Am intrat în CALENDAR. În general nu e chiar atât de simplu să intri într-un calendar. Trebuie să fi cel puţin sfânt sau star, să îndeplineşti nişte condiţii şi în faţa unei comisii de elită unde se strâng mitropoliţii, să-ţi susţii interviul cu CV-ul personal şi cronicile publicate în revistele literaturii importante, măcar două cronici cât se poate de savante pentru fiecare minune înfăptuită. Sau să-ţi porţi nurii înţelept, la vedere, drept ispită.(Eu cu nurii stau prost!)
La
calendarul Editurii e Creator n-am fost acolo când s-a judecat, dar îmi
imaginez cum s-a întâmplat. Când a văzut Ioan Romeo Roşiianu scaunele goale în
soborul juraţilor, deh, unii
semnaseră protocoale de
revelion şi plecaseră în treaba lor fiecare. Smiley cu Gina
Pistol pe o insulă Antilă, la soare; Tudor Chirilă vizita expoziţia “Vocea care ni s-a dat” şi explica copiilor săi cum a ajuns acasă la feminista şi monarhista Miţa Biciclista(a între-ţinut vreo trei monarhi), vocea Monicăi Lovinescu pe un disc de vinil; Horia
Brenciu subtil îşi lustruia gloria
pentru încă un recital antamat la
Sala Palatului; Theo Rose şi Irina Rimes plecaseră şi ele ca două rebele pe jos, căutând drumul către stele.
Ce
era să facă şi Romeo, a hotărât singur, fără un sobor de juraţi cine intră în Calendar la e Creator. Şi cum suntem prieteni adevăraţi, de Sfântul Ion după ce s-au despărţit anii şi am băut aghiazmă la Bobotează mi-a oferit în dar Fotografiile mele mişcate cuprinse în calendar, arătându-mi că ele contează.
Mulţumesc Romeo! Să ne trăiască duşmanii şi ai mei şi ai tăi, că ai mai mulţi! Şi noi pe lângă ei…