura sfârcului, m-am curentat şi ridicând pleoapele am aprins lumina. Maria se uita la mine cu nişte ochi strălucitori. Gică m-a dat la o parte pierzându-şi cumpătul şi s-a aruncat asupra fetei să-i smulgă chiloţii. Corpul Mariei pe spate în iarbă, cuprins de spasm, parcă era traversat de o undă de şoc. Gică se lupta să stăpânească situaţia.

            Se auzii un urlet victorios şi frate-su apăru de după tufiş cu guşterele în mână, ţinut de cap. Ii văzu pe cei doi. Rămas ţintuit o clipă, fără să ezite, dădu drumul guşterelui pe spatele lui Gică. Simţind ghearele reci ale guşterelui, acesta sării speriat eliberând-o pe Maria. Maria se liniştii, nu mă slăbise din ochi cerşind ajutorul şi tocmai atunci din curte glasul Veroanei ne striga la masă.

            Ne-am îmbrăcat repede, scuturând de pe noi întunericul. Gică a rămas să strivească între două pietre capul guşterului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu